text Cartile Bibliei

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 19-21"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Psalmul 19

Versetele 1-6
În acest psalm, Duhul Sfânt ne dă prin gura lui David două mărturii despre slava lui Dumnezeu: versetele 1-6 mărturisesc despre creaţie şi întinderea ei, în timp ce versetele 7-14 au ca obiect legea dată de Dumnezeu.

Prin creaţie, Dumnezeu a vorbit oamenilor, înainte ca El să stabilească relaţiile Sale cu Israel şi să-i dea legea ca etalon. Oameni ca Iov, cei trei prieteni ai săi şi Elihu, care, aşa cum se poate presupune, au trăit înainte de Avraam, au citit în cartea creaţiei şi au învăţat de acolo teama de Dumnezeu. Într-adevăr: „Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea arată lucrarea mâinilor Sale. ...nu este nici o vorbire şi nu sunt cuvinte, glasul lor nu se aude.“ Având în vedere o asemenea comunicare despre existenţa lui Dumnezeu, despre puterea şi slava Sa, înţelegem fără greutate expresia Sfintei Scripturi din Romani 1:20-21 : „ ...încât ei să fie fără scuză. Fiindcă, după ce L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit.

Versetele 7-14
În versetele 1-6 percepem ceva din gloria lui Dumnezeu; aici, David vorbeşte, condus de Duhul Sfânt, despre legea Domnului. Schimbarea numelui lui Dumnezeu în aceste două fragmente ale psalmului nu trebuie trecută cu vederea de către cititorul atent. Nu vedem în aceasta o dovadă a inspiraţiei Sfintei Scripturi? Scriitorul a fost o unealtă în mâna lui Dumnezeu; el avea voie să scrie numai ceea ce i se dădea.

Pe lângă acest fapt incontestabil, vedem clar că David se bucura de legea Domnului. El putea să spună din inimă: „Legea Domnului este perfectă, înviorând sufletul.“ În umblarea sa de până aici, el a cunoscut şi valoarea mărturiei Domnului; ea este „sigură, făcând înţelept pe cel simplu.“ Ce i-a dat lui David înţelepciune, care s-a văzut limpede în multe întâmplări din viaţa sa? Respectarea rânduielilor Domnului! Este vorba aici de un principiu, care are valabilitate oricând. Să aplicăm aceste versete în practica vieţii noastre, şi atunci vom putea spune şi noi că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este mai preţios decât aurul şi mai dulce decât picurul din faguri.

Cuvintele lui David din versetele 7-11 reprezintă o îmbărbătare importantă şi preţioasă pentru noi credincioşii. În funcţie de împrejurări, în mod special când ne merge extrem de bine sau când avem mult de lucru, tindem uşor să neglijăm citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Vedem aici o căpenie a statului cu ocupaţiile sale diverse, care îşi găsea plăcerea în rânduielile Domnului. David spune: „este o mare răsplată în păzirea lor“. De fapt, observarea învăţăturilor din Cuvântul lui Dumnezeu ascunde înţelepciune în sine şi multe comori şi bogăţii (a se vedea de exemplu Proverbe 3:13-18 ). Versetele 7-11 ne arată ce este legea, însă versetul 12, ce face ea. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu ne conduce să ne verificăm pe noi înşine. Putem să ne bucurăm de acest lucru, însă, pe de altă parte, descoperă în noi unele lucruri care până atunci au fost ascunse; de aceea rugămintea lui David: „Curăţeşte-mă de cele ascunse ale mele!“ El merge însă mai departe (să facem şi noi ca el) şi cere: „Fie cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta...

Psalmul 20

Versetele 1-3
Ca mulţi alţii, acest psalm are ca obiect, în formă concisă, istoria rămăşiţei lui Israel în necazul ei şi scăparea din acesta. Ne aflăm aici pe tărâm iudaic prin faptul că sunt amintiţi Sionul şi Locaşul Sfânt; de asemenea sunt aduse daruri de mâncare şi arderi-de-tot.

Totuşi putem descoperi în acest psalm câte ceva pentru întărirea credinţei noastre. Deja denumirea „Dumnezeul lui Iacov“ ni se adresează şi nouă. De ce ne aduce aminte numele Iacov? De acel om care i-a dat mult de lucru lui Dumnezeu, care a vrut să-şi dirijeze singur viaţa şi care a mers pe unele căi rătăcite. În legătură cu acesta, întâlnim un Dumnezeu al bunătăţii, al răbdării şi al harului, un Dumnezeu care nu l-a părăsit niciodată pe Iacov şi care nu S-a odihnit până nu a făcut din acest om îndărătnic un adorator.

Acest Dumnezeu este Tatăl nostru, şi acelaşi har şi aceeaşi bunătate care l-au însoţit pe Iacov, ne înconjoară şi pe noi. Face bine inimilor noastre să numere de câte ori Se numeşte Dumnezeu în Cuvântul Său „Dumnezeul lui Iacov“. Cu aceasta, El vrea să ne spună: „Şi pe tine te voi conduce la ţintă, ca pe Iacov.

Versetele 4-9
Am arătat deja că psalmii au de multe ori ca subiect rămăşiţa lui Israel. Această rămăşiţă a timpului de la sfârşit va fi constituită din credincioşi, din cei care se tem de Dumnezeu dintre iudei.

Dacă privim înapoi la timpul când Hristos a fost pe pământ, recunoaştem în El adevărata rămăşiţă în mijlocul poporului Său. Dumnezeu a putut să privească la El cu plăcere şi deasupra Lui s-a deschis cerul, în timp ce un glas a spus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“ (Matei 3:17 ). Despre El, Mesia promis al lui Israel, vorbeşte psalmul nostru. „Acum ştiu că Domnul mântuieşte pe unsul Său.

Ca Om aici jos, Hristos a fost supus multor încercări şi suferinţe (Evrei 2:18 ); citim că El „aducând cereri şi rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic şi lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte (şi fiind ascultat, datorită temerii Lui evlavioase), deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a suferit“ (Evrei 5:7 ). Această ascultare este amintită în versetul 6. Câtă îmbărbătare ne aduc şi versetele următoare! Credinciosul aşteaptă ajutorul nu prin puterea şi tăria oamenilor, ci el se sprijină pe Dumnezeul său: „Aceştia se încred în care şi aceia în cai, dar noi ne încredem în Numele Domnului Dumnezeului nostru.

Psalmul 21

Când a scris acest psalm, David s-a gândit la ceea ce a experimentat şi a primit din partea Domnului; poate gândurile sale s-au dus şi la Solomon, fiul pe care Dumnezeu i l-a promis ca moştenitor pe tron. Conţinutul versetelor 4 şi 6 ne conduce în duhul însă şi mai departe, căci expresia „eternitate“ ar putea să se refere atât la David, cât şi la Solomon. Psalmistul, condus de Duhul Sfânt, vorbeşte despre un Altul, şi anume despre viitorul Împărat-Mesia al lui Israel. Este pentru învăţătura noastră şi interesant, să cercetăm psalmii şi din această privinţă. Vedem în aceasta intenţia lui Dumnezeu: Lui Îi place să ne vorbească despre Fiul Său. Noi Îl cunoaştem mai ales din evanghelii; Matei Îl arată ca Împărat, Marcu, ca Slujitor, Luca, ca Fiu al Omului, Ioan, ca Fiul lui Dumnezeu. Dar nu trebuie să recunoaştem că, în ciuda acestei relatări din patru unghiuri, Îl cunoaştem totuşi foarte puţin? Şi astfel, Dumnezeu a găsit că este bine ca în întreaga Sfântă Scriptură şi mai ales în psalmi să dezvăluie înaintea ochilor noştri gloriile minunate ale Fiului Său.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>