"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 66-68"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Psalmul 66

Versetele 1-3

„Strigaţi de bucurie către Dumnezeu, tot pământul!“ De la căderea în păcat nu a mai existat niciun timp în care tot pământul să fi strigat de bucurie către Dumnezeu; din contră, urmându-l pe Cain, oamenii s-au îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu. Dar va veni clipa - poate nu este prea departe - când nu numai cei drepţi Îi vor aduce laudă şi mulţumire, ci tot pământul va cânta gloria Numelui Său.

Numele Său a fost întotdeauna minunat, dar cât de puţini au descoperit ce conţine acest Nume! În ceea ce ne priveşte pe noi, vedem această glorie numai în măsura în care ne preocupăm cu Persoana care poartă acest Nume (a se compara Isaia 9:6 ; Judecători 13:18 ).

În versetul 3 vedem că vrăjmaşii Domnului i se vor supune cu linguşire. Cuprinşi de frică la vederea puterii şi a judecăţilor Sale, se vor face că Îl ascultă. Dar Domnul va nimici în fiecare dimineaţă pe cei răi, „ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toţi lucrătorii nelegiuirii“ (Psalm 101:8).

Versetele 4-7

Poporul Israel condus în ţara sa - seminţiile lui Iuda şi Beniamin împreună cu celelalte zece seminţii - se va gândi la lucrările mari ale lui Dumnezeu. El nu-L va lăuda numai pentru salvarea minunată de duşmanii săi, ci îşi va aduce aminte şi de căile lui Dumnezeu în favoarea sa pornind din Egipt. „El a prefăcut marea în uscat; au trecut fluviul cu piciorul.“ Deşi au trecut secole de atunci, Israel nu a uitat că atunci a avut loc salvarea şi eliberarea sa din Egipt.

Cu privire la salvare există o anumită asemănare între noi şi poporul Israel. Mântuirea noastră a fost făcută înainte cu 2000 de ani pe dealul Golgota şi avem dreptul să ne gândim cu mulţumire la această lucrare minunată a dragostei lui Dumnezeu. Aşa cum Israel Îl va lăuda în viitor pe Dumnezeu pentru salvarea sa, noi ne vom aduce mereu aminte în veşnicie, prin semnele cuielor din mâinile Mântuitorului nostru, de preţul pe care El l-a plătit pentru salvarea noastră şi Îi vom mulţumi.

Versetele 8-11

În împărăţia de o mie de ani, Israel nu-şi va aminti numai de lucrările mari ale lui Dumnezeu, ci şi de încercările prin care a fost condus. „Pentru că Tu, Dumnezeule, ne-ai încercat; ne-ai încercat cum se încearcă argintul.“

Încercările reprezintă intenţii de dragoste ale lui Dumnezeu cu ai Săi. Toţi bărbaţii lui Dumnezeu, cât şi cei pe care El a dorit să-i folosească în via Sa, au fost încercaţi; să privim la Avraam, Iosif, Moise, Daniel şi cei trei prieteni ai lui şi mulţi alţii. Dacă ne gândim la apostolul Pavel, ştim prin câte încercări şi necazuri a trecut el (2. Corinteni 4:7-12 ; 12:7-10 ).

Dar în cazul tuturor acestor bărbaţi ai lui Dumnezeu putem constata ceva: cu cât încercarea era mai mare, cu atât mai mult era proslăvit prin aceasta Dumnezeu. Reabilitarea totală a rămăşiţei lui Israel va fi un rezultat al unei încercări grele, prin care aceşti iudei credincioşi vor fi nevoiţi să treacă în timpul necazului cel mare. Domnul ştie că încercarea este necesară. „Domnul îl disciplinează pe acela pe care-l iubeşte“ (Evrei 12:6 ).

Versetele 12-20

În versetul 12 recunoaştem că totul vine de la Dumnezeu: duşmanii, focul şi apa, dar şi înviorarea din belşug. Vedem aici din nou dragostea lui Dumnezeu, atât în încercarea pe care El a permis-o, cât şi în rezultatul acestei încercări. Plinătatea acestui rezultat nu va fi descoperită pe deplin aici, jos; dar în faţa tronului de judecată al lui Hristos vom remarca cu admiraţie ce a putut obţine Domnul cu disciplinarea Sa. Atunci vom recunoaşte ca acea soră, încercată greu multe decenii: zilele încercării au fost cele mai binecuvântate. O astfel de gândire Îi face onoare Domnului şi îl conduce pe credinciosul care trece prin astfel de zile, la laudă şi adorare. Vedem acest lucru ilustrat foarte frumos în versetele finale ale acestui psalm.

Să ne oprim puţin la versetul 18; el conţine o învăţătură importantă. Credinciosul vede aici că Dumnezeu nu ar fi putut auzi rugăciunea sa, dacă ar fi văzut nelegiuire în inima lui. Dumnezeu doreşte curăţire de inimă, când ne apropiem de El în rugăciune.

Psalmul 67

„Acest psalm explică textul din Romani 11:15 “, scria J.N.Darby. În acel text citim: „Pentru că, dacă lepădarea lor (adică a iudeilor) este împăcare a lumii, ce va fi primirea lor, decât viaţă dintre morţi?“ După cum ştim din Sfânta Scriptură, Dumnezeu Şi-a ales Israelul ca poporul Său dintre toate naţiunile. Tot ceea ce nu aparţinea de poporul lui Dumnezeu şi nu avea nicio legătură cu el, era ca mort. Dar Israelul s-a dovedit nevrednic de binecuvântările divine; el s-a îndreptat spre închinarea la idoli şi a pierdut un timp promisiunile preţioase, pe care Dumnezeu dorea să i le dea. Israelul a fost lepădat şi, după ce L-a lepădat pe Mesia al său, Dumnezeu S-a îndreptat spre naţiuni, cărora li se putea vesti Evanghelia mântuirii (Efeseni 2:11-13 ). Desigur, în acest psalm nu găsim în primul rând binecuvântările Evangheliei harului, ci mai degrabă rezultatele Evangheliei împărăţiei, care trebuie să fie vestită tuturor naţiunilor. Dar şi această Evanghelie se bazează pe lucrarea lui Hristos la cruce.

Psalmul 68

Versetele 1-4

Acest psalm face referire la timpul în care Israel va locui din nou în ţara sa. Atunci, poporul va privi înapoi la calea pe care a fost condus şi va exclama: „Binecuvântat să fie Dumnezeu“ (versetul 35).

Cea care vorbeşte aici este rămăşiţa. Ea trece cu privirea peste evenimentele care s-au petrecut de când Dumnezeu a adus din nou în ţară cele două seminţii. Istoria lor se aseamănă în oarecare măsură cu cea a întregului popor, o istorie cu multe încercări.

În Exod 15:17 citim: „Tu îi vei aduce şi îi vei sădi pe muntele moştenirii Tale, la locul pe care l-ai făcut locuinţa Ta, Doamne.“ Acest scop al lui Dumnezeu cu poporul său a fost împlinit parţial când Solomon, prinţul păcii, a stat pe tronul lui Israel şi a fost zidit templul Domnului ( 8 ). Din versetul citat mai sus se deduce, însă, încă o nădejde cu privire la o împlinire deplină, când va domni adevăratul Prinţ al păcii, iar psalmul acesta vorbeşte despre această împlinire.

Versetele 5-6

Pe lângă cele câteva caracteristici numite deja, acest psalm conţine asigurări preţioase, pe care le putem lua şi pentru noi. „În sfântul Său locaş, Dumnezeu este tatăl orfanilor şi apărătorul văduvelor.“ Mai demult soarta văduvelor şi a orfanilor era adeseori foarte grea; ei sufereau datorită nedreptăţii şi a durităţilor semenilor lor. Dar Dumnezeu a privit la ei cu îndurare şi citim despre două întâmplări în care văduvele au fost ajutate în mod minunat ( 17 ; 4:1-7 ). De câte ori nu s-au împlinit de-a lungul timpului cuvintele versetului citat!

Şi versetul 6 conţine un gând important. Oamenii care nu-L cunosc pe Hristos ca Mântuitorul lor sunt singuri; dar cine a venit la El în credinţă şi Îl urmează, primeşte „case şi fraţi şi surori...“ (Marcu 10:30 ). El devine un membru al marii familii a lui Dumnezeu. Cine sunt cei încătuşaţi? Nu sunt tocmai cei pe care diavolul îi ţine sub puterea sa? Domnul Isus îi conduce afară la fericirea şi la libertatea copiilor lui Dumnezeu.

Versetele 7-23

Versetele 7-8 vorbesc despre călătoria prin pustiu a poporului Israel. Ploaia este o imagine a binecuvântării, pe care Dumnezeu o lasă să cadă pe pământ. Această binecuvântare i-a fost mereu pusă la dispoziţie, dar poporul nu a fost întotdeauna vrednic de această binecuvântare. Şi totuşi, ce har! Când era obosit, Dumnezeu îl ridica mereu!

Nu am trăit şi noi astfel de momente? Poate câteodată am fost fără putere şi la pământ, dar El S-a îndurat de noi şi, prin Cuvântul Său, ne-a dat îmbărbătare şi putere pentru o altă bucată de drum. „Tu ai pregătit, în bunătatea Ta, bunuri pentru cel întristat.“ Ajutorul vine întotdeauna de la El.

Versetul 18 îl găsim parţial în Noul Testament (Efeseni 4:8 ), unde se vorbeşte despre darurile pe care le-a dat Hristos oamenilor. Aici avem deci o profeţie care Îl are pe Hristos ca subiect. Când l-a învins pe diavolul la cruce, „a robit robia“; cu alte cuvinte: El a dezarmat pe acela care ţine oamenii în lanţurile sale.

Versetele 24-35

În versetele 24-27, psalmistul descrie o procesiune festivă în oraşul împăratului, probabil la începutul împărăţiei de o mie de ani. În continuare găsim o explicaţie a versetului 3 din Psalmul 66 : „Din cauza mărimii puterii Tale, vrăjmaşii Tăi Te linguşesc.“ Cuprinşi de teamă, vor aduce cadouri Împăratului: „fiecare se va supune oferind bucăţi de argint“. Mai departe citim: „Cei mari vor veni din Egipt.“ Atunci se va împlini profeţia din Isaia 19:23-25 . Împărăţiile pământului nu vor mai urzi şi duce la îndeplinire planurile lor egoiste, aşa cum se petrece, din nefericire, astăzi în lume. Toate privirile vor fi îndreptate spre Ierusalim, pentru că această cetate va fi în împărăţia lui Hristos sediul conducerii centrale asupra întregului pământ.

Dar vedem aici nu numai supunere, ci şi o bucurie generală. „Cântaţi lui Dumnezeu, împărăţii ale pământului, cântaţi psalmi Domnului.“ În încheiere auzim ceva despre mărimea şi puterea Sa şi toţi vor intona cântarea de laudă: „Binecuvântat să fie Dumnezeu!“

sursa: https://comori.org/