"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 32-33"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Psalmul 32

Versetele 1-4
Acest psalm este înrudit cu Psalmul 51 . David a scris ambii psalmi după păcatul său grav cu Bat-Şeba, şi în amândoi psalmii găsim expresia unei adevărate păreri de rău şi smeriri.

El începe psalmul cu cuvintele: „Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!“ El se bucură că nedreptatea sa este iertată şi se odihneşte acum în bunătatea lui Dumnezeu, care nu-i socoteşte păcatul. Dar el a trebuit să treacă înainte prin încercări adânci ale sufletului, căci nu există odihnă pentru un credincios care vrea să-şi ascundă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor fărădelegile. Acest lucru l-a făcut David până când Natan, trimis de Dumnezeu, i-a pus înaintea ochilor păcatul său îngrozitor şi i-a trezit conştiinţa (2. Samuel 12 ).

Această întâmplare este pentru noi de mare învăţătură. Nu ni s-a întâmplat uneori să ascundem o greşeală împotriva fraţilor sau împotriva altcuiva ruşinându-ne să o recunoaştem? Care a fost atunci rezultatul? Nu am fost liberi nici în faţa lui Dumnezeu, nici în faţa oamenilor. David descrie aici ce s-a întâmplat în sufletul său, înainte de a-şi recunoaşte păcatul. Într-adevăr, o stare de plâns! El nu avea odihnă nici ziua, nici noaptea; conştiinţa îl acuza de adulter şi omor, şi simţea dezaprobarea lui Dumnezeu apăsând asupra sa.

Avem aici un exemplu despre păcat şi urmările lui. Diavolul este un stăpân aspru; el îi ispiteşte pe oameni prin plăcere, iar după ce aceasta a fost împlinită, lasă prada în voia proprie. Vai de credinciosul care se lasă prins în mrejele lui! Unii au căzut în plasa lui, au savurat pentru o clipă bucuria sa sumbră şi au ajuns în nenorocire. Păcatul, indiferent că este mare sau mic, are ca urmare întotdeauna pierderea părtăşiei cu Domnul. David a simţit această pierdere ca insuportabilă. Dacă spune: „mi s-a schimbat vigoarea în seceta verii“, atunci se gândea la faptul dureros că legătura cu Dumnezeul său era întreruptă. De am fi la fel de sensibili ca David!

Versetul 5
Ferice de credinciosul care este conştient de întreruperea părtăşiei cu Dumnezeu şi care din această cauză nu poate să reziste mult timp în această stare. Întreruperea părtăşiei este observată numai de aceia care au cunoscut cât de preţioasă este această părtăşie. David aparţinea de aceştia; mulţi dintre psalmii săi mărturisesc despre bucuria pe care o savura înaintea feţei Domnului.

Cum stau lucrurile la noi cu privire la întreţinerea părtăşiei cu El? Mă tem că unii credincioşi s-au ocupat rareori cu acest subiect. Mulţi dintre ei se mulţumesc cu mântuirea, pe care au primit-o prin credinţa în Domnul Isus, însă rareori se opresc înaintea Persoanei Sale pentru a-L cunoaşte mai bine pe El şi pentru a avea un schimb de gânduri cu El. Pentru a putea savura din nou o asemenea legătură cu Dumnezeu, David şi-a recunoscut păcatul; el nu şi-a acoperit prea mult timp greşelile. Rezultatul binecuvântat nu s-a lăsat aşteptat, căci el adaugă: „Şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.“

Versetele 6-7
David a regăsit părtăşia cu Dumnezeul său; rugăciunea sa nu mai era stingherită. El nu a vrut doar să rostească cuvinte înaintea lui Dumnezeu, ci şi să aibă siguranţa că rugăciunea sa este ascultată de Domnul. El dorea mult să poată purta imediat un dialog cu El. Acest lucru este însă posibil numai când nu există nici o piedică între suflet şi Dumnezeu. Restabilirea părtăşiei cu El în legătură cu rugăciunea este foarte importantă. La David nu era vorba numai de rugăciunea din obişnuinţă, cum din păcate aşa de uşor se poate întâmpla la noi. Aşa cum arată aceste versete, el se afla într-o legătură strânsă cu Dumnezeu. Cuvintele lui lasă să se recunoască o libertate deplină faţă de Dumnezeu, după ce şi-a recunoscut păcatul (a se compara Psalm 51:4). O astfel de libertate este posibilă numai atunci când tot ce stă în calea părtăşiei cu Domnul este pus în ordine. Cât de importantă este recunoaşterea păcatului şi ce lucrează aceasta, vedem în cuvintele lui David din versetul 7: „Tu mă înconjori cu cântări de mântuire“ – aceasta înseamnă o relaţie nestingherită cu Dumnezeu.

Versetele 8-11
În versetul 8 nu mai este David cel care vorbeşte, ci Dumnezeu. El ne vorbeşte şi nouă aici; ar fi bine dacă am pune la inimă cuvinte-le Sale; ele sunt de cea mai mare însemnătate pentru fiecare credincios.

Am mers întotdeauna pe calea pe care ar fi trebuit să mergem? Ah, cu câte dureri s-au străpuns unii credincioşi, în timp ce au mers pe o cale aleasă de ei înşişi! Domnul spune: „Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta.“ El vrea să ne conducă, dar important este ca noi să privim la El şi în acelaşi timp să observăm privirea Sa care ne indică direcţia. Aceasta este posibil numai atunci când părtăşia cu El este netulburată. Când părtăşia lipseşte, atunci suntem „ca un cal sau ca un catâr, care n-au pricepere“. Chiar şi într-un astfel de caz, Domnul vrea să ne arate calea, dar atunci trebuie să aplice severitatea, trebuie să ne pună frâul şi zăbala. După cum vedem, psalmul acesta conţine învăţături preţioase pentru noi toţi. Să facem cum ne învaţă el!

Psalmul 33

Versetele 1-9
Aici stă înaintea noastră rămăşiţa lui Israel în împărăţia de o mie de ani. Ca şi David, aceasta va putea privi înapoi la iertarea din par-tea lui Dumnezeu. Locuind în ţara părinţilor, rămăşiţa va intona o cântare nouă, cântarea deplinei salvări şi eliberări de duşmanii săi.

Vedem aici o anumită asemănare cu ceea ce ne aşteaptă pe noi. Ţara cerească dorită stă înaintea noastră, şi, în curând, eliberaţi de o lume duşmănoasă, vom cânta sus cântarea cea nouă (Apocalipsa 5:9 ).

În versetele 6, 7 şi 9, psalmistul vorbeşte despre lucrările creaţiei. Pentru credincios, apariţia acestora nu reprezintă o greutate; el se bazează pe Sfânta Scriptură şi astfel înţelege că „cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului“. Nu tot aşa cei necredincioşi; gândurile lor cu privire la aceasta sunt doar ipoteze şi o cercetare după lucruri pe care ei nu le pot înţelege, pentru că Îl dau deoparte pe Dumne-zeu şi puterea Sa. Dar ce preţios şi simplu este să poţi să spui cu psalmistul: „Pentru că El a spus şi a fost; El a poruncit şi aceea a luat fiinţă.“

Versetele 10-12
Sfatul naţiunilor nu se va împlini, pentru că în tot ce fac, Îl dau deoparte pe Dumnezeu. Dar „sfatul Domnului rămâne pentru totdeauna“. Ce preţios pentru noi să ştim acest lucru! Nu zidim pe cu-vântul oamenilor, ci pe Acela care nu poate minţi.

Este important să accentuăm că împlinirea sfatului Domnului aici ca şi în general este un rezultat al lucrării lui Hristos la cruce. El a fost trimis în această lume „după planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 2:23 ), ca să se împlinească tot ce Şi-a propus. Domnul Însuşi le-a prezentat acest adevăr ucenicilor Săi (a se vedea Luca 24:7, 26, 44-46 ). Întemeierea Bisericii, viitorul Israelului în împărăţia de o mie de ani, cerul nou şi pământul nou – toate se bazează pe învierea Sa. Cât de minunat este Domnul nostru, pentru că a venit pe pământ şi a împlinit voia lui Dumnezeu!

Versetele 13-22
Versetele 13 şi 14 exprimă un adevăr mare: Dumnezeu priveşte la toţi locuitorii pământului. Dar nu numai că El îi vede pe toţi, ci El şi cunoaşte gândurile lor (a se vedea Ioan 6:61 ; Luca 7:39-40 ). Isus ştia ce se petrecea în inima acelora ce Îl înconjurau. El cunoaşte faptele, cuvintele şi gândurile noastre. Acest fapt ar trebui să ne dea mai mult de gândit.

Versetul 18 conţine o constatare asemănătoare, totuşi înţelesul din el este un altul. Aici este vorba de o consecinţă a temerii de Dumnezeu. Plăcerea lui Dumnezeu se odihneşte peste cei care se tem de El; ochiul Său este îndreptat spre ei, pentru că ei nădăjduiesc în bunătatea Sa. Adevărul că Dumnezeu priveşte la noi nu are în sine nimic neplăcut pentru acela care umblă înaintea Lui; din contră, el spune: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!“ (Psalm 139:23). Sufletul se simte bine şi ocrotit la El; Domnul este scăparea celor ce se încred în El. „Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul. El este ajutorul nostru şi scutul nostru.“ Pe ceea ce se sprijină însă oamenii în general este un ajutor înşelător.

sursa: https://comori.org/