Categorie: Biserica lui Hristos
Cartea Faptelor ne arată că rugăciunea şi strângerile de rugăciune ocupau un loc important în activităţile credincioşilor din adunările Noului Testament. La începutul cărţii, vedem că ucenicii (în jur de o sută douăzeci) stăruiau într-un gând în rugăciune şi cereri la Ierusalim, în timp ce aşteptau venirea Duhului promis. Rugăciunea era unul dintre cele patru lucruri în care stăruia Adunarea nou formată, ca urmare a revărsării Duhului în ziua de Rusalii. De-a lungul cărţii Faptelor îi vedem pe credincioşi adunându-se pentru rugăciunea colectivă. Vedem de asemenea că strângerile pentru rugăciune erau convocate de fiecare dată când apăreau greutăţi, şi că ele erau urmate de mari binecuvântări din partea lui Dumnezeu.
Un remarcabil exemplu al puterii rugăciunii colective ne este oferit în Fapte 4 : „Şi, după ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală... Şi apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus şi mare har era peste toţi” (v. 31, 33).
Iată un rezultat fericit al rugăciunii în comun în Adunare: învăţăm astfel că drumul puterii spirituale şi al îndrăznelii pentru Hristos este să ne ridicăm glasurile către Dumnezeu în acelaşi gând prin rugăciune. Trebuie deci să conchidem, după acest pasaj şi după multe altele cu privire la rugăciunea colectivă în cartea Faptelor, că sunt o necesitate pentru o adunare strângeri regulate pentru rugăciune, şi că niciun creştin sau nicio strângere de creştini nu poate prospera spiritual dacă nu se strânge pentru rugăciune. Strângeri de rugăciune regulate sunt un element vital şi esenţial pentru toată adunarea de credincioşi. Ar trebui să fie în fiecare adunare o adunare săptămânală pentru rugăciune, şi ar trebui să fie convocate adunări speciale când se face simţită o nevoie; este ceea ce vedem în cartea Fapte.
Rugăciune în comun
Orice cititor atent al Scripturilor este conştient de locul important pe care rugăciunea personală, în singurătate, l-a deţinut în viaţa oamenilor lui Dumnezeu, în Vechiul Testament şi în Noul Testament, şi unii ar putea gândi că este necesară numai această rugăciune personală. Totuşi vedem că există binecuvântări speciale legate de rugăciunea colectivă şi că Domnul a dat o promisiune deosebită cu privire la împlinirea rugăciunii în comun. „Dacă doi dintre voi se voi învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19 ). Aceasta este o promisiune specială care nu poate fi realizată decât când rugăciunea este colectivă.
Fără îndoială ne putem ruga în particular la noi acasă, şi să primim binecuvântări şi împliniri, dar nimic nu se compară cu rugăciunile din strângerile de rugăciune, fiindcă rugăciunea adunării se înalţă la tronul harului şi primeşte binecuvântări deosebite, pentru că este adresată în Numele Domnului Isus. Dacă „mare putere are cererea fierbinte a celui drept” (Iacov 5:16 ), cu cât mai mult putem aştepta un rezultat şi mai mare la cererile fierbinţi ale unei adunări de drepţi care sunt adunaţi şi stimulaţi de Duhul Sfânt?
Rugăciunea adunării nu se rezumă la suma rugăciunilor mai multor fraţi rugându-se pentru un lucru, ci este prezentarea unei singure rugăciuni, făcută mai fierbinte prin armonia înfăptuită de Duhul lui Dumnezeu în toate persoanele prezente. Toţi se roagă ca fiind una, prezentând o cerere, şi toţi spun „Amin” la această cerere care urcă la Dumnezeu în Numele Domnului Isus. Astfel deci asemenea rugăciuni în comun au o putere deosebită. Aceasta este puterea dată Bisericii, care poate fi întrebuinţată în rugăciuni şi în cereri spre un folos şi o binecuvântare foarte mari, pentru ea însăşi şi pentru alţii.
Să remarcăm totuşi că există o condiţie morală absolut necesară pentru rugăciunea în adunare: o identitate deplină a gândirii, un acord şi o inimă într-un glas. „Dacă doi dintre voi se vor uni pe pământ asupra oricărui lucru, orice vor cere, li se va face” (Matei 18:19 ). Forţa termenului original este acesta: „Dacă doi dintre voi se vor armoniza”, vor scoate acelaşi sunet. Nu trebuie să existe nicio notă de discordanţă, nicio lipsă de armonie, nicio disonanţă printre cei care se roagă, pentru ca să fie o rugăciune eficace a adunării. Trebuie să ne apropiem de tronul harului într-o sfântă armonie de inimă, de gând şi de duh, fără de care nu ne putem folosi de promisiunea Domnului din Matei 18:19 pentru a primi răspuns.
Această sfântă arminie şi această identitate de gând îi caracterizează pe credincioşi şi strângerile de rugăciune din cartea Faptelor, şi explică puterea spirituală şi binecuvântarea imediată pe care Dumnezeu le răspândea asupra lor. „Toţi aceştia stăruiau într-un gând în rugăciune”; „erau toţi împreună în inima lor”; „şi în fiecare zi, stăruind într-un gând la templu”; „într-un gând şi-au ridicat glasul către Dumnezeu” (Fapte 1:14 ; 2:1,46 ; 4:24 ).
Aceasta este de o imensă importanţă morală şi are o foarte mare influenţă asupra tonului şi caracterului strângerilor noastre de rugăciune. De ce strângerile noastre de rugăciune sunt adesea atât de sărace, atât de reci, moarte şi ineficace? Nu adesea deoarece credincioşii nu se adună cu un singur şi acelaşi sentiment în scopul precis şi comun de a se ruga pentru anumite lucruri? Această identitate de inimă şi de gând este o mare lipsă astăzi printre credincioşi, şi trebuie să ne cercetăm noi înşine ca să ştim în ce măsură suntem de acord asupra cererii sau cererilor care sunt prezentate înaintea tronului harului în strângerile noastre de rugăciune.
Cereri precise
Deseori strângerile de rugăciune sunt caracterizate de o lipsă de subiect precis, şi rugăciunile seamănă cu un flecărit confuz. Dacă cercetăm cu grijă Scriptura, ce ne învaţă ea? Trebuie să ne strângem având pe inimă un subiect sau cereri precise pe care le vom prezenta împreună lui Dumnezeu. Este ceea ce caracterizează strângerile de rugăciune din Scriptură. Ucenicii aveau în general pe inimă un subiect precis pe care îl împărtăşeau totalmente şi pentru care se rugau de comun acord.
În Fapte 1 şi 2, ei aşteptau toţi Duhul promis şi se bazau pe Dumnezeu într-un gând până ce El avea să fie trimis. În Fapte 4 , se rugau toţi într-un gând pentru a fi umpluţi cu îndrăzneală pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, şi pentru ca semne şi minuni să se facă în Numele lui Isus. În Fapte 12 , adunarea făcea rugăciuni fierbinţi pentru ca Petru să fie eliberat din închisoare. Strângerile lor de rugăciune erau caracterizate de exprimarea de cereri precise şi de o fericită armonie, care făceau să coboare puterea de sus şi răspunsurile lui Dumnezeu.
Când ucenicii I-au cerut Domnului: „Învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1 ), le-a dat o rugăciune scurtă, simplă şi directă. Apoi le-a vorbit despre acel om care s-a dus la miezul nopţii la un prieten ca să-i ceară trei pâini; deşi a îndurat un prim refuz, din cauza inoportunităţii lui stăruitoare, şi-a văzut cerera îndeplinită (Luca 11:1-10 ). Şi acolo suntem învăţaţi să fim precişi în rugăciunile noastre, stăruitori şi perseverenţi. Aceste cuvinte ale Domnului nostru ne vorbesc de o cerere făcută din cauza unei nevoi adevărate şi resimţite, prezentată având inima şi mintea ocupate de un singur lucur. Cererea era simplă, directă, precisă, şi de o fervoare care nu se lasă: „Prietene, împrumută-mi trei pâini” (Luca 11:5 ). Nu era un discurs lung fără şir şi plictisitor, tratând despre tot felul de lucruri şi cuprinzând explicaţii interminabile, aşa cum se cad adesea în strângerile de rugăciune.
Rugăciuni tip predică prelungite
A ne ruga cu adevărat nu constă în a spune o mulţime de lucruri Domnului, repetând expresii familiare sau expunând învăţătura, ca şi cum am încerca să-I explicăm lui Dumnezeu câteva principii sau să-I dăm numeroase informaţii. Lungile rugăciuni tip predică sau rugăciunile tip învăţătură nu sunt decât cursuri şi prezentări făcute de oameni în genunchi, şi nu au nimic de a face cu modelul scriptural al adevăratei rugăciuni în public. Asemenea discursuri au o influenţă care seacă asupra strângerilor noastre de rugăciune şi le răpesc toată prospeţimea, interesul şi puterea. Strângerea de rugăciune este locul unde nevoile noastre şi slăbiciunile pe care le simţim ar trebui să se exprime, locul unde ar trebui să aşteptăm de la Dumnezeu binecuvântările şi puterea. Ar trebui să ne ducem acolo pentru a ne revărsa inimile înaintea lui Dumnezeu în cereri arzătoare, pentru ca să ne fie date binecuvântările, şi în mijlociri fierbinţi pentru răspunsul la nevoile noastre, la nevoile Adunării lui Dumnezeu şi ale sufletelor. Iată ce este cu adevărat rugăciunea.
O citire atentă a Scripturii arată că rugăciunile lungi în public nu sunt regula în Biblie. Domnul le dezaprobă în termeni aspri: „Când vă rugaţi, nu spuneţi aceleaşi vorbe fără rost, ca cei dintre naţiuni; pentru că ei gândesc că prin vorbirea lor multă vor fi ascultaţi” (Matei 6:7 ). Despre cărturari, spune că „devorează casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung” (Marcu 12: 40 ). Solomon a spus cu înţelepciune: „Păzeşte-ţi piciorul când mergi în casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; pentru că ei nu ştiu că fac rău. Nu te pripi cu gura ta şi să nu ţi se grăbească inima să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este în ceruri şi tu pe pământ; pentru aceasta, cuvintele tale să fie cumpătate!... un glas al nebunului (vine) din mulţimea cuvintelor” (Eclesiastul 5:1-3 ). Trebuie deci să conchidem despre pasajele de mai sus, că cel care face rugăciuni lungi se pune pe aceeaşi poziţie cu păgânii, cărturarii şi nebunii, ceea ce cu siguranţă nu este deloc măgulitor.
Cea mai lungă rugăciune relatată în Biblie este cea a lui Solomon în timpul dedicării templului: poate fi citită în cinci minute; cea a Domnului din Ioan 17 , atât de scumpă şi de mângâietoare, se poate citi în trei minute. Rugăciuni scurte înflăcărate, precise dau prospeţime, interes şi putere strângerii de rugăciune; dimpotrivă, în general, rugăciunile interminabile au o influenţă care usucă şi deprimantă asupra strângerii. Este mult mai bine să ne rugăm de mai multe ori şi pe scurt într-o strângere de rugăciune decât să ne rugăm o singură dată foarte lung.
Credinţă şi iertare
Pentru o rugăciune eficientă, trebuie să ne rugăm cu credinţă: „Tot ce veţi cere rugându-vă, credeţi că aţi primit, şi veţi avea” (Marcu 11:24 ). Trebuie să ne rugăm cu o credinţă simplă, cu inimile pline de asigurarea deplină că primim ce cerem. Pentru ca rugăciunile noastre să ajungă la tronul harului, trebuie să se înalţe prin credinţă din inimi înflăcărate şi încrezătoare.
Ca urmare a cuvintelor de mai sus cu privire la rugăciunea făcută cu credinţă, Domnul adaugă o condiţie pentru eficacitatea rugăciunii. „Şi, când staţi în rugăciune, să iertaţi, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre” (Marcu 11:25 ). Dacă vrem ca rugăciunile noastre să fie auzite şi împlinite, trebuie să fim însufleţiţi de un duh de iertare. Dacă păstrăm în inimă vreun resentiment şi vreo ranchiună împotriva altor credincioşi, nu poate exista o adevărată unitate în rugăciune, Duhul lui Dumnezeu nu are cale liberă şi aceasta va arunca o răceală care va fi perceptibilă în strângerile de rugăciune.
Este de mare importanţă să ne amintm că orice rugăciune adevărată trebuie să fie făcută prin Duhul Sfânt. „Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere” (Efeseni 6:18 ), „rugându-vă prin Duhul Sfânt” (Iuda 20 ). Pentru aceasta, trebuie ca Duhul Sfânt să aibă cale liberă, să nu fie întristat, nici stins în inimile noastre sau în adunare.
S-a spus adesea că rugăciunea este bătaia inimii unei adunări. Caracterul şi tonul acestei strângeri sunt o indicaţie şi o mărturie a stării spirituale a întregii adunări. Dacă strângerea de rugăciune este puţin frecventată, dacă lâncezeşte, starea spirituală a strângerii cu siguranţă nu poate fi bună. Oricine se ţine în mod deliberat departe de strângerea pentru rugăciune este negreşit într-o stare de suflet rea. Credinciosul sănătos, fericit şi silitor, nu va pierde prilejul să se găsească la strângerea de rugăciune, dacă are posibilitatea.
De am putea cunoaşte mai mult adevărata rugăciune prin Duhul Sfânt, de am putea să punem mai deplin în practică ce ne spune Scriptura despre rugăciune şi strângerea de rugăciune, şi să stăruim în aceste lucruri.
sursa: https://comori.org/