Categorie: Biserica lui Hristos
„Şi îngerului adunării din Filadelfia scrie-i: «Acestea le spune Cel Sfânt, Cel Adevărat, care are cheia lui David, care deschide şi nimeni nu va închide, şi care închide şi nimeni nu va deschide: Ştiu lucrările tale: iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă, pentru că ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit Numele Meu. Iată, îţi dau din sinagoga lui Satan pe cei care spun că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că Eu te-am iubit. Pentru că ai păzit cuvântulrăbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-I încerce pe cei care locuiesc pe pământ. Eu vin curând: ţine cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Pe învingător îl voi face un stâlp în templulj Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară nicidecum; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul. Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou». Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor.” (Apocalipsa 3:7-13 )
O întoarcere la ceea ce a fost la început
Eşti conştient de faptul că este mult mai uşor să te laşi dus de curent, decât să mergi împotriva lui? Se cere un efort foarte mic pentru a merge dus de curent, dar cine încearcă să înoate sau să vâslească împotriva unui torent puternic va realiza curând că are nevoie de putere, rezistenţă şi răbdare pentru a putea înainta sau pentru a face vreun progres. În creştinism este exact la fel. Este cu mult mai uşor să fii pur şi simplu de acord cu ceea ce este popular sau la modă decât să rămâi de partea lui Hristos, atunci când toţi cei din jur renunţă sau se îndepărtează. Dacă studiem scrisorile către cele şapte biserici, observăm un drum descendent în majoritatea perioadelor. Chiar şi despre Efes se spune că a căzut, iar când ajungem la Laodiceea vedem sfârşitul cumplit către care conduce acea cădere de la început. Cu toate acestea Dumnezeu păstrează pentru Sine pe aceia care Îl iubesc cu adevărat, chiar dacă sunt puţini, o rămăşiţă în mijlocul multor creştini de nume. Am văzut aceasta în scrisorile precedente, dar aici, în Filadelfia, avem o remarcabilă întoarcere înapoi, către ce a fost la început, cel puţin în caracter, dacă nu în mărime. Aici vedem a doua dintre cele şapte biserici căreia Domnul Isus nu îi reproşează nimic. Cealaltă era Smirna.
Acesta este unul dintre cele mai încurajatoare pasaje din Scriptură pentru cei care Îl iubesc cu adevărat pe Domnul Isus şi care doresc să apere interesele Sale. Ne spune că Domnul Isus are ochii Săi asupra tuturor celor care caută să se apropie de El, despărţiţi cu totul de stricăciunea, formalismul şi indiferenţa faţă de drepturile lui Hristos, care sunt astăzi în mijlocul creştinismului mărturisitor. Vorbeşte despre o stare în care Hristos este totul şi în toţi şi unde tot ceea ce nu este adevărat pentru El este refuzat.
Trebuie să înţelegem că scrisorile către ultimele patru biserici vorbesc despre lucruri care rămân chiar până la venirea Domnului Isus pentru Biserica Sa. Aceasta deoarece toate fac referire la venirea lui Hristos.Vedem bisericile din Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea şi toate descriu situaţii ce se vor găsi în mijlocul poporului Domnului până la sfârşit. Putem astfel să concluzionăm că Domnul Isus poate vedea şi astăzi sfinţi ce au caracterul Filadelfiei. Putem să fim siguri că în lume sunt, şi vor fi până la sfârşit astfel de sfinţi. Dorinţa noastră este ca şi noi să ne numărăm printre ei, printre cei care prezintă caracteristici spirituale şi morale care Îi fac plăcere Domnului Isus. Este cu totul adevărat că în Tiatira se găsea o rămăşiţă credincioasă. Erau câteva persoane credincioase în Sardes şi există posibilitatea ca cineva să audă vocea Domnului şi să Îi deschidă uşa chiar şi în Laodiceea. Dar Filadelfia vorbeşte despre o înviorare mai extinsă. Nu este doar o corectare a abuzurilor grosolane şi a erorilor flagrante asupra adevărului lui Dumnezeu, ci o întoarcere către caracteristicile originale ale Bisericii. A ţine cuvântul lui Hristos şi a nu-I nega numele, a cunoaşte dragostea Sa şi a ţine cuvântul răbdării Sale, aceasta înseamnă a avea cu adevărat caracteristicile ce au marcat Biserica la început. De asemenea, însemnătatea numelui Filadelfia, “dragostea de fraţi”, arată că în mijlocul lor s-a văzut activ o dragoste reală între sfinţi, ca rod al dragostei Domnului Isus faţă de noi. Trezirea minunată care a început în secolul al XIX-lea, care a condus la redescoperirea multor adevăruri de bază, ce fuseseră neglijate de-a lungul secolelor, şi care a condus, de asemenea, la răspândirea evangheliei aproape în întreaga lume, se referă, din punct de vedere istoric, la perioada Filadelfiei. Ceea ce reiese din această scrisoare nu reprezintă atât de mult o perioadă a istoriei Bisericii, ci, din punct de vedere spiritual, ea reprezintă caracteristici morale care îi sunt plăcute Domnului Isus.
Cel Sfânt şi Cel Adevărat
Într-o deplină concordanţă cu acest gând, Domnul Isus se prezintă aici ca fiind „Cel Sfânt şi Cel Adevărat” şi ca „având cheia lui David”. Spre deosebire de celelalte scrisori, El vorbeşte aici despre ceea ce este El în Persoana Sa şi nu despre anumite slujbe pe care le îndeplineşte. Dacă L-am vedea pe Domnul Isus în felul acesta, drept consecinţă am fi despărţiţi de tot ceea ce este stricat sau formal. Atunci când a fost pe pământ, El a fost într-adevăr Sfântul lui Dumnezeu, dar aici nu este prezentat aşa cum a fost pe pământ, ci aşa cum este El ca Om în ceruri. Tot ceea ce suntem ca fiinţe păcătoase a fost purtat de El la cruce şi a fost îndepărtat pentru totdeauna dinaintea lui Dumnezeu. Dar Acela care pe Calvar a fost „făcut păcat”, care a rezolvat într-un mod atât de desăvârşit problema păcatului (2. Corinteni 5:21 ), Acela este acum văzut ca „Cel Sfânt” în ceruri.
Cheia lui David
Multe biserici s-au dovedit ca fiind neadevărate, deoarece nu s-au menţinut în caracterul “sfeşnicelor de aur” aşezate astfel pentru a străluci în lume. Ele nu au fost curate în mărturia lor. Dar Hristos este “Cel Adevărat”. Oricum L-am privi, El a fost cu desăvârşire curat, fie că privim latura divină sau pe cea umană. El este Lumina adevărată (Ioan 1:9 ), Pâinea adevărată (Ioan 6:32 ), Viţa cea adevărat (Ioan 15:1 ), Dumnezeul cel adevărat (1. Ioan 5:20 ) şi Martorul adevărat (Apocalipsa 3:14 ).În orice fel L-am privi, El este descoperirea desăvârşită a acelui adevăr potrivit cu Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu a avut în gând cu privire la om a fost văzut şi arătat în El cu desăvârşire.
Titlul de “Cel care are cheia lui David, care deschide şi nimeni nu va închide şi care închide şi nimeni nu va deschide” este o referinţă clară la pasajul din Isaia 22 . Acolo avem, în imaginea lui Şebna şi a lui Eliachim, respingerea totală a tot ceea ce I se împotrivea lui Dumnezeu, pe de o parte, şi stabilirea a tot ceea ce ar fi spre gloria lui Dumnezeu, de cealaltă parte. “Iată, Domnul te va azvârli cu puterea unui viteaz şi te va acoperi cu totul. Te va învârti ca pe un ghem şi te va azvârli ca pe o minge într-o ţară largă. Acolo vei muri şi acolo vor fi carele gloriei tale, tu, ruşinea casei stăpânului tău!” (Isaia 22:17-18 ). Ar fi foarte dificil să căutăm o imagine a respingerii mai izbitoare decât aceasta. Dar El vorbeşte şi despre “robul Meu” care are cheia casei lui David pe umerii lui şi care deschide şi închide, astfel încât nimeni nu poate face altfel decât el (Isaia 22:20-22 ). Hristos susţine toată gloria casei lui David. Domnul Isus, ca fiind mort şi înviat dintre morţi şi apoi înălţat la ceruri a asigurat totul pentru gloria lui Dumnezeu.
O uşă deschisă
Lucrările Filadelfiei sunt foarte preţioase în ochii Domnului Isus. Nu putem să nu observăm repetarea cuvântului “al Meu” în fiecare caz. “Ai păzit Cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit Numele Meu” (v. 8) şi apoi din nou în versetul 10, “ai păzit Cuvântul răbdării Mele”.Din aceasta cauză spune El “iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, pentru că ai puţină putere”. Dacă Domnul ne pune înainte oportunitatea unei uşi deschise, atunci nu va exista nicio putere a lui Satan care să o poată opri, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu este nevoie de niciun ajutor omenesc pentru a o menţine aşa. De aceea, noi toţi trebuie să dorim această “puţină putere”. Faptul că cel credincios păstrează ceea ce este preţuit de Hristos, aceasta este ceea ce produce puţină putere. În cel credincios nu există o manifestare extraordinară de putere în lume care să producă vâlvă şi care să poată să mişte emoţional mii de oameni, ci există o putere spirituală manifestată prin aprecierea a tot ceea ce este cu mult mai măreţ şi preţios în legătură cu Hristos şi Biserica Sa.
Cuvântul şi Numele Său
Cuvântul Său este expresia Lui Însuşi şi descoperirea lui Dumnezeu ca Tată. El a venit în lume pentru a-L face cunoscut pe Dumnezeu şi nimeni, cu excepţia Singurului Său Fiu, care este în sânul Tatălui, nu ar fi putut să facă aceasta. Cuvântul Său nu este chiar acelaşi lucru cu cuvintele sau poruncile Sale, foarte importante de altfel şi care se ocupă în mare măsură cu relaţiile dintre noi.
Aşadar, Cuvântul Său este acea descoperire care a venit în această lume în Persoana Sa ca Fiu. Acela care este deopotrivă cu Dumnezeu în fiinţa Sa, dar care devenind Om ne poate aduce deplina revelaţie a lui Dumnezeu. Într-un anume sens, nu există un adevăr mai mare decât acesta. Ce ar putea fi mai măreţ decât cunoştinţa desăvârşită a lui Dumnezeu? Numele Său ne sugerează că El, în mod fizic, este absent. El nu mai este prezent în această lume, ci S-a înălţat la ceruri ca Om glorificat.
Astfel acest fapt ne aduce înainte toată binecuvântarea care se revarsă către noi din ceruri în puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Mărturiseşte că aici jos noi nu avem nimic, ci că avem totul acolo sus, deoarece Îl avem pe El în prezenţa lui Dumnezeu. Toate binecuvântările pe care le avem, iertarea păcatelor, îndreptăţirea înaintea lui Dumnezeu, faptul că suntem aduşi în bunăvoinţa lui Dumnezeu şi că Îl cunoaştem pe El, toate acestea decurg din faptul că El este viu în ceruri. Noi nu avem niciun preot aici pe pământ, dar Marele nostru Preot a străbătut cerurile pentru a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi. Măreţul adevăr al Domniei Sale se întemeiază pe faptul că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi şi I-a dat un Nume care este mai presus de orice nume, ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi şi orice limbă să mărturisească că el este Domn. Faptul că El este Capul trupului, al Bisericii şi tot adevărul tainei despre care Pavel scrie, toate acestea se bazează pe El în ceruri. “Nu ai tăgăduit Numele Meu” implică tot acest fapt, iar responsabilitatea noastră de a mărturisi numele Său ne cere să menţinem tot ceea se cuvine acelui nume acum.
Cuvântul răbdării Sale
“Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele” – întreaga istorie a respingerii Lui de către lume este legată de această afirmaţie. Toate drepturile Sale I-au fost refuzate aici pe pământ, iar El stă acum la dreapta lui Dumnezeu până când duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Sale. El aşteaptă cu răbdare momentul în care Îşi va primi drepturile şi gloria Sa, iar sfinţii Săi din Filadelfia sunt caracterizaţi prin faptul că păzesc această măturie a răbdării Sale. Ei nu domnesc ca împăraţi într-o lume în care El nu a avut decât o cruce şi un mormânt; ei Îl aşteaptă pe Acela care va înlătura orice sistem politic al acestei lumi prin propria Sa putere şi împărăţie. Lumea aceasta speră că lucrurile se vor îmbunătăţi. Peste tot în jur vedem politicieni şi guverne străduindu-se să atingă acest ţel. Dar cei care păzesc cuvântul răbdării Sale înţeleg că toate aceste încercări vor eşua. Doar Domnul Isus poate rezolva toate problemele acestei lumi, iar ei trăiesc potrivit cu această speranţă.
Mai înainte de a face aceasta, va fi un timp de necaz fără precedent peste întreaga lume locuită, pentru a-i încerca pe toţi cei ce trăiesc pe pământ. Cât de zadarnic este să te încrezi în statornicia vreunui lucru făcut de oameni, ştiind că Biblia învaţă destul de clar că totul se va sfârşi în judecată. Biserica din Filadelfia, precum şi orice credincios adevărat, va fi păzit de acest timp de necaz. Noi toţi vom fi luaţi din această lume la venirea Domnului Isus pentru Biserica Sa pentru a ne primi la El Însuşi. Astfel toţi cei care păzesc cuvântul răbdării Sale sunt păziţi şi ei de dezordinea şi instabilitatea care marchează lumea din jurul nostru. Unui astfel de credincios El îi asigură o uşă deschisă, pe care nicio putere de pe pământ sau din infern nu o poate niciodată închide. Astfel creştinul stăruie în mărturia şi lucrarea sa pentru Hristos.
Eu vin curând
Ce binecuvântare să Îl auzi spunând “Iată, Eu vin curând”. Aceasta nu se referă la o anumită perioadă de timp, ci este atitudinea dragostei care aşteaptă să se întâmple în orice moment. Apoi este îndemnul “ţine cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa”.
Credinciosul din Filadelfia preţuieşte foarte mult ceea ce are valoare pentru inima lui Hristos, astfel că este asemănat cu o “cunună”. Aceia care ţin cu tărie acest drum vor fi deosebiţi de cei care îi înconjoară şi sunt socotiţi demni de onoare în ochii Săi. Cu toate că nu este specificat ceea ce trebuie ţinut cu tărie, aceia cărora li se adresează ştiu că El vine curând. Faptul că apoi se vorbeşte în mod personal, “celui ce va birui” subliniază faptul că fiecare dintre noi este responsabil să facă aşa. Nu este o chestiune despre ceea ce face altcineva. Un biruitor Îl are doar pe Hristos înaintea lui şi potriveşte totul în viaţa lui pentru a fi aprobat de El.
Un stâlp în templul Dumnezeului Meu
Şi astfel el are o răsplată: “îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară nicidecum; şi voi scrie pe El numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul Meu şi numele Meu cel nou”. Să remarcăm repetarea de patru ori a expresiei “Dumnezeul Meu”. Stâlpul, în Scriptură, face referire la ceva stabil şi decorativ. Vă aduceţi aminte că templul măreţ al lui Solomon avea doi stâlpi la intrare numiţi Iachin şi Boaz ( 7:21 ). Iachin înseamnă “El va întări”, iar Boaz înseamnă “În El este putere”. Aceasta ne dă o idee clară asupra a ceea ce Dumnezeu gândeşte cu privire la biruitor şi îl asigură că Îi va da acel loc într-o zi viitoare, când totul va exprima gloria Sa.
Voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu
În mod obişnuit, ne gândim la Domnul Isus ca la marele Vorbitor pentru Dumnezeu, dar aici El este marele Scriitor. El este Acela, care chiar acum, Îl scrie pe Hristos în inimile noastre în puterea Duhului, astfel încât să putem fi “epistolă a lui Hristos” (2. Corinteni 3:3 ).
Ceea ce este spus prin Hristos este cuvântul lui Dumnezeu, dar ceea ce este scris de Hristos este acelaşi cuvânt aplicat în vieţile noastre, astfel încât să fie “cunoscut şi citit de toţi oamenii” (2. Corinteni 3:2 ). Dar această răsplată priveşte mai departe la o zi când acea scriere va fi desăvârşită şi completă şi va fi folosită de Dumnezeu pentru a-Şi arăta gloria lui eternă. Vedem adesea oameni purtând tricouri cu diferite nume sau imagini pe ele, dar cât de minunat să mă gândesc că eu pot umbla în această viaţă având numele lui Dumnezeu scris pe mine nu doar prin cuvinte, ci şi prin fapte. Atât de mult, astfel încât ceilalţi să Îl poată vedea pe Hristos în mine.
Numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim
Numele cetăţii lui Dumnezeu, “noul Ierusalim, care se coboară din cer, de la Dumnezeul Meu”, ne aduce înainte o cetate unde totul este curat şi clar şi care va fi capabilă să arate gloria lui Dumnezeu pentru eternitate. Aceste versete subliniază faptul că toate speranţele unuia care Îl iubeşte sincer pe Hristos privesc spre viitor, spre o privelişte cerească şi nu una pământească. Acolo tot ceea ce a realizat omul va avea un sfârşit în judecată. Locul său va fi luat de tot ceea ce Dumnezeu a făcut prin Domnul Isus Hristos şi din această cauză niciodată nu va fi rău. Lucrarea lui Dumnezeu va fi întotdeauna vie şi proaspătă, păcatul, moartea şi durerea nu vor mai fi cunoscute niciodată acolo şi va ţine pentru totdeauna.
Numele Meu cel nou
Este posibil ca ultima promisiune, din cele patru, să fie cea mai dragă inimilor noastre. “Voi scrie pe el…numele Meu cel nou”. El a avut un nume care I-a fost dat la naşterea Sa: “Îi vei pune numele Isus; pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele Sale” (Matei 1:21 ). Acel nume exprimă capacitatea Sa de a se ocupa de fiecare nevoie pe care o avem, într-un mod care Îl satisface pe Dumnezeu. Dar acesta nu este întocmai numele care va fi scris pe învingător.
Este un nume nou. Păcatul şi moartea au venit aici şi au făcut totul vechi. El a îndreptat totul prin moartea şi învierea Sa. Numele Său cel nou are de-a face cu tot ceea ce este în întregime şi pentru eternitate nou. Vorbeşte, de asemenea, despre răspunsul lui Dumnezeu la faptul că El a devenit ascultător până la moarte, chiar moarte de cruce. Filipeni 2:9 merge mai departe şi spune: “De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un nume care este mai presus de orice nume”. Vedem deci că un nume nou poartă cu el aprecierea dăruitorului pentru ceea ce a făcut cel care îl primeşte. Cât de minunat va fi să fiu astfel privit prin Hristos, că El va scrie pe mine numele Său cel nou şi mă va socoti vrednic să arăt acel nume veşnic.
Acest lucru, mai mult decât orice altceva, ar trebui să dea inimilor noastre acel imbold de a înainta pentru a fi un învingător. Fie ca fiecare dintre noi săne punem întrebarea dacă am sau nu o ureche care ascultă la ceea ce Duhul lui Dumnezeu are de spus Bisericii.
sursa: https://comori.org/