"Baza strângerii după Scriptură"

Categorie: Biserica lui Hristos
 

Până aici am considerat Adunarea lui Dumnezeu în mod general, în caracterul ei universal. Scriptura ne-a arătat că ea este un singur trup pe tot pământul, alcătuit din credincioşi care sunt mădulare unii altora, legaţi împreună într-o unitate a singurului Duh şi uniţi cu Hristos, Capul Său glorificat. Ea este de asemenea în întregul ei, soţia lui Hristos şi casa lui Dumnezeu, locuinţa Lui pe pământ prin Duhul, am văzut apoi că darurile pentru slujire, pe care Hristosul înălţat le-a dat, sunt pentru întreaga Biserică, „pentru zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:12 ).

Aceste trăsături generale, comune a ceea ce este trupul lui Hristos sau Adunarea lui Dumnezeu în ansamblul său, fiind puse înaintea noastră, ajungem la aspectul ei local, adică adunarea dintr-o anumită localitate. Pentru că unitatea Bisericii nu trebuia să fue nevăzută, ci organică şi vădită, „ca lumea să creadă” (Ioan 17:21 ). Pentru a fi cunoscută de toţi într-un loc dat, este evident că Biserica trebuie să ia o formă definită, vizibilă, şi aceasta este ceea ce vom cerceta acum.
Scriptura foloseşte cuvântul „adunare” în trei accepţiuni diferite:

„Adunarea”, fără limitare, adică întregul trup, cum am considerat-o noi;

„adunarea” văzută într-un sens limitat, dintr-o anumită localitate; astfel, „adunarea care era în Ierusalim” (Fapte 8:1 ; 11:22 ), în Antiohia (Fapte 13:1 ), în Efes (Fapte 20:17 ), etc.

Pluralul, „adunări”, prezentând adunările în sens colectiv dintr-o ţară dată: de exemplu, în Iudeea (1. Tesaloniceni 2:14 ; Fapte 9:31 ), în Galatia (1. Corinteni 16:1 ; Galateni 1:2 ), în Asia (1. Corinteni 16:19 ), etc. sau, mai general, înglobând toate adunările lui Dumnezeu, ca în 2. Corinteni 11:28 , „preocuparea pentru toate adunările”; sau în 2. Tesaloniceni 1:4 , „adunările lui Dumnezeu”.

În folosirea cuvântului „adunare” din ultimele două alineate, avem gândul strângerilor de credincioşi dintr-o localitate, distincte de trupul lui Hristos considerat în întregul său. Vom vedea acum ce constituie o strângere locală a Adunării lui Dumnezeu, şi relaţia care leagă aceste strângeri locale de Biserica întreagă.

* De fapt, aceste două accepţiuni nu diferă decât prin folosirea cuvântului la singular sau la plural. Putem nota o accepţiune suplimentară: strângerea „în adunare” într-un loc şi la un moment dat a credincioşilor unei adunări locale, chiar dacă nu sunt toţi prezenţi (1. Corinteni 11:18 ; 14:19, 23, 34 ). Nota traducătorului în limba franceză

Adunarea lui Dumnezeu dintr-o localitate

Un studiu al începutului Epistolei întâi către Corinteni ne va lămuri asupra acestui subiect: „Către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Hristos Isus, sfinţi chemaţi, împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn şi al lor şi al nostru” (cap. 1: 2). Apostolul foloseşte aici termenul: „adunarea lui Dumnezeu”, care este cel care desemnează trupul lui Hristos în întregime, şi îl aplică în mod local: „adunarea lui Dumnezeu care este în Corint”. Apoi precizează pe cei pe care îi cuprinde termenul: „cei sfinţiţi în Hristos Isus”. Aceasta vrea să spună deci că toţi cei care credeau în Domnul Isus Hristos în acel oraş constituiau adunarea lui Dumnezeu care era în Corint.

Pentru ca să nu existe ambiguitate asupra acestui punct, să remarcăm că acest pasaj al Scripturii stabileşte că adunarea lui Dumnezeu dintr-o localitate dată îi cuprinde pe toţi credincioşii născuţi din nou, toate mădularele trupului lui Hristos. În zilele apostolului, toţi credincioşii dintr-o localitate se găseau grupaţi într-o singură mărturie vizibilă, şi această strângere era expresia vădită a întregului trup al lui Hristos în această localitate. La fel de bine Pavel putea scrie adunării din Corint: „Iar voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare ale Sale fiecare în parte” (1. Corinteni 12: 27 ).

Dar în zilele noastre, când mărturia vizibilă este în ruină şi suferă multiple diviziuni, nu se mai vede că toţi credincioşii adevăraţi dintr-o localitate se găsesc împreună într-o mărturie vizibilă sau într-o adunare unită ca la început. Îi vedem răspândiţi în sânul a diverse grupări. Nicio strângere de credincioşi nu poate pretinde deci că ea singura este „adunarea lui Dumnezeu” dintr-un loc dat, pentru că acest termen cuprinde pe toţi credincioşii adevăraţi din acel loc.

Baza strângerii

Totuşi, deşi pare imposibil astăzi, din cauza stării fărâmiţate a Bisericii, să se unească toţi credincioşii adevăraţi dintr-o localitate, singura bază a strângerii după Scriptură rămâne astăzi şi pentru noi: recunoaşterea practică a unităţii trupului lui Hristos.

Este încă adevărat că „este un singur trup” (Efeseni 4:4 ) şi Dumnezeu vede întotdeauna pe poporul Său împrăştiat ca un singur trup. Cei care recunosc aceasta de asemenea, prin credinţă, se pot aduna ca mădulare ale trupului lui Hristos, şi nu ca aderenţi la o cutare sau cutare doctrină, la o cutare sau cutare formă de administrare a bisericii, sau la o cutare sau cutare confesiune sau sectă. A recunoaşte toate adevăratele mădulare ale trupului lui Hristos, şi a le primi ca atare, este singura bază scripturală a strângerii pentru Adunarea Dumnezeului Celui Viu. Acesta este principiul fundamental al Adunării în aspectul ei local şi vizibil.

Adunarea locală reprezintă Adunarea întreagă

Fiecare adunare locală nu este decât o parte a întregului trup al lui Hristos şi trebuie să fie imaginea Bisericii. Caracterele întregii Adunări trebuie să se vadă în fiecare strângere locală. Nu trebuie să existe nimic în adunare care să fie în dezacord cu adevărurile cu privire la Biserica întreagă, pe care le-am examinat mai sus. Fiecare strângere este o parte a întregii Adunări, pe care o reprezintă şi pentru care lucrează în diversele localităţi. Astfel, singura bază pe care credincioşii se pot aduna spiritual în orice loc şi în orice timp, este că ei sunt mădulare ale trupului lui Hristos şi sunt o expresie locală a întregii Biserici.

Aşa se adunau credincioşii din primele zile ale Bisericii, şi aşa trebuie să se adune astăzi, dacă vor să acţioneze ca făcând parte din Adunarea Dumnezeului Celui viu, să-L asculte şi să-I placă Domnului şi Stăpânului lor.

Dacă există un singur trup de credincioşi pe care îl recunoaşte Dumnezeu, nu trebuie noi să ne strângem pur şi simplu ca mădulare ale trupului lui Hristos, şi am putea-o face fără a ne retrage din celelalte trupuri pe care le-au putut forma oamenii? Un asemenea mod de a acţiona nu înseamnă a forma un alt trup sau o altă unitate, înseamnă a recunoaşte unitatea pe care a făcut-o Duhul lui Dumnezeu, cuprinzând toţi credincioşii care au fost botezaţi de un singur Duh pentru a forma trupul lui Hristos. Şi suntem îndemnaţi în Efeseni 4:3 să ne străduim să păstrăm această unitate a Duhului prin legătura păcii.

Eroarea oamenilor din creştinătate a fost să se unească în grupări după propriul lor gând: grupări mai mari sau mai înguste decât cea formată de Duhul, fie primind neconvertiţi, care nu sunt mădulare ale trupului lui Hristos şi care nu au fost introduşi în acest trup prin botezul Duhului, fie refuzând mădulare adevărate ale trupului lui Hristos pe principii sau doctrine sectare. Acestea nu trebuie să fie principiul şi practica Adunării lui Dumnezeu.

sursa: https://comori.org/