"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 7-15"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Psalmul 7

Nu ştim cine a fost Cuş beniamitul, care este numit în titlul acestui psalm, dar din versetele 3 şi 4 putem deduce că acel om răspândise minciuni despre David. Având în vedere aceste suspiciuni, David a putut striga: „Doamne, Dumnezeul meu, dacă am făcut aceasta, dacă este nelegiuire în mâinile mele..., să-mi urmărească vrăjmaşul sufletul şi să-l ajungă...“ El avea o conştiinţă curată; el stătea înaintea feţei lui Dumnezeu, care avea cunoştinţă de tot ce făcea David. În Psalmul 139 , versetul 23 îl auzim pe David rugându-se: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!“ Unui asemenea om nu trebuia să-i fie teamă de acuzările mincinoase ale duşmanilor săi; el ştia că Dumnezeu stătea de partea sa, pentru că el se străduia să umble în dreptate şi în integritate. „Scutul meu este de la Dumnezeu, care îi salvează pe cei drepţi cu inima.“ Lăsând la o parte strigătul după răzbunare, care corespunde punctului de vedere israelitic, putem să imităm comportamentul lui David din acest psalm.

Psalmul 8

Aici, Hristos este pus înaintea noastră ca cel mai grandios subiect. El este Fiul Omului (versetele 4 şi 5). El „a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o“ (Evrei 2:9 ), dar tocmai ca urmare a acestei smeriri va fi înălţat, iar Numele Său va fi slăvit pe întreg pământul. Dar cine Îl va lăuda în zilele stăpânirii Sale vaste? Nu mai-marii pământului acestuia vor fi cei de care se va folosi pentru a fi proslăvit, ci cei mici care sunt dispreţuiţi în ochii oamenilor: „Din gura pruncilor şi a sugarilor Ţi-ai întemeiat laudă“ (a se vedea şi Matei 21:16 ). Astfel, aici Îl avem înaintea noastră pe Hristos în timpul domniei Sale în Împărăţia de o mie de ani. Toată creaţia Îi va fi atunci supusă. El este Omul după sfatul lui Dumnezeu, al doilea Adam, şi pentru că a devenit Om, ca urmare a lucrării Sale de la cruce şi a învierii Sale, El poate să-i ducă pe oameni în slava Sa.

Psalmul 9

În cercetarea psalmilor trebuie să rămânem conştienţi că majoritatea au ca obiect poporul Israel. Aici, de exemplu, suntem transferaţi într-un timp viitor, în care rămăşiţa lui Israel va fi asuprită de duşmanii săi; dar Dumnezeu îi va veni în ajutor. În „cel rău“ aici, ca şi în 2. Tesaloniceni 2:8 îl recunoaştem pe Anticristul Apocalipsei (a se compara Apocalipsa 13:11-18 ). Acesta va fi judecat definitiv şi cei ce se tem de Dumnezeu vor spune atunci triumfători: „O, vrăjmaşule! Distrugerile s-au sfârşit pentru totdeauna.“

Mai departe găsim în acest psalm încercările sufleteşti ale celor asupriţi (a se vedea versetele 9, 10, 13). Asemenea încercări şi altele asemănătoare sunt dintotdeauna mai mult sau mai puţin partea acelora care s-au pus deoparte pentru Dumnezeu. Aceşti oameni sunt străini în lume şi de aceea sunt obiectul repulsiei pentru cei care nu se interesează de Dumnezeu. Ce preţios este acum să-i auzi în mijlocul împrejurărilor uneori potrivnice spunând: „Şi cei care cunosc Numele Tău se vor încrede în Tine, pentru că Tu nu-i părăseşti pe cei care Te caută, Doamne.“

Psalmul 10

Ca şi cel anterior, şi acest psalm are ca obiect timpul de la sfârşit. Rămăşiţa suspină adânc sub apăsarea Anticristului; nu vede nici o scăpare şi întreabă: „De ce, Doamne, stai departe, Te ascunzi în timpuri de necaz?“ Cei care se tem de Dumnezeu ştiu că ajutorul poate veni numai de la Dumnezeu şi îşi pun toată nădejdea în El. Cum se simt însă cei apăsaţi când încercările, în loc să scadă, se tot înmulţesc? Zile şi luni trec, şi scăparea tot nu se arată (a se vedea Matei 24:15-22 ). Pe lângă aceasta, puterea Anticristului va fi foarte mare şi îi va reuşi totul. Prin el se vor face semne şi minuni, pentru ca, dacă este posibil, să înşele chiar şi pe cei aleşi. Ne este greu să ne imaginăm încercările credinţei, la care va fi expusă rămăşiţa timpului de la sfârşit. Cu toate că cel rău spune în mândria lui: „El nu cercetează!“ şi „Nu este Dumnezeu!“, totuşi judecata îl va ajunge şi îl va aştepta un sfârşit îngrozitor în iazul de foc (a se vedea Apocalipsa 19:20 ).

Psalmul 11

La fel ca în Psalmii 9 şi 10, şi aici avem în faţa noastră expresia gândurilor rămăşiţei în necazul ei de nemăsurat. Acesta a atins un asemenea grad, încât apare gândul la o fugă. Dar credinciosul spune: „M-am încrezut în Domnul“; doar de la El aşteaptă scăparea.

Versetul 3 ne arată starea care se va arăta înainte de instaurarea Împărăţiei de o mie de ani. Stâlpii de bază vor fi smulşi: legile de stat pentru protejarea oamenilor nu vor mai exista; tot ce a fost zidit pe dreptate şi morală va dispărea - fiara groaznică va domni în puterea sa şi după bunul său plac (Apocalipsa 13:11-17 ). Dacă pe pământ va domni atunci numai revolta şi dezordinea, ce va face cel drept? El îşi va îndrepta privirea în sus şi va spune în credinţă: „Domnul este în templul sfinţeniei Sale.“ Înşelăciunea, nedreptatea şi răutatea vor lua amploare, dar cel ce se teme de Dumnezeu ştie că Dumnezeu va pune capăt, la timpul Său, la toate acestea.

Chiar dacă psalmii au un caracter israelitic, ei oferă totuşi unele îndemnuri şi îmbărbătări pentru credincioşii de acum. În legătură cu aceasta ar fi de povestit o mică întâmplare. Un slujitor al Domnului îi făcu unei femei credincioase o vizită. Pe masă se afla Biblia deschisă. La întrebarea, ce citeşte în ea, femeia răspunse: Psalmii. Fratele a vrut să o pună la încercare şi de aceea i-a spus: Vechiul Testament nu este scris pentru dumneavoastră, este scris pentru iudei. Atunci sora răspunse cu fermitate: Ba da, este şi pentru mine! La aceasta, fratele spuse: Aveţi dreptate, este şi pentru dumneavoastră. Dumnezeu parcă ar spune: Copilul meu, tu iei aceste cuvinte pentru tine! Bine, tu vei afla că sunt valabile şi pentru tine.

Într-adevăr, câtă mângâiere şi îmbărbătare au luat credincioşii tuturor timpurilor din Psalmi! Potrivit împrejurărilor lor, s-au prins cu putere de dreptatea, atotputernicia şi ajutorul lui Dumnezeu şi au fost întăriţi în zilele de necaz.

Psalmul 12

Psalmii sunt adesea expresia experienţei personale, în funcţie de împrejurările în care s-a aflat persoana respectivă. David, care a scris aceste cuvinte, a suferit mult sub nedreptatea lui Saul, înainte ca să poată să se aşeze pe tronul lui Israel. Ceea ce exprimă în versetul 2, el a experimentat literalmente (a se vedea 1. Samuel 18:20-29 , mai ales versetul 25). El a fost atras cu viclenie într-o cursă, dar Domnul i-a venit în ajutor şi l-a eliberat. Dumnezeu i-a auzit suspinul şi el a fost pus în siguranţă. El s-a sprijinit în credinţă pe cuvintele Domnului şi n-a rămas de ruşine. Aceste cuvinte sunt curate - „argint curăţit în cuptor de pământ, purificat de şapte ori.“ Duhul Sfânt vorbeşte aici prin gura lui David; prin aceasta, El ne arată că trebuie să avem tot timpul o încredere necondiţionată în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta reprezintă tărie pentru credinţă. Ştim: Cuvântul lui Dumnezeu se va împlini în toate împrejurările; de asemenea el este expresia gândurilor şi a voii lui Dumnezeu.

Psalmul 13

„Până când, Doamne?“ este strigătul unui credincios care se încrede în Dumnezeu. El se află într-o grea încercare şi nu vede nici o cale de ieşire. Oamenii care nu posedă nici o credinţă cad într-o astfel de stare de deznădejde. Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu ca Tatăl lor şi nu ştiu de unde le-ar putea veni ajutorul.

Cu totul altfel este în cazul credinciosului. Chiar dacă i se pare că se află într-un tunel întunecat şi nu poate vedea mica rază de lumină de la capătul tunelului, totuşi el ştie plin de siguranţă că ajutorul, chiar dacă este încă departe, va veni. Probabil, înainte s-a sfătuit în inima lui ce ar fi de făcut, dar totul a fost fără rost. Încercările şi greutăţile ţin de disciplinarea Tatălui în scopul educării noastre. Scopul Său cu noi trebuie atins, de aceea ne lasă în ele atât timp cât este necesar. Şi chiar dacă inima întreabă temătoare: „Până când, Doamne?“, totuşi ea speră plină de încredere în bunătatea şi scăparea Sa.

Psalmul 14

Un nebun este orice om care spune: „Nu este Dumnezeu!“ Tocmai de aceea este un nebun, pentru că respinge prin poziţia sa orice posibilitate de a fi mântuit prin Dumnezeu Mântuitorul. Un astfel de om este într-adevăr un nebun; el îşi pune în joc sufletul, dispreţuieşte fericirea din cer şi merge în pierzare. Se ridică întrebarea: Există oameni care nu cred deloc în existenţa lui Dumnezeu? Un ateist, un defăimător al lui Dumnezeu, care a venit ulterior la credinţa în Domnul Isus, a recunoscut că totuşi niciodată nu s-a îndoit de existenţa unui Dumnezeu. Un altul, care vorbea dispreţuitor faţă de Biblie, a fost întrebat de ce nu lasă Biblia în pace. Răspunsul său a fost: „Pentru că Biblia nu mă lasă pe mine în pace.“ Într-adevăr, „Cel rău, în trufia feţei lui, spune: ...Nu este Dumnezeu!“ (Psalmul 10:4 ). Faţă în faţă cu acesta stă aici credinciosul care face din Domnul încrederea sa şi aşteaptă din Sion mântuirea lui Israel.

Psalmul 15

Acest psalm ne face cunoscut trăsăturile de caracter care îi vor caracteriza pe iudeii temători de Dumnezeu în zilele de la sfârşit, şi anume dreptatea şi sfinţenia practică. Se referă principiile numite aici numai la Israel în acel timp viitor? Din contră: domnia lui Dumnezeu există deja astăzi şi pretinde susţinerea aceloraşi principii; ele trebuie respectate de asemenea de către toţi care doresc să rămână în prezenţa Domnului (a se vedea 1. Petru 3:10-12 ). Fie că este vorba de dispensaţia israelitică sau de credincioşii din timpul de acum - cine vrea să se apropie de Dumnezeu, trebuie totdeauna să se gândească, că El este sfânt şi nimic greşit nu poate găsi loc în prezenţa Sa. Nu este de la sine înţeles că, în măsura în care ne este preţioasă savurarea părtăşiei cu Domnul, ne vom însuşi şi principiile acestui psalm? Totuşi, există o diferenţă între acei iudei şi noi: trebuie să arătăm în noi aceste trăsături ca o roadă a harului.

sursa: https://comori.org/