"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 1-6"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Psalmul 1

Omul, care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori, savurează suveranitatea lui Dumnezeu pe pământ, deoarece Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care umblă pe căile Sale. Ce frumoasă şi măreaţă este binecuvântarea divină din versetul 3! Credinciosul, care se îndepărtează de rău şi ia Cuvântul lui Dumnezeu ca îndreptar, este comparat cu un pom care este tot timpul verde şi căruia nu-i lipseşte roada. Dumnezeu aşteaptă ca ai Săi să aducă roadă şi El îi îmbărbătează la aceasta (a se vedea Ieremia 17:7-8 ; Psalm 92:12-14), iar pentru a vorbi în limbajul Noului Testament: ei aduc roadă, în timp ce rămân în Domnul Isus şi în dragostea Sa (Ioan 15:5 ).

Psalmul 2

Versetele 1-3
Psalmul 2 vorbeşte despre un timp viitor şi vesteşte triumful lui Hristos asupra duşmanilor Săi. Aici jos, Hristos a fost Cel dispreţuit, Cel lepădat; El S-a lăsat chiar pironit pe cruce. Duşmanii Săi au avut impresia că au scăpat definitiv de El. Dar El a înviat şi a intrat în slava Sa cerească. Ştefan L-a văzut pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 7:56 ), de unde va veni pentru a-i judeca pe cei care n-au vrut să ştie nimic de El. Între timp, Dumnezeu îi atenţionează pe împăraţii pământului tocmai prin cuvintele acestui psalm şi le cere să se supună atât timp cât răbdarea Lui mai dăinuie. În Faptele Apostolilor 4:25-28 găsim o scurtă ilustrare a versetului 2. Pilat, Irod, naţiunile şi poporul iudeu s-au sfătuit împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său spunând: „Să Le rupem legăturile şi să aruncăm departe de noi funiile Lor!“

Versetele 4-12
Ce sunt ameninţările împăraţilor şi ale domnitorilor acestui pământ pentru Acela care tronează în cer? El „râde, Domnul îşi bate joc de ei.“ Necredincioşii trec cu vederea în mod conştient puterea şi suveranitatea lui Dumnezeu. „Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştirile lor adunate să lupte împotriva Celui care şedea pe cal şi împotriva oştirii Lui“ (Apocalipsa 19:19 ). Înşelaţi de diavolul, ei îndrăznesc să-i declare război Aceluia care Îi este dată toată puterea în cer şi pe pământ. Acest lucru se va întâmpla scurt timp înainte de întemeierea Împărăţiei de o mie de ani; dar Dumnezeu „le va vorbi în mânia Sa şi-i va îngrozi în furia Sa.“

Astăzi, El lasă să se audă atenţionarea Sa: „Împăraţilor, fiţi înţelepţi, primiţi învăţătură... Slujiţi Domnului cu teamă...“ Timpul de har dăinuie încă; o, de-ar auzi mulţi chemarea lui Dumnezeu şi de s-ar întoarce de pe căile lor rele!

Astfel, cu acest psalm ne aflăm pe tărâmul hotărârilor lui Dumnezeu în legătură cu pământul. Aici nu este vorba de căile Sale de har în lumina Evangheliei, căi care ne vor conduce până sus, în slava casei Tatălui. În cercetarea pasajului nostru, aceste două adevăruri trebuie să le separăm, altfel ajungem în pericolul de a pierde claritatea acestor cuvinte. Domnul Isus nu este numai Mântuitor şi Salvator: Dumnezeu L-a uns şi ca Împărat, El este Împăratul lui Israel, promis de Dumnezeu. Şi încă ceva: ca urmare a lucrării de ispăşire la cruce, El este ca Fiu al Omului Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor (Apocalipsa 19:16 ). Sfera domniei Sale în timpul Împărăţiei de o mie de ani se va întinde peste tot pământul (versetul 8). El nu va domni atunci în har, ci numai în dreptate. În Psalmul 101 , versetul 8 citim: „În fiecare dimineaţă îi voi nimici pe toţi cei răi din ţară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toţi lucrătorii nelegiuirii.“

Psalmul 3

Aşa cum arată titlul, acest psalm vorbeşte despre încercările sufleteşti ale lui David când a trebuit să fugă dinaintea lui Absalom, fiul său (a se vedea 2 Samuel, capitolele 15-17). Pericolul a fost foarte mare, deoarece Absalom nu s-ar fi dat înapoi ca să-l înlăture cu putere pe tatăl său pentru a deveni împărat în locul lui. De asemenea, cea mai mare parte a poporului era de partea răsculatului; numai un număr mic de oameni fideli l-au însoţit pe David în fuga lui. Ce a făcut David în astfel de împrejurări? El s-a îndreptat spre Domnul. David ştia că ajutorul poate să vină numai de la El. David a fost un om al credinţei; în mulţimea de pericole care l-au înconjurat adesea, Domnul a fost adăpostul său. El putea spune: „Dar, Tu, Doamne, eşti un scut în jurul meu.“ Încrederea sa în Dumnezeu nu a fost niciodată dezamăgită. Ce preţioasă este o astfel de siguranţă! În ciuda necazului şi a pericolului, David a putut să se culce şi să adoarmă.

Cum ne merge nouă, atunci când vine câte o încercare peste noi? Rămâne inima noastră liniştită, încrezându-se în Domnul?

Cum a fost posibil ca David să poată spune în mijlocul celui mai mare pericol: „Nu mă voi teme de zecile de mii ale poporului“? El nu a aşteptat până în clipa pericolului pentru a-şi pune încrederea în Domnul. Această încredere a fost o parte componentă a vieţii sale zilnice. David nu a crezut numai în Dumnezeu, ci a întreţinut părtăşia cu El şi a savurat liniştea şi siguranţa prezenţei Sale. Cum stau lucrurile cu noi în această privinţă? Încercăm să ne punem încrederea în Domnul abia când ajungem în situaţii dificile sau este această încredere deja o parte din viaţa noastră de creştini? În primul caz stăm nepregătiţi şi fără tărie în faţa încercării; în al doilea caz însă putem spune cu David: „Eu m-am culcat şi am adormit; m-am trezit, pentru că Domnul mă susţine.“ Împăratul greu încercat L-a pus pe Dumnezeu între el şi necazul său. Aceasta este încredere. El nu ştia cum va vrea Dumnezeu să conducă lucrurile, dar s-a încrezut în puterea şi în bunătatea Sa, fiind conştient că va veni salvarea.

Psalmul 4

Versetul 1
Acest psalm a fost, probabil, scris în acelaşi timp ca cel anterior. David era în strâmtorare; el s-a rugat lui Dumnezeu şi a putut afla ascultarea rugăciunii sale: „M-ai scos la loc larg din strâmtorare.“ La citirea acestui verset avem impresia că aici vorbeşte un om care Îl cunoaşte de aproape pe Dumnezeu şi are părtăşie cu El. Această părtăşie a fost posibilă, deoarece nu era nici o piedică între sufletul său şi Dumnezeu. Această legătură strânsă cu Dumnezeu este vizibilă în aproape toţi psalmii lui David. Unii copii ai lui Dumnezeu duc o viaţă de rugăciune sărăcăcioasă, cu toate că ştiu că au viaţa veşnică. Este ceva între ei şi Domnul; de cele mai multe ori sunt lucruri nejudecate, care împiedică legătura cu Domnul. În cazul lui David, calea era liberă, de aceea putea să comunice deschis cu Dumnezeul său.

Versetele 2-5
„Dar să ştiţi că Domnul Şi-a ales pe cel evlavios.“ Ce realitate preţioasă! Dumnezeu Şi-a pus sigiliul Său pe noi, cei care credem în Domnul Isus (a se compara Ioan 10:28-30 ; 17:6 ). Aici nu este vorba de valoarea credinţei noastre, dacă aceasta este mare sau mică. Psalmistul exprimă în repetate rânduri un gând care este de mare însemnătate: Noi suntem consideraţi de Dumnezeu atât de preţioşi şi de valoroşi, încât El ne-a pus deoparte pentru Sine (a se vedea Efeseni 1:5 ). Dacă suntem conştienţi de aceasta, putem spune, ca David, plini de încredere: „Domnul va auzi când voi striga către El.“ El nu ne aude întotdeauna aşa cum am vrea noi, dar totdeauna conform dragostei şi înţelepciunii Sale. El ştie ce este bun şi folositor pentru noi.

Versetele 6-8
În versetul 6 citim: „Mulţi spun: Cine ne va arăta binele?“ Ce este binele? Unii sunt de părere că ar fi ceva vizibil, pipăibil cu mâinile. Dar David cere: „Înalţă peste noi lumina feţei Tale, Doamne!“ Acesta este singurul şi adevăratul bine.

Lui David nu-i era indiferent dacă faţa lui Dumnezeu lumina sau nu peste el (a se vedea Psalm 13:1; 27:9). El dorea foarte mult, indiferent cât ar fi costat, o părtăşie netulburată cu Dumnezeul său. Este şi pentru noi această părtăşie mai preţioasă decât orice? Pentru el însemna mai multă bucurie „decât în timpul când grâul lor şi mustul lor erau din belşug“, adică mai mult decât bunurile pământeşti. Acestea sunt trecătoare şi nu pot înlocui în nici o privinţă ce este Dumnezeu pentru suflet. Lumina feţei Sale în timpuri de mâhnire! – Cine poate măsura acest privilegiu? Faţa Sa, savurarea părtăşiei Sale, aceasta este ceea ce aduce sufletului câştig şi îi dă pace, în timp ce bunurile acestui pământ nu oferă mângâiere, sprijin în zilele de necaz. Cât de preţios este rezultatul părtăşiei cu Domnul, ne arată versetul 8: „Mă voi culca şi voi dormi în pace, pentru că numai Tu, Doamne, mă faci să locuiesc în siguranţă.“

Psalmul 5

Acest psalm are un alt caracter decât cei dinainte. Acolo l-am văzut pe psalmist în savurarea părtăşiei preţioase cu Domnul; aici însă el înalţă rugăciunea sa spre Dumnezeu cu privire la cei răi, care Îl urăsc pe Domnul. Observăm totuşi de la început o diferenţă importantă faţă de învăţătura Noului Testament. În timp ce noi suntem chemaţi să căutăm binele duşmanilor noştri şi să ne rugăm pentru ei, David era în concordanţă cu gândurile lui Dumnezeu în Lege când spunea: „Să fie vinovaţi, Dumnezeule, să cadă prin propriile lor planuri“. Acest psalm deschide seria aşa-numiţilor psalmi de răzbunare, pe care îi vom întâlni adesea în decursul studiului nostru. Dacă astăzi, ca urmaşi ai Domnului Isus, suntem îndemnaţi să-i iubim pe duşmanii noştri, rămâne totuşi adevărat că orice nedreptate şi nelegiuire va fi judecată. Dumnezeu este sfânt şi drept şi El va pedepsi la timpul Său pe cei răi. În timpul de acum, El manifestă faţă de păcătos îndelunga Sa răbdare şi vrea să-l mântuiască; dar El urăşte păcatul.

Psalmul 6

Găsim aici rugăciunea unui suflet credincios, care se afla în teascul încercărilor. El a recunoscut de unde vine mâhnirea şi şi-a adus plângerea înaintea lui Dumnezeu. Cât ne priveşte pe noi, ştim că Dumnezeu nu ne va pedepsi în mânie. Noi Îl cunoaştem ca Tatăl nostru care ne disciplinează, pentru că suntem copiii Săi (Evrei 12:5-11 ); această disciplinare se face întotdeauna în har şi în dragoste. Încercarea, pe care Tatăl ne-o dă, poate servi la diverse scopuri, şi anume mai ales ca mijloc de educare în relaţiile spirituale. Tatăl doreşte ca noi să ne comportăm în această lume în aşa fel, încât să fim o mărturie pentru El şi să-L slăvim pe Domnul Isus; în acest scop ne educă El. Dar se poate întâmpla, ca din cauza neascultării şi a păcatului, să avem nevoie de o pedeapsă, iar atunci disciplinarea poartă acest caracter. Dumnezeu însă foloseşte încercarea şi într-un sens preventiv, pentru a ne ocroti de ceva mai rău.

sursa: https://comori.org/