"Paştele"

Categorie: Biserica lui Hristos
 

Sărbătoarea cea mai cunoscută a poporului Israel, Paştele, este în strânsă legătură cu sărbătoarea preţioasă, pe care Domnul Isus a dat-o Adunării Sale, Cina Domnului (1. Corinteni 5:7,8 ). Într-adevăr, El a instituit această nouă sărbătoare, când a mâncat Paştele împreună cu ucenicii Săi (Luca 22:14-20 ).

Desigur, între cele două sărbători există anumite deosebiri clare. Una a fost pentru poporul pământesc, cealaltă este pentru un popor salvat dintre naţiuni şi făcut potrivit pentru o moştenire cerească. Doresc să privim în continuare punctele de comparaţie vizibile între cele două sărbători, care vor mişca adânc inima celor care ascultă cu bucurie de Domnul Isus şi doresc să-L cinstească.

Exod 12 ne oferă şase denumiri diferite pentru Paşte, care pot fi aplicate la Cina de aducere aminte a Domnului din zilele noastre. La acestea adăugăm o expresie din Noul Testament, „frângerea pâinii“.

1. „Paştele Domnului“ (versetul 11; Paşte = a trece peste, cruţând)
2. „O amintire“ (sau: ziua amintirii; versetul 14)
3. „O sărbătoare“ (versetul 14)
4. „O rânduială“ (versetul 24)
5. „Această slujbă“ (versetul 25)
6. „Jertfa de Paşte“ (versetul 27)
7. „Frângerea pâinii“ (Fapte 2:42 ).

1. Paştele Domnului

Această expresie este preţioasă pentru cei care au simţit cât de vinovaţi au fost odinioară în ochii lui Dumnezeu. Expresia „Paşte“ ne spune că judecata lui Dumnezeu „a trecut pe lângă“ pentru cei care stau sub protecţia sângelui preţios al lui Hristos. „Şi Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi“ (versetul 13). Acest cuvânt din gura lui Dumnezeu acordă siguranţă deplină. Această sărbătoare indică spre sângele lui Hristos. Acesta Îl satisface pe Dumnezeu într-un mod atât de desăvârşit, încât fiecare copil al lui Dumnezeu este în siguranţă veşnică prin valoarea lucrării de salvare a Domnului Isus.

Deoarece este „Paştele Domnului“, exclusiv lucrarea harului Său incomparabil, îl pot sărbători într-un mod corect numai cei care se află sub protecţia sângelui. Pavel aplică acelaşi principiu la Cina Domnului când spune: „Pentru că paştele nostru, Hristos, a fost jertfit; de aceea să ţinem sărbătoarea...“ (1. Corinteni 5:7,8 ). Noi, cei care ne amintim de El la frângerea pâinii, trebuie să-L cunoaştem ca „Paştele“ care a îndepărtat prin jertfa Sa, complet şi pentru totdeauna, păcatele noastre. Numai aşa putem să luăm parte într-un mod corect la o astfel de sărbătoare.

2. O amintire

Înţelepciunea divină şi suverană a lui Dumnezeu a stabilit exact noaptea în care Israel trebuia să fie eliberat din robia Egiptului prin sângele mielului. De aceea Dumnezeu a instituit aceasta ca o cină publică de aducere aminte, înainte ca Paştele propriu-zis să fie sărbătorit. Dumnezeu nu a vrut să fie dată uitării.

La fel este şi cu crucea. Înainte de moartea Sa, Hristos a pus pe inima ucenicilor Săi trişti amintirea Sa; El urma să-Şi dea trupul şi să-Şi verse sângele. Această amintire trebuia să ia forma unei cine de aducere aminte vizibile: „Faceţi aceasta în amintirea Mea“ (Luca 22:19 ). Să reţinem: nu trebuie să ne gândim simplu la moartea Sa, ci la El Însuşi. El, Domnul slavei, a fost răstignit, pentru a ne elibera de vina groaznică şi de robia păcatului. O astfel de aducere aminte nu exclude desigur amintirea slavei şi a părtăşiei cu Tatăl pe care le-a avut înainte, a faptului minunat că a devenit Om, a vieţii Sale fără pată şi a suferinţelor Sale în lume. Dar deoarece vestim „moartea Domnului“, ne gândim în primul rând la El ca Acela care a mers la cruce, a suferit acolo judecata lui Dumnezeu şi a făcut o ispăşire deplină pentru păcatele noastre (1. Corinteni 11:26 ).

Deşi această cină de aducere aminte trebuie să aibă loc într-un anumit mod şi regulat, nu trebuie să devină o simplă formă. Nu, ea este o amintire vie a Domnului nostru Isus Hristos, o amintire din inimă şi care merge la inimă. Aşa cum Paştele era privit ca începutul istoriei lui Israel (Exod 12:2 ), tot aşa moartea lui Hristos pentru noi este începutul vieţii. Am putea uita cândva aceasta? Din nefericire, inimile noastre sunt atât de delăsătoare, încât am putea deveni repede reci şi uituci fără o astfel de amintire regulată. Israelul a uitat deseori sărbătoarea de Paşte, iar Biserica a arătat deseori răceală faţă de Cina Domnului şi i-a acordat locul doi în favoarea predicării. Să păstrăm această amintire! Orice amintire a Lui va face adorarea noastră mai mare pentru El.

3. O sărbătoare

La o sărbătoare se serveşte mâncare din belşug, nu doar suficient, pentru a stâmpăra apetitul fiecărui oaspete. Cât de mult se potriveşte acest adevăr la aducerea aminte a Domnului! Deşi nu ne strângem laolaltă pentru a primi ceva, ci pentru a-i aduce adorarea inimilor noastre, totuşi nu poate fi exclus faptul că sufletele noastre se umplu din nou. Nu acceptăm invitaţia la o nuntă pentru a onora mirele şi mireasa? Cu siguranţă, ei nu se vor gândi să ne lase să plecăm de acolo fără să fi mâncat pe săturate din ceea ce au pregătit. Aşa este şi la sărbătoarea la care dorim să-L onorăm pe Domnul; acolo Domnul Isus are pregătit mai mult decât suficient, pentru a umple fiecare inimă.

Să nu ignorăm o avertizare care ni se dă în 1. Corinteni 5:7,8 : „Îndepărtaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, după cum voi sunteţi fără aluat. Pentru că şi paştele nostru, Hristos, a fost jertfit; de aceea să ţinem sărbătoarea nu cu aluat vechi, nici cu aluat de răutate şi de viclenie, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului“!

Aluatul (practica păcătoasă) va strica într-un mod groaznic sărbătoarea. Aşa cum la sărbătoarea Paştelui, aluatul era strict interzis, tot aşa adunările poporului lui Dumnezeu nu trebuie să-l îngăduie. Scriptura insistă că nu avem voie să tolerăm la cei care participă la frângerea pâinii nici umblare rea, nici învăţătură greşită. Cum ar putea fi umplute inimile de Hristos, dacă răul este prezent în mijlocul lor? Această sărbătoare este o sărbătoare a sfinţeniei, la care nu-i putem sluji Domnului nostru cu mâncare întinată, ci numai cu ceea ce este curat şi bun.

4. Rânduială

5. Slujbă

Aceste cuvinte indică spre un duh dispus să asculte. În Ioan 12:1-3 sunt amintiţi câţiva dintre ucenicii dedicaţi Domnului, care „i-au pregătit o cină“; la fiecare este subliniat ceva preţios, care L-a bucurat pe Domnul: slujba la Marta, părtăşia la Lazăr şi adorarea la Maria. Cât de frumos este să vedem la această sărbătoare o slujbă supusă, plină de dăruire, precum şi părtăşie şi adorare. Acest duh smerit al ascultării mulţumitoare faţă de Cel care este vrednic, nu ne va lăsa să obosim să frângem mereu şi mereu pâinea. Ascultăm de Domnul gândind necontenit la El în „această slujbă“?

6. Jertfa de Paşte

Acest cuvânt ne îndreaptă privirile direct spre Miel - Hristos, Paştele nostru, jertfit pentru noi. El nu a dat numai ceva din ceea ce poseda, ci S-a dat pe Sine Însuşi ca jertfă minunată, de bunăvoie pentru păcătoşi. Aceste gânduri pot fi lărgite în multe direcţii, aşa cum gândurile referitoare la cele cinci jertfe din cartea Levitic pot fi aduse în legătură cu multe adevăruri ale Scripturii.

Aducerea aminte a Domnului şi a jertfei Sale solicită şi din partea noastră o jertfă. Noi trebuie „să aducem neîncetat jertfa de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“ (Evrei 13:15 ). Nu se subliniază aceasta în mod deosebit în sens colectiv la Cina Domnului? Mirul cu care Maria din Betania a uns picioarele Domnului Isus nu însemna numai renunţarea la unul sau alte avantaje, ci era dăruire de sine, încât Hristos să primească toată onoarea. Era golirea inimii în adorare şi în dragoste plină de dăruire. Putem să nu-i acordăm aceasta când privim minunea jertfei Sale incomparabile?

7. Frângerea pâinii

Deşi la Cina Domnului mâncăm din pâine şi bem din pahar, această slujbă este numită numai „frângerea pâinii“. Pâinea frântă vorbeşte despre suferinţele lui Hristos, pe care El le-a suferit în trupul Său. Paharul în schimb vorbeşte despre mântuirea săvârşită ca rezultat al sângelui vărsat şi despre binecuvântările care sunt acordate sufletelor noastre. El este numit „paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm“.

Putem vorbi despre această binecuvântare la Cina Domnului, dar se subliniază în mod deosebit desăvârşirea lucrării Domnului nostru, în care El a suferit atât de mult. 1. Petru 2:24 descrie aceste suferinţe: „Care a purtat El Însuşi păcatele noastre în trupul Său pe lemn.“ Cât de mult sunt atinse coardele inimilor noastre spre adorare! Dacă notele înalte cântă frumuseţile şi slăvile Persoanei Sale binecuvântate, notele joase dau expresie întristării sufletului Său până la moarte, până la moarte de cruce. Ce privelişte binecuvântată, sfântă!

Pâinea este simbolul clar al suferinţelor şi al morţii. Mai întâi, sămânţa cade în pământ şi moare. Când aduce roadă, spicele sunt tăiate - o altă imagine a morţii. Apoi, bobul este treierat, măcinat şi amestecat cu alte produse, ceea ce indică din nou spre suferinţe. Apoi este expus arşiţei cuptorului - o imagine a judecăţii groaznice a lui Dumnezeu, pe care Domnul nostru a purtat-o singur în întuneric pentru noi. Totuşi, pâinea este o binecuvântare pentru om. Cât de minunat este să-L cunoaştem pe Domnul Isus ca pâinea vieţii şi apoi să ne gândim la El la frângerea pâinii!

Nu ne spune Cina Domnului şi că în curând va răsări o nouă zi? Nu arătăm de fiecare dată, când ne gândim la El, faptul că aşteptăm venirea Sa? „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul, vestiţi moartea Domnului, până vine El“ (1. Corinteni 11:26 ). Am putea fi liniştiţi la gândul venirii Sale, dacă nu L-am ascultat neparticipând niciodată la frângerea pâinii? Sau putem fi fericiţi dacă am renunţa la frângerea pâinii înainte ca El să vină? Desigur nu, pentru că Scriptura spune: „până vine El“! Să-L onorăm în acest mod cu bucurie!

Îţi aducem închinare, / Pentru marea Ta lucrare,
Şi păstrăm în amintire, / Miel divin, a Ta jertfire
Spre-a lui Dumnezeu mărire, / Şi spre-a noastră mântuire.
Slăvim Numele Tău mare, / Îi dăm cinste, adorare!

sursa: https://comori.org/