Categorie: Biserica lui Hristos
De ce ne strângem numai în Numele Domnului Isus ?
O astfel de întrebare şi altele asemănătoare sunt mereu adresate credincioşilor care se strâng numai în (sau pentru) Numele Domnului Isus. Gândurile care urmează sunt scrise pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să se reflecte mai multă lumină asupra acestui subiect de cea mai mare importanţă în strângerile laolaltă ale creştinilor, cât şi pentru a fi un ajutor pentru cei care vor să cunoască voia Tatălui ceresc.
1. În primul rând este vrednicia Domnului Isus care ne strânge în jurul Persoanei Sale. „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn“ (vezi Filipeni 2:9-11 ).
A fost voia lui Dumnezeu ca să-L onoreze atât de mult pe Isus care „este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate să aibă cel dintâi loc“ (Coloseni 1:18 ).
În Numele acesta, care este atât de scump pentru orice credincios, se adunau creştinii în zilele apostolilor. Şi ce a văzut Ioan, slujitorul lui Isus Hristos, când în faţa ochilor săi s-a ridicat voalul viitorului? El a văzut pe Isus şi a spus: „faţa Lui era ca soarele când străluceşte în puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, spunând: »Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă«“ (citeşte Apocalipsa 1:16-17 ).
„O uşă deschisă în cer.“ Ce privelişte! Ioan a văzut în faţa lui slava viitoare a Mielului. El a zărit acolo Mielul care părea înjunghiat. Şi cei care Îl înconjurau cântau „o cântare nouă“. Ce va fi acolo, când, în bucuria nespusă, va izbucni cântarea cea nouă? Niciunul care a fost răscumpărat prin sângele Domnului Isus Hristos nu va rămâne în urmă să cânte: „Vrednic eşti Tu“. Oştile cereşti strigă cu voce tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, cinste, slavă şi binecuvântare. Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: »A Celui care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie binecuvântare, cinste, slavă şi stăpânire în vecii vecilor!«“ (vezi Apocalipsa 5:12-13 ).
Aşa va fi adorat Domnul nostru care este vrednic de toată cinstea. Aşa învredniceşte Dumnezeu pe Hristos cel înviat care a murit odată pentru păcatele noastre. Şi cine sunt acele milioane de adoratori răscumpăraţi prin sângele Domnului? Tâlhari, vameşi într-un cuvânt: păcătoşi. Este oare vrednicia. Domnului Isus de a duce astfel de persoane în slavă? Da, Dumnezeu, în sfinţenia Sa nesfârşită, spune că Hristos este vrednic şi toată creaţia strigă: „Amin!“
Nu vrei şi tu, iubite cititor, să-I dăruieşti toată încrederea ta acestui Domn? Vrednicia Domnului Isus cel înviat este atât de mare, încât Dumnezeu ne spune: „Să ştiţi dar, fraţilor, că prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede este îndreptăţit prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi îndreptăţiţi prin legea lui Moise“ (citeşte în cartea Faptele Apostolilor 13:38-39 ). Salvarea sufletului se face numai prin Hristos. Binecuvântaţi sunt toţi care pot spune: avem răscumpărarea prin sângele Lui. Nu mă simt în stare să descriu strălucirea şi superioritatea lui Hristos. Nu pot face altceva, decât să îndrum pe toţi oamenii spre Cuvântul lui Dumnezeu, care vorbeşte aşa de clar despre vrednicia lui Hristos.
Poate vreun cititor al acestor rânduri va întreba: „Care creştin adevărat ar putea pune la îndoială măcar pentru un moment vrednicia lui Hristos sau mărimea Numelui său?“ Este adevărat că în orice inimă creştină există o parte care tresaltă la auzirea Numelui Domnului Isus Hristos. Dar întrebarea este: „Cât de mare este preţuirea faţă de această măreţie a Domnului?“.
Probabil într-un oraş sunt mii de creştini sau mai mulţi - mă refer la cei care au cu adevărat răscumpărarea prin sângele lui Hristos - a căror păcate le sunt iertate. Şi dacă Domnul Isus Hristos este vrednic de laudă şi adorare când toţi cei răscumpăraţi se vor aduna în jurul Persoanei Sale, nu este El oare vrednic de lauda şi adorarea împreună a miilor de creştini, din toate aşezările omeneşti ale acestui pământ? Sigur că în cer va dispare orice denumire şi grupare. De ce nu deja acum şi aici pe pământ?
Este o mare rătăcire să reproşezi acelora care se strâng numai în Numele Domnului Isus, despărţiţi de orice partidă religioasă, că se cred mai buni, superiori sau mai învăţaţi decât ceilalţi copii ai lui Dumnezeu care se află răspândiţi în atâtea grupări. Ei fac lucrul acesta nu pentru că se cred mai buni, ci pentru că Hristos singur este vrednic să strângă pe ai Săi în jurul măreţei Sale Persoane.
Da, iubite creştine, Domnul Isus este vrednic să nu recunoşti alt nume, decât al Lui, oricine ai fi, oricâtă cunoştinţă ai avea şi din orice grupare ai face parte! Ce trebuie oare să gândească îngerii care cunosc acest Nume preamărit şi se bucură de El, când văd căile creştinilor pe pământ? Nenumăratele despărţiri de pe pământ trebuie să fie o întristare în unitatea din ceruri. În multe locuri sunt răscumpăraţi ai lui Dumnezeu, care poartă diferite denumiri, dar nu se găsesc doi sau trei care să se strângă numai în Numele Domnului Isus. Şi totuşi Domnul este vrednic ca toţi creştinii împărţiţi în diferite biserici (sau grupări), fără nici o excepţie, să se strângă numai în Numele Lui.
Cum pot unii creştini să se roage: „Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ“, când ei nu sunt gata să renunţe la grupările religioase care de fapt nu sunt în cer? Ar fi mai corect dacă ar spune: „Eu mă găsesc în această grupare religioasă şi toţi prietenii mei sunt aici, de aceea te rog să mă ierţi că nu pot face voia Ta aici jos, precum o voi face cândva în ceruri.“
Este prea mult sau prea greu ca să recunoşti pe Isus Hristos ca singurul Domn spre proslăvirea lui Dumnezeu Tatăl? Dumnezeu pune cel mai mare preţ pe Numele lui lsus. Unii creştini spun: „Nu contează ce nume porţi.“
Pe fiecare creştin care Îl recunoaşte pe Domnul Isus Hristos ca singurul Domn trebuie să-l doară când vede cum în biserica romano-catolică se dă o aşa mare onoare Mariei. Numele lui Isus este dezonorat în felul acesta nespus de mult. Dar nu este acelaşi lucru când un nume oarecare este recunoscut cap al unei grupări religioase? Cu cât se înalţă mai mult un astfel de nume cu atât mai puţin se recunoaşte şi se onorează Numele lui Isus până când în sfârşit se ajunge a nu fi atât de important. Dar creşte în valoare ceea ce aparţine uneia sau alteia din grupările religioase. Acestea desigur sunt: lemn fân şi trestie care în ziua Domnului nu vor rămâne (1. Corinteni 3:10-15 ).
În zilele apostolilor. Numele lui Isus a fost mai presus de orice nume. Şi dacă cineva ar fi vrut să înalţe un alt nume` chiar dacă ar fi fost al unui Pavel, atunci prin Duhul ar fi fost declarat ca firesc. Numai admiterea unui altfel de nume însemna înjosirea Persoanei lui Hristos în favoarea unui om oarecare. Nu este la fel şi astăzi?
Domnul Isus este vrednic de adorarea milioanelor de răscumpăraţi în ceruri şi de aceea este vrednic ca toţi creştinii care sunt acum pe pământ să-L proslăvească în unitate. Indiferent ce fac alţii, dacă recunosc numai Numele lui Isus sau nu, dacă tu, cititorule, doreşti să faci voia lui Dumnezeu, calea îţi este arătată clar: pune deoparte orice denumire şi orice grupare şi strânge-te numai în Numele Domnului Isus Hristos împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.
2. Acum se poate ivi întrebarea: „Ce fel de rânduieli bisericeşti sunt corespunzătoare gândurilor lui Dumnezeu?“ Această întrebare ne conduce la subiectul al doilea al studiului nostru şi anume la suveranitatea Duhului lui Dumnezeu e motiv pentru care ne strângem numai în Numele lui Isus Hristos.
Înainte de a părăsi pământul Domnul Isus a spus ucenicilor întristaţi: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi“ (Ioan 14:16-17 ). Domnul Isus ne-a promis solemn că acest Mângâietor ne va învăţa totul: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu“ (Ioan 14:26 ). „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine“ (Ioan 15:26 ).
Luaţi seama că Isus nu a promis o influenţă, ci adevărata Persoană a Duhului Sfânt, aşa cum este Hristos Însuşi. Şi aşa cum Isus a mărturisit pe Tatăl, tot aşa trebuie ca Duhul să-L mărturisească pe Isus. El, Duhul adevărului, trebuie să ne conducă în tot adevărul (Ioan 16:13-14 ). Această făgăduinţă a lui Dumnezeu a fost împlinită. După ce Isus a fost proslăvit, Dumnezeu a trimis pe Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 2:1-38 ). Din acea clipă căutăm în zadar în Noul Testament vreo conducere bisericească în afara nemărginitei conduceri a Duhului Sfânt. Aşa cum Domnul proslăvit a fost prezent în evanghelii, tot aşa Duhul Sfânt este prezent în Faptele Apostolilor, în Adunare. Sărbătoarea Rusaliilor a adus o minunată dezvoltare a prezenţei şi puterii Duhului Sfânt. Mai târziu citim: „Pe când se rugau ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.“ Prezenţa Duhului Sfânt a fost atât de adeverită încât Petru a putut spune lui Anania: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satan inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?" (Faptele Apostolilor 5:3 ). Şi când Evanghelia a fost vestită păgânilor, Duhul Sfânt a căzut peste ei (Fapte 11:15 ). Acelaşi lucru s-a petrecut în Antiohia (Fapte 13:52 ).
Ce sigur apare în lumină călăuzirea Duhului Sfânt, când citim cu privire la Pavel şi însoţitorii săi următoarele: „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să predice Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi al Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie“ (Faptele Apostolilor 16:6-7 ).
În 1. Corinteni 12 , vedem călăuzirea Duhului Sfânt în Adunare redată cu cea mai mare claritate: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh“ (versetul 4). „Şi fiecăruia i se dă manifestarea Duhului spre folosul tuturor“ (versetul 7). Oricât de mare ar fi diferenţa darurilor în Biserică, în toate lucrează unul şi acelaşi Duh, care împarte fiecăruia cum vrea El (vezi 1. Corinteni 12:11 ).
Şi acum vreau să întreb: „Care grupare religioasă a zilelor noastre recunoaşte în modul arătat de Cuvânt suveranitatea Duhului Sfânt?“ O comunitate de creştini, în momentul recunoaşterii suveranităţii Duhului Sfânt, pune capăt oricărui nume de grupare religioasă, deoarece Duhul nu onorează alt nume decât cel al lui Isus.
Să asemănăm o adunare de creştini de acum 1.900 de ani cu o biserică din timpul de azi. Toţi creştinii dintr-un loc oarecare se strângeau în Numele Domnului Isus, Duhul Sfânt dăruind diferite daruri: unii aveau darul de a predica, alţii de a învăţa, iar alţii de a sfătui corespunzător feluritelor descoperiri ale Duhului. El, Duhul Sfânt, era într-adevăr prezent în mijlocul lor, împărţind felurite daruri după cum voia El. Doi sau trei vorbeau, iar restul judecau, aşa cum citim în întâia Epistolă către Corinteni 14:29-33. Aceasta a fost ordinea atâta timp cât a fost recunoscută şi neîngrădită călăuzirea Duhului Sfânt.
Să intrăm acum într-o biserică creştină. Spuneţi unde se aşteaptă sau se îngăduie Duhului Sfânt să dea cum vrea El? Călăuzirea şi întâietatea Duhului Sfânt este total uitată. Omul ocupă locul Duhului şi el vrea să conducă, indiferent că este într-o stare duhovnicească bună sau rea. Această dispreţuire a prezenţei personale şi a călăuzirii Duhului Sfânt este o stare foarte tristă a multor creştini. Diferitele daruri nu pot fi exersate. Lucrarea devine o povară pentru multe persoane. Dar mai mult decât atât, Dumnezeu nu este recunoscut ca un conducător suprem, ci în locul Lui este pusă deoarece Duhul nu onorează alt nume decât cel al lui Isus.
Să asemănăm o adunare de creştini de acum 1.900 de ani cu o biserică din timpul de azi. Toţi creştinii dintr-un loc oarecare se strângeau în Numele Domnului Isus, Duhul Sfânt dăruind diferite daruri: unii aveau darul de a predica, alţii de a învăţa, iar alţii de a sfătui corespunzător feluritelor descoperiri ale Duhului. El, Duhul Sfânt, era într-adevăr prezent în mijlocul lor, împărţind felurite daruri după cum voia El. Doi sau trei vorbeau, iar restul judecau, aşa cum citim în întâia Epistolă către Corinteni 14.29-33. Aceasta a fost ordinea atâta timp cât a fost recunoscută şi neîngrădită călăuzirea Duhului Sfânt.
Să intrăm acum într-o biserică creştină. Spuneţi unde se aşteaptă sau se îngăduie Duhului Sfânt să dea cum vrea El? Călăuzirea şi întâietatea Duhului Sfânt este total uitată. Omul ocupă locul Duhului şi el vrea să conducă, indiferent că este într-o stare duhovnicească bună sau rea. Această dispreţuire a prezenţei personale şi a călăuzirii Duhului Sfânt este o stare foarte tristă a multor creştini. Diferitele daruri nu pot fi exersate. Lucrarea devine o povară pentru multe persoane. Dar mai mult decât atât, Dumnezeu nu este recunoscut ca un conducător suprem, ci în locul Lui este pusă ordinea omenească. Se poate numi aceasta libertatea conştiinţei? Unde rămâne libertatea Duhului Sfânt de a folosi pe cine vrea El pentru zidirea Adunării lui Dumnezeu? Este acesta un lucru neînsemnat?
Dorinţa de a avea un om în locul lui Dumnezeu a însemnat. din partea poporului Israel, dispreţuirea conducerii şi domniei lui Dumnezeu (vezi 1. Samuel 8:4-9 ). Ce serioasă învăţătură găsim în cartea lui Ieremia! Ce preţioase trebuiau să fi fost pentru el cuvintele Domnului: „Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!“ (Ieremia 15:16-21 ).
O, de-ar recunoaşte toţi copiii lui Dumnezeu aceste adevăruri şi de-ar învăţa să se supună în smerenie călăuzirii Duhului Sfânt! Unde supunerea faţă de Duhul Sfânt nu este numai de formă, acolo Duhul dă o mărturie deosebită despre Hristos, aşa cum nici o minte omenească nu o poate copia. Să merg oare acolo unde nu este recunoscut Duhul Sfânt ca trimis de Tatăl pentru a ne păzi, a ne conduce şi care să rămână cu noi până la sfârşit? Sigur că nu, atâta timp cât doresc să practic voia lui Dumnezeu. Nu contează cine este pus în locul Duhului, un preot, un pastor, un predicator, răul constă în faptul că nu este recunoscută călăuzirea Duhului Sfânt. Şi pentru acest motiv trebuie să mă despart de o astfel de comunitate indiferent ce denumire are şi să mă strâng împreună cu cei care se supun călăuzirii Duhului Sfânt, care se adună simplu numai în Numele Domnului Isus şi care împreună cu mine privesc drept Cap pe Isus Hristos, iar ca învăţător şi conducător pe Duhul Sfânt.
3. Şi acum venim la al treilea motiv pentru care credincioşii trebuie să se strângă numai în Numele Domnului Isus şi anume: unitatea Adunării sau a singurului Trup.
Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte foarte clar despre un singur Trup (Efeseni 4:4 ; 1. Corinteni 10:17 ). În cartea Faptele Apostolilor 19:32 şi 39, cuvântul „adunare“ este întrebuinţat pentru a arăta o mulţime de oameni strânşi laolaltă. Adunarea lui Dumnezeu este totalitatea persoanelor mântuite, a căror păcate au fost iertate odată pentru totdeauna (Evrei 10 ) şi care se strâng pentru a se închina lui Dumnezeu. Nici unei alte strângeri sau comunităţi nu i s-a dat numele de Adunarea lui Dumnezeu. Chiar o adunare formată din adevăraţi credincioşi, dacă nu recunosc în realitate pe Dumnezeu şi pe Duhul Sfânt ca fiind conducători în toate lucrurile, aşa cum au făcut-o apostolii, nu poate fi numită Adunarea lui Dumnezeu.
Să ne gândim la un exemplu care ne ajută să clarificăm acest gând: Să presupunem că şeful unui stat trimite armatei sale dintr-o ţară duşmană un comandant suprem. Armata se supune un timp acestui comandant. Atâta timp cât există această supunere, se poate spune că armata este a şefului statului respectiv. Dar dacă armata îl schimbă pe comandant şi îşi alege altul sau se împarte în mai multe grupe şi fiecare îşi alege comandantul ei, se mai poate numi armata acelui şef de stat, dar ea şi-a pierdut caracterul de armată a şefului statului.
Să ne gândim acum la Adunarea lui Dumnezeu. Un timp a fost recunoscută autoritatea Duhului Sfânt care a venit din cer. Apoi a fost pusă deoparte autoritatea Duhului lui Dumnezeu şi a intrat în acţiune autoritatea omului. Se poate oare numi biserica catolică adevărata Biserică sau Adunare a lui Dumnezeu? Imposibil. Ea s-a împotrivit Duhului Sfânt care a fost trimis de Dumnezeu. A te ataşa sau a rămâne în ea înseamnă a fi necredincios faţă de Hristos. Să luăm alte biserici. Nu au pus ele oare călăuzirea Duhului Sfânt pe deplin deoparte? În loc să fie lăsat Duhul lui Dumnezeu să împartă „cum vrea El“, oamenii au luat în mâinile lor dreptul de a numi preoţi şi numai aceşti preoţi au voie să ţină slujbe religioase. Starea descrisă mai înainte o găsim într-o formă sau alta şi în nenumăratele grupări ale creştinismului. Toţi au greşit în direcţia recunoaşterii personalităţii Duhului Sfânt şi au trecut la alegerea unei conduceri omeneşti. Ştiu că personala călăuzire a Duhului Sfânt este un lucru uitat de mult şi cu mare greutate se poate clarifica realitatea chiar şi creştinilor. De aceea mai dau un exemplu: Un intelectual este rugat să ţină o conferinţă într-un oraş. Sala este arhiplină. El vine şi îşi ocupă locul de conferenţiar, dar nimeni nu-l cunoaşte, el vorbeşte, dar nimeni nu-l aude. Între timp este trimis un sol după un alt intelectual, cu rugămintea de a veni la conferinţă. În sfârşit. cei de faţă nerecunoscând pe primul conferenţiar, aleg pe acest de al doilea să ţină conferinţa.
Acesta este un tablou clar al situaţiei gruparilor bisericeşti din zilele noastre. Cu toate că Duhul Sfânt a venit din cer în Biserica lui Dumnezeu, fiind prezent în fiecare credincios personal, mai sunt mulţi care din neştiinţă se roagă să se coboare din cer. Pe unii creştini îi auzim rugându-se pentru o influenţă. Oare nu este supărător să vorbeşti de Dumnezeu Tatăl ca de o influenţă? Nu ne-ar revolta dacă ar spune cineva că viaţa Fiului lui Dumnezeu pe pământ ar fi fost numai o alegorie sau o influenţă? Nu este oare Dumnezeu Duhul Sfânt şi acum o adevărată Persoană pe pământ? e desigur în alt chip decât cum a fost Domnul Isus.
Ce este un comandant suprem pentru armata lui sau un conferenţiar pentru conferinţa lui cu mult mai mult este Duhul Sfânt pentru Adunarea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt ordonă, conduce, rânduieşte şi întrebuinţează pe cine vrea El. Unde nu este recunoscut în felul acesta. nu poate fi nici o adunare chiar de creştini adevăraţi, numită adunarea lui Dumnezeu. Chiar dacă este numită astfel. ea nu are totuşi caracterul de adunare a lui Dumnezeu. Rugăm pe cititor să fie atent că noi nu vorbim de mântuire, ci de strângerea laolaltă ca adunare a lui Dumnezeu. Vrem să răspundem acum la marea întrebare: Ce este Trupul lui Hristos? „Este un singur Trup, un singur Duh, dupã cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre“ (Efeseni 4:4 ).
Biserica catolică sau orice altă organizaţie cu caracter creştin nu este adevăratul Trup. Domnul Isus spune: „Tot ce este al Meu este al Tău şi ce este al Tău este al Meu, şi Eu sunt preamărit în ei“, „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una“ (Ioan 17:10 şi 22). Aceste cuvinte minunate ale Domnului Isus îşi găsesc aplicare pentru orice copil al lui Dumnezeu. În ce constă slava pe care a dat-o Tatăl Fiului? Tatăl „L-a înviat dintre cei morţi şi L-a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor“ (Efeseni 1:20-21 ). „El este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate să aibă cel dintâi loc“ (Coloseni 1:18 ). Slava care a fost dată lui Isus, a primit-o ca Hristos cel înviat, astfel El fiind Începutul şi Capul Trupului. Şi dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. „El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus“ (Efeseni 2:6 ).
Ce deosebire mare există între un Trup viu, ceresc şi o comunitate pământească! Singura comunitate pământească pe care a posedat-o vreodată Dumnezeu a format-o poporul Israel. Chiar şi în timpul vieţii lui Isus, mica turmă de ucenici a aparţinut acestui popor.
Numai după învierea şi înălţarea la cer a Domnului Isus, a putut fi trimis Duhul Sfânt pentru a forma Adunarea care este Trupul Lui. Aceasta a fost o taină ascunsă din veşnicii şi acum după ce comuniunea pământească, adică naţiunea iudeilor a fost pusă deoparte pentru un timp. Duhul Sfânt strânge din toate naţiunile un Trup ceresc care să fie una cu Capul şi care să fie binecuvântat în locurile cereşti. Oriunde pe acest pământ se găseşte un copil al lui Dumnezeu el este în duh una cu Hristos cel înviat, aşa cum un mădular al trupului omenesc este legat cu persoana de care aparţine. Da, unitatea noastră cu Hristos nu este o unire, o alianţă, ci o unitate deplină. Nu putem vorbi de o unire a mădularelor unui trup omenesc, căci toate aceste mădulare formează o persoană. Tot aşa este şi cu Hristosul ceresc şi înviat.
„Căci, după cum trupul este unui şi are multe mădulare, dar toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos Voi sunteţi Trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele Lui“ (citeşte în 1. Corinteni 12:12-27 ). Duhul Sfânt întrebuinţează aici expresiile cele mai tari şi imaginile cele mai clare pentru a reda această unitate minunată. Să comparăm versetele de mai sus cu următorul text: „pentru că noi suntem mădulare ale Trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui“ (citeşte Efeseni 5:30 ). Nu se spune: „Noi eram cândva una cu El în timp ce trăia pe pământ“ – aceasta ar fi fost imposibil. Hristos a trebuit să moară pentru păcatele multora şi după ce a trecut, pentru ei, prin moarte, prin vărsarea sângelui Său cel preţios, ca preţ de răscumpărare, El a fost înviat din morţi. Hristos „a înviat pentru îndreptăţirea noastră“ (Romani 4:25 ). Credinciosul este privit ca mort cu Hristos, înviat cu El, dezvinovăţit cu El şi cu El într-o stare de îndreptăţire, de a fi una (Efeseni 4:4 şi 5:30). „El ne-a eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui“ (Coloseni 1:13 ). Uitarea acestui mare adevăr al unităţii întregii Biserici a lui Dumnezeu în Hristos cel înviat este unul din motivele împărţirii creştinilor în sisteme şi grupări pământeşti.
Dacă întrebăm pe orice creştin: „Când vom fi în cer, vor mai exista biserici şi grupări religioase?“, atunci răspunsul va fi: „Nu, atunci Hristos va fi totul.“ Dar eu întreb: „Nu suntem noi înviaţi şi strămutaţi împreună cu El în locurile cereşti?“ (Efeseni 2:6 ). Şi nu este oare Hristos acum deja totul? (Coloseni 3:11 ) Dacă acesta este adevărul, de ce să nu fim de acum, de pe pământ uniţi numai cu Domnul Isus?
În creaţia cea nouă nu mai este nici iudeu sau grec, nici protestant sau baptist. Nici metodist sau ortodox, nici catolic sau atâtea alte nume. Hristos este totul. „Căci dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi. Şi toate acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu Sine prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării“ (2. Corinteni 5:17-18 ). Acesta este un adevăr de preţ pentru orice om în Hristos. El este o creatură nouă.
Trupul înviat în Hristos este unul, format din toţi credincioşii oricărei naţiuni, o creatură nouă înviată din morţi şi legată laolaltă (Efeseni 2 ). Acest unic Trup nu poate fi niciodată despărţit (Romani 8:39 ). În acest Trup ceresc nu există despărţiri şi nici nu se poate căci ce a fost vechi a trecut. Rugăciunea Domnului Isus este ascultată: „Ca toţi să fie una.“ Da, toţi sunt una în Hristos în locurile cereşti. Care este voia lui Dumnezeu cu privire la credincioşi aici jos?
Faptul că Dumnezeu condamnă aceste despărţiri în creştinism aici pe pământ nu poate fi tăgăduit de nici un credincios care se pleacă în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. Cu ocazia primei împărţiri între cei credincioşi apostolul spune: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să nu aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi deplin uniţi într-un gând şi o simţire Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau pentru numele lui Pavel aţi fost botezaţi?“ (1. Corinteni 1:10-13 ).
Nu pot rămâne străin faţă de gândurile lui Dumnezeu, când unul spune că el este catolic, că este reformat etc. Dumnezeu doreşte să nu fie nici o despărţire. Nici măcar una din multele denumiri nu este acceptată de către Dumnezeu. Orice nume în afară de al Său înjoseşte acest Nume binecuvântat. Câtă înjosire se aduce Numelui Domnului când este pus alături de unul omenesc: „Eu sunt al lui Pavel! Eu sunt al lui Apolo“ (1. Corinteni 3:4 ). Dacă voia lui Dumnezeu este de a nu fi nici o grupare sau biserică religioasă, cum mai putem aparţine unei astfel de grupări sau biserici, indiferent ce nume ar purta? Dragă cititorule, răspunde acestei întrebări în faţa lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său!
Ca să nu fie nici o neclaritate în această privinţă. Duhul Sfânt vorbeşte mai departe despre acest subiect astfel: „pentru că tot carnali (adică om stăpânit de firea lui, nu de Duhul) sunteţi. În adevăr, când printre voi este gelozie şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi voi carnali şi nu umblaţi voi în felul omului? Când unul zice: »Eu sunt al lui Pavel!« şi altul »Eu sunt al lui Apolo!«, nu sunteţi voi oameni?“ (1. Corinteni 3:3-4 ). Dacă Duhul Sfânt Se întrista când auzea: „Eu sunt al lui Pavel“ sau „Eu sunt al lui Apolo“, Îi va plăcea oare acum când unul sau altul spune: eu sunt protestant, eu sunt ortodox? Este oare această practică duhovnicească sau firească? Poate Dumnezeu să aprobe aceste scindări ale copiilor Săi? „Vă dau aceste învăţături. dar nu vă laud, pentru că vă adunaţi laolaltă nu pentru mai bine. Ci pentru mai rău“ (1. Corinteni 11:17 ). „Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să nu fie dezbinare în trup, Ci toate mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele“ (citeşte în 1. Corinteni 12:24-25 ). Aşa spune Dumnezeu dar omul gândeşte: trebuie să fie dezbinări; şi încearcă să prindă ocazia de a merge şi la una şi la alta şi chiar a lucra la înaintarea lor. Dumnezeu spune să nu fie despărţiri, deoarece Trupul lui Hristos (Biserica) este unul singur. Să ascult de Dumnezeu sau de oameni? Cititorul să judece singur!
Ce unitate binecuvântată să fii una cu Capul din cer şi una cu orice mădular de aici. chiar cu orice credincios de pe pământ. Ce preţioasă este voia lui Dumnezeu! (citeşte în 1. Corinteni 12:26-27 ).
În adevăr, am greşit în recunoaşterea minunatei unităţi şi a punerii ei în practică. Să ne păzim de acum de a asculta mai mult de om decât de Dumnezeu. Să nu numim răul bine şi binele rău. Fiecare dezbinare în ochii lui Dumnezeu este rea şi condamnabilă. El o pune pe aceeaşi treaptă cu cele mai grosolane păcate, cum ar fi: omorul, beţia, desfrânarea (vezi Galateni 5:17-21 ). Să ne întoarcem deci cu smerenie adâncă la Domnul! Să recunoaştem păcatul comun, ruşinea şi ruptura din poporul lui Dumnezeul Suntem chemaţi la o unitate cerească împreună cu Hristos cel înviat. Este voia lui Dumnezeu ca să umblăm potrivit chemării la care am fost chemaţi „cu toată smerenia căutând să păstrăm unirea Duhului, în legătura păcii. Este un singur Trup, un Singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre“ (citeşte Efeseni 4:1-4 ).
Doreşti tu, cititorule, să faci voia lui Dumnezeu?
Aici este drumul binecuvântat: unitatea Duhului. El trebuie mereu să ducă la Hristos care este Capul. Duhul ne strânge în jurul Persoanei lui Hristos şi unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Domnului, acolo este şi El în mijlocul lor (Matei 18:20 ).
Omul face o biserică sau o grupare sub un nume oarecare. Aceasta este dezbinarea, ruptura. Duhul Sfânt ne strânge numai în jurul lui Hristos. Aceste două lucruri sunt atât de diferite aşa cum este de diferită unitatea Adunării în cer faţă de dezbinările omeneşti de pe pământ.
Toţi credincioşii sunt una în Hristos cel înviat şi voia lui Dumnezeu este ca unitatea aceasta să fie descoperită întregii lumi. Ce mişcător răsună cuvintele Domnului Isus, când spune în rugăciune: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis“ (loan 17:20-21). Şi mai departe citim: „Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine“ (Ioan 17:23 ). În locul despărţirilor şi neunităţii, Domnul vrea ca să propovăduim unitatea noastră cu El - Capul nostru proslăvit. Am murit împreună cu El şi am înviat cu El şi vom fi părtaşi cândva strălucirii Lui.
Am înţeles puterea acestei învieri? Umblăm demni de unitatea cu Hristos cel înviat? Dorim, ca Pavel, să ne considerăm morţi împreună cu Hristos? Acestea sunt întrebări cu conţinut greu. O, de-am răspunde la ele cu toată sinceritatea inimilor noastre! Dacă până acum am stat în vreo legătură oarecare care L-a întristat sau care nu-I este plăcută„ atunci trebuie să ne despărţim fără întârziere. Aceasta nu înseamnă dezbinare, căci ne despărţim de comunităţi, biserici religioase în care conduce omul şi ne alipim numai de Domnul Isus şi nu recunoaştem altă autoritate decât aceea a Duhului Sfânt şi a Cuvântului lui Dumnezeu.
Probabil că drumul simplităţii şi al credincioşiei este mai greoi; dar când a fost drumul credinţei uşor? Timpul în care ne aflăm este greu şi periculos. Răul este numit bine şi binele este numit rău. De aceea, Domnul a spus: „Deşteaptă-te, tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine. Luaţi seama deci cu amănunţime cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând timpul, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului“ (Efeseni 5:14-17 ).
Domnul este aproape! El spune: „Eu vin curând!“ Ce aproape este ziua când Domnul nostru va fi recunoscut pentru totdeauna şi adorat toată veşnicia! Nu trebuie oare, cititori dragi, ca în puţinele zile care le mai avem să căutăm înfăptuirea voii Sale? Domnul vrea să ne despărţim de vasele de necinste (citeşte în 2. Timotei 2:19-21 ). El vrea să ne strângem numai în Numele Său (Matei 18:20 ). Voia lui Dumnezeu este arătată atât de clar în Cuvântul Său, încât pentru o inimă supusă şi ascultătoare nu mai este nicio îndoială.
„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, atât încheieturile cât şi măduva, şi judecă gândurile şi intenţiile inimii.“ (Evrei 4:12 )
„»Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi« şi »Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege.« Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru cinste, iar altele pentru dispreţ. Deci, dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor Stăpânului său, pregătit pentru orice lucrare bună.“ (2. Timotei 2:19-21 )
sursa: https://comori.org/