"Biruinţa asupra cărnii"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Moab: tablou al cărnii

„Şi fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că ei făcuseră rău în ochii Domnului. Şi el a adunat la sine pe fiii lui Amon şi ai lui Amalec şi a mers şi a lovit pe Israel; şi au luat în stăpânire Cetatea Palmierilor. Şi fiii lui Israel au slujit lui Eglon, împăratul Moabului, optsprezece ani. Şi fiii lui Israel au strigat către Domnul şi Domnul le-a ridicat un salvator, pe Ehud, fiul lui Ghera beniamitul, bărbat stângaci. Şi fiii lui Israel au trimis, prin mâna lui, un dar lui Eglon, împăratul Moabului. Şi Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins-o sub haina sa, la coapsa lui cea dreaptă. Şi a adus darul la Eglon, împăratul Moabului. Şi Eglon era un om foarte gras. Şi a fost aşa: când a terminat de adus darul, a dat drumul oamenilor care purtaseră darul. Şi s-a întors de la carierele de piatră de lângă Ghilgal şi a zis: «Am o vorbă tainică pentru tine, împărate!» Şi el a zis: «Tăcere!» Şi toţi cei care stăteau lângă el au ieşit de la el. Şi Ehud a venit la el. Şi el şedea în camera răcoroasă de sus, care era numai pentru el. Şi Ehud a zis: «Am un cuvânt de la Dumnezeu pentru tine.» Şi el s-a ridicat de pe scaun. Şi Ehud şi-a întins mâna stângă şi şi-a luat sabia de la coapsa dreaptă şi a înfipt-o în pântecele lui. Şi chiar mânerul a intrat după tăiş şi grăsimea s-a închis peste tăiş, pentru că n-a putut scoate sabia din pântecele lui şi ea i-a ieşit printre picioare. Şi Ehud a ieşit în pridvor şi a închis după el uşile camerei de sus şi le-a încuiat. Şi, după ce a ieşit el, au venit slujitorii şi s-au uitat; şi, iată, uşile camerei de sus erau încuiate. Şi au zis: «Negreşit, îşi acoperă picioarele în camera sa răcoroasă.» Şi au aşteptat cât timp s-au jenat; şi, iată, el nu deschidea uşile camerei de sus; şi au luat cheia şi au descuiat şi, iată, domnul lor zăcea mort pe pământ. Şi, pe când întârziau ei, Ehud a fugit şi a trecut de carierele de piatră şi a scăpat la Seira. Şi a fost aşa: când a venit, a sunat din trâmbiţă în ţinutul muntos al lui Efraim. Şi fiii lui Israel au coborât cu el din ţinutul muntos şi el era înaintea lor. Şi el le-a zis: «Urmaţi-mă, pentru că Domnul a dat în mâna voastră pe vrăjmaşii voştri, pe moabiţi.» Şi au coborât după el şi au luat lui Moab vadurile Iordanului şi nu lăsau pe nimeni să treacă. Şi, în timpul acela, au bătut pe moabiţi, cam zece mii de oameni, toţi voinici şi toţi oameni viteji, şi n-a scăpat nici unul. Şi în ziua aceea, Moabul a fost supus sub mâna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani“ (Judecători 3:12-30 ).

Ce este carnea?

Dacă vorbim despre „carne“, nu ne referim la ceea ce este vizibil, la trupul nostru, ci la ceea ce este în noi, la eul nostru ca punct central al gândurilor şi al căilor noastre în locul lui Dumnezeu. Această carne este în opoziţie cu voia lui Dumnezeu şi nu poate să-i placă (Romani 8:8 ). Ea nu este supusă legii lui Dumnezeu şi vrea, dacă i se permite, să slujească „legii păcatului“ (Romani 7:25 ). S-a descoperit pentru prima dată în acest caracter, când Eva a întins mâna după fructul din pomul din care i se poruncise să nu mănânce şi a crezut că prin aceasta va ajunge mai presus decât a creat-o Dumnezeu. EUL a devenit obiectul acţiunii ei şi nu Dumnezeu. Din ziua aceea, lucrurile sunt la fel la toţi oamenii care s-au născut în această lume; aceasta înseamnă că ei sunt conduşi numai de propria lor iubire de sine şi nu de dragostea lui Dumnezeu. Aceasta este natura fiecărui om nenăscut din nou.

Însă în aceia, care au crezut Evanghelia harului lui Dumnezeu, a avut loc o schimbare profundă; ei au fost născuţi din nou prin Duhul lui Dumnezeu şi au primit Duhul Sfânt. El locuieşte în ei, aşa că despre ei se poate spune: „Voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă, în adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi“ (Romani 8:9 ). Ei au primit o viaţă şi o natură nouă, care nu face din EU punctul central şi conţinutul tuturor gândurilor lor, ci dorinţele şi speranţele lor se îndreaptă spre Dumnezeu.

Fiecare dintre noi, care este mântuit, a primit această natură nouă cu viaţa ei. Totuşi, carnea rămâne în noi şi numai dacă umblăm în Duhul vom fi liberi de robia plăcerilor cărnii (Galateni 5:16 ).

Moabiţii ca imagine a cărnii

1. Începutul lor a fost rău (Geneza 19:37 )
2. Ei au fost excluşi din Adunarea lui Dumnezeu (Deuteronom 23:3 ; Neemia 13:1 )
3. Trebuiau nimiciţi pe deplin; când sunt amintiţi pentru ultima dată în Scriptură, se spune: „ ... Moabul va fi negreşit ca Sodoma ... un pustiu pentru totdeauna“ (Ţefania 2:9)

Cu privire la carne citim în Noul Testament: „ ... ca nici o făptură să nu se laude înaintea lui Dumnezeu“ (1. Corinteni 1:29 ), iar în Vechiul Testament: „Sfârşitul oricărei făpturi a venit înaintea Mea“ (Geneza 6:13 ).

„Numai pentru sine“

Găsim însă şi alte indicii care spijină gândul că în Eglon şi în moabiţi avem un tablou al cărnii. Eglon avea o cameră răcoroasă pe acoperiş, un loc al comodităţii şi al distracţiei, iar el o avea numai pentru sine (Judecători 3:20 ).

Într-o scurtă propoziţie vedem descoperirea întregului caracter al cărnii. De la un capăt la celălalt, numai egoism; nu are nimic ce ar putea da lui Dumnezeu; gândurile, speranţele şi năzuinţele se rotesc în jurul ei. Tot ceea ce are, este „numai pentru sine“. Nu am descoperit în noi deseori această realitate îngrozitoare, cum carnea a încercat să iasă în evidenţă atunci când ne-am aşteptat cel mai puţin la aceasta? Să presupunem că am făcut un lucru bun; dragostea şi simpatia au fost motivaţia pentru acel lucru; însă abia a avut loc fapta, că s-a şi furişat acest gând josnic: „Ce vor gândi acum ceilalţi despre MINE?“ Am lucrat poate mult pentru Domnul, însă în loc să rămânem smeriţi, pentru că a fost numai har faptul că am fost folosiţi, în adâncul inimii noastre este numai laudă şi triumf, ca şi cum lucrarea ar fi fost făcută prin propria noastră putere. Când lucrarea noastră a fost o nereuşită, am fost descurajaţi nu pentru că Domnul a fost dezonorat, ci pentru că noi nu am strălucit aşa cum am sperat. Când cineva a făcut ceva mai bun decât noi sau ne-a întrecut în dăruire, cunoştinţă şi aptitudini, îndată au venit asupra noastră gânduri de rivalitate şi de invidie. În toate aceste cazuri a fost carnea, care în mod josnic şi de neîmbunătăţit îşi revendică totul „numai pentru sine“. Cât de bine ar fi dacă noi toţi am primi o impresie adâncă despre toată urâciunea ei şi ne-am îndepărta cu dezgust de ea!

Carnea nu are nici un drept asupra celor credincioşi

Moabiţii nu aveau nici un drept asupra lui Israel, dar cu toate acestea vedem că Eglon şi-a instalat tronul în Cetatea Palmierilor, în oraşul care era poarta spre ţara făgăduită - oraşul pe care Dumnezeu l-a luat cu braţ puternic pentru poporul Său; Eglon domnea asupra lui Israel din acest loc şi îi impunea tribut. Astfel, ceea ce numai Dumnezeu avea drept asupra lui a ajuns în mâinile împăratului Moabului. Cât de mult se aseamănă aceasta cu starea a mii de creştini! Carnea nu are nici un drept ca să ne conducă, pentru că „nu suntem datori cărnii, ca să trăim potrivit cărnii...“ (Romani 8:12 ); nu îi suntem nicidecum datori, căci ea nu doreşte altceva decât să devină totul şi să-L pună pe Hristos deoparte. Noi suntem pe deplin îndreptăţiţi să ignorăm pretenţiile ei şi să umblăm în Duhul; şi totuşi, aşa cum Eglon a obţinut de la Israel ceea ce aparţinea numai lui Dumnezeu, tot aşa creştinii pun deseori la dispoziţia cărnii timp, gânduri şi putere şi uită complet că Scriptura spune: „Dacă trăiţi potrivit cărnii, veţi muri; dar, dacă trăiţi prin Duh, omorâţi faptele trupului şi veţi trăi“ (Romani 8:13 ).

Am vrea să reţinem bine acest adevăr şi să-l accentuăm: dacă suntem creştini şi carnea ne domină, ea este un uzurpator al tronului, un dictator ilegal, căci: „voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă, în adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi“ (Romani 8:9 ). După ce am crezut Evanghelia mântuirii noastre, Duhul lui Dumnezeu şi-a făcut locuinţă în noi. Pecetluirea Duhului Sfânt înseamnă că Domnul Îşi revendică pentru Sine tot ce a răscumpărat prin sângele Său. Misiunea Duhului în noi este acum ca să dea la o parte EUL şi să răstoarne pentru totdeauna domnia cărnii prin aceea că Îl face pe Hristos subiectul cel mai înalt al simpatiilor noastre.

Putem fi siguri: carnea nu va renunţa de bunăvoie la sceptrul ei şi va încerca mereu să-şi revendice drepturile. „Deoarece carnea pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva cărnii; şi acestea se împotrivesc unul altuia“ (Galateni 5:17 ).

sursa: https://comori.org/