Categorie: Biserica lui Hristos
Până acum ne-am preocupat cu adevăruri care se referă la Adunarea lui Dumnezeu pe pământ văzută ca întreg. Ne-am amintit cum a luat fiinţă şi cine aparţine Adunării. Pe baza diferitelor imagini am tratat diverse aspecte ale Adunării şi am văzut cum poartă Dumnezeu de grijă de zidirea ei prin daruri spirituale. Acum ajungem la un alt capitol, şi anume Adunarea lui Dumnezeu dintr-o localitate sau pe scurt adunarea locală.
Şi aici vom urmări învăţăturile simple ale Cuvântului lui Dumnezeu. El nu vorbeşte numai despre Adunare în sensul general, ci şi despre „adunarea care era în Ierusalim“, de „adunarea de acolo“, din Antiohia, de „adunarea lui Dumnezeu care este în Corint“ şi aşa mai departe (Faptele Apostolilor 8:1 ; 13:1 ; 1. Corinteni 1:2 ).
Aşa cum toţi credincioşii născuţi din nou şi chemaţi afară din lume formează împreună „ekklesia“ pe pământ, tot astfel o adunare locală cuprinde toţi sfinţii în Isus Hristos, toţi sfinţii chemaţi, care locuiesc în acea localitate. Acest lucru reiese clar din 1. Corinteni 1:2 . În zilele apostolului Pavel, acest lucru era vizibil. Odinioară, toţi credincioşii dintr-un sat sau dintr-un oraş se strângeau într-un loc şi erau înaintea lumii o expresie clară a întregului Trup al lui Hristos. Astfel, apostolul Pavel scria adunării din Corint: „Voi sunteţi trup al lui Hristos şi mădulare ale Sale fiecare în parte“ (1. Corinteni 12:27 ).
Chiar dacă - aşa cum vom vedea mai târziu - fiecare adunare locală poartă înaintea Domnului răspunderea pentru starea ei spirituală, totuşi nu este o structură independentă. Ea este strâns unită prin legătura Duhului cu celelalte adunări şi trebuie să fie o reprezentare exactă a întregii Adunări a lui Dumnezeu pe pământ.
Terenul scripturistic
Astăzi, când creştinii dintr-o localitate merg duminica în atâtea biserici şi comunităţi diferite, unitatea mădularelor într-un singur organism nu mai poate fi văzută.
Mulţi copii ai lui Dumnezeu s-au obişnuit cu această realitate tristă. Dar unii se întreabă cu seriozitate: mai este posibil astăzi, când majoritatea creştinilor nu se gândesc nici pe departe să se întoarcă la ceea ce era la început şi la ceea ce putem numi terenul scripturistic, ca o minoritate de credincioşi să se strângă pe acest teren?
Desigur, unitatea vizibilă a poporului lui Dumnezeu a fost distrusă din cauza necredincioşiei noastre. Dar realitatea divină că toţi cei mântuiţi sunt botezaţi de Duhul Sfânt într-un singur trup rămâne valabilă şi astăzi şi pentru veşnicie (1. Corinteni 12:13 ).
Cel care a recunoscut aceasta şi doreşte să meargă conform indicaţiilor lui Dumnezeu nu numai pe calea personală a credinţei, ci şi pe calea comună cu copiii lui Dumnezeu, nu trebuie să-i aştepte pe fraţii săi, care stăruie în sistemele omeneşti, deoarece prin apartenenţa sa la un crez special sau la o schismă ar continua să tăgăduiască practic adevărul biblic despre „un trup“. El poate şi trebuie să se aşeze în ascultarea credinţei pe terenul unităţii Duhului lucrată de Dumnezeu. El nu trebuie deci să facă sau să tindă spre această unitate, ci trebuie doar să o păstreze, umblând în ea conform îndemnului: „străduiţi-vă să păstraţi unitatea Duhului, în legătura păcii“ (Efeseni 4:3 ).
Dacă într-o localitate, câţiva credincioşi, chiar dacă sunt numai doi sau trei, doresc să se strângă conform modelului adunării locale pre-zentat în Biblie numai pe terenul unui singur Trup, ei nu formează o nouă „grupare“ mică. Ei nu susţin: noi suntem Adunarea, ci mai degrabă recunosc adevărul: fiecare credincios din acest oraş este un mădular al Trupului lui Hristos şi aparţine, conform gândurilor lui Dumnezeu, de Adunarea lui Dumnezeu din această localitate. Desigur, aceşti doi sau trei nu pot să restabilească prin ceea ce fac unitatea vizibilă ireparabilă, dar prin aceasta ei sunt o mărturie despre adevărul divin al unităţii Duhului în legătura păcii care uneşte indisolubil mădularele cu Capul.
Punctul central divin
Dumnezeu L-a aşezat pe Hristos la dreapta Sa în locurile cereşti şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi (Efeseni 1:20-23 ). De aceea nu ne putem închipui că Dumnezeu ar putea recunoaşte jos, în adunările Sale din diferite localităţi ale pământului, un alt punct central decât Hristos! În Matei 18 , când Domnul a stabilit anticipat principiile mari ale disciplinei şi ale strângerii laolaltă pentru Adunarea Sa, a spus: „Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (Matei 18:20 ). Duhul Sfânt conduce credincioşii numai spre acest punct central. Dacă îndeplinesc această condiţie, Domnul Isus, conform promisiunii Sale, este personal între ei, chiar dacă nu în mod vizibil.
Ce adevăr minunat! De i-ar acorda Domnului Isus, toţi copiii lui Dumnezeu, acest loc central de conducere şi de autoritate! Cât de mare ar fi binecuvântarea care s-ar putea revărsa de la Cap spre mădularele Sale! Numele Isus este suficient pentru fiecare în parte, dar şi pentru nevoile Adunării.
Dar dacă mergem printr-un oraş şi observăm viaţa religioasă, recunoaştem că în creştinism sunt alte lucruri sau persoane în „mijloc“. Oamenii se strâng formând organizaţii, se strâng pentru un nume, pentru un predicator şi altele. În continuare încercăm să arătăm că Hristos este astfel dat deoparte din punctul central.
Călăuzirea divină
Dacă într-un loc s-au strâns câţiva credincioşi în Numele Domnului, iar strângerea lor laolaltă poartă caracterul de „Adunare a lui Dumnezeu“, Domnul este în mijlocul lor cu scopul clar de a-i călăuzi. Toate privirile trebuie să fie îndreptate spre El şi să-L aştepte. Toţi trebuie să rămână în supunere şi în dependenţă de Domnul şi Călăuzitorul lor. A-tunci, conform gândurilor şi voii lui Dumnezeu, va domni ordinea în exer-citarea darurilor spirituale, în slujbă şi în comportarea tuturor mădularelor.
Dar şi Duhul Sfânt este în mijlocul lor. Din ziua Rusaliilor, El locuieşte atât în fiecare credincios, cât şi în Adunarea lui Dumnezeu (1. Corinteni 6:19 ; Efeseni 2:22 ). Deja Domnul le-a spus ucenicilor Săi că Tatăl va trimite Duhul Sfânt în Numele lui Isus (Ioan 14 .26). El va fi Mângâietorul şi îi va călăuzi în tot adevărul (Ioan 16:13 ). În 1. Corinteni 12 şi 14 ni se arată cum îşi îndeplineşte Duhul această lucrare. El împarte diferite daruri: „Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în parte cum vrea“ (1. Corinteni 12:11 ). El este prezent pentru a conduce, a călăuzi şi a învăţa. El are dreptul de a folosi pe cineva ca gură a sa pentru rugăciune, laudă sau slujbă.
Dar cum poate fi realizat acest principiu mare al călăuzirii divine printre credincioşii strânşi laolaltă, dacă există o călăuzire omenească, care împiedică astfel călăuzirea liberă prin Duhul Sfânt?
Ce ar spune şeful unei mari firme, dacă într-o zi ar şedea un altul la biroul său şi ar dirija angajaţii săi? Tras la răspundere, acela ar spune probabil: "Ştiu că este afacerea dumneavostră, dar eu doresc să vă ajut şi să rămân în legătură strânsă cu dumneavoastră. Aparatul de administrare pe care îl voi implementa, va funcţiona bine." Va fi de acord şeful ca el, în firma sa, pe care doreşte să o conducă el însuşi, să fie pus în rolul de consilier?
Cu cât mai puţin nu are dreptul bunul plac omenesc să intervină în drepturile Domnului şi ale Duhului Sfânt, cum se întâmplă de exemplu prin sistemul unipersonal folosit în zilele noastre! Un singur om preia slujba şi o exercită în concordanţă cu învăţătura specială a bisericii sau a grupei sale! El se roagă, el slujeşte, el întreprinde toate acţiunile, de parcă în afara lui nu ar fi alt conducător al adunării şi nu ar exista alte mădulare pe care doreşte sau le-ar putea folosi Duhul Sfânt. El aparţine aşa-numitului „cler“ îndreptăţit de oameni să facă această lucrare, pentru că a fost educat după principii omeneşti şi a fost aşezat în slujbă prin ordinare omenească. La numirea unui preot etc. se subliniază gândul succesiunii în funcţie; ea trebuie să se realizeze prin aceia care odinioară au fost numiţi în acelaşi mod de oameni. Amvonul este interzis laicilor, tuturor celor care nu sunt pregătiţi după aceste prescripţii şi numiţi în funcţie. Cine ocupă şi exercită o astfel de funcţie ar putea spune spre îndreptăţirea proprie că se lasă călăuzit de sus în slujba sa. Prin aceasta, sistemul căruia el îi slujeşte, nici nu se îmbunătăţeşte, nici nu este îndreptăţit înaintea Cuvântului lui Dumnezeu.
În Faptele Apostolilor şi în epistole nu găsim nici o indicaţie că în adunările locale, unul singur ar fi fost numit pentru exercitarea unei astfel de „funcţii“. Desigur, Pavel avea autoritate apostolică, pe care a transmis-o în anumite ocazii, pentru formarea de adunări, şi colaboratorilor săi Timotei şi Tit (Faptele Apostolilor 15:22 ). De asemenea citim despre „conducători“ (Evrei 13:7 ). Dar chiar şi aceşti bărbaţi s-au supus în adunări călăuzirii Domnului şi Duhului Sfânt cu ceilalţi fraţi (Faptele Apostolilor 13:1, 2 ).
Calea divină a slujirii
Când creştinii sunt adunaţi pentru Domnul, ca punctul lor central şi Conducătorul lor, şi rămân dependenţi de El, Domnul le va da tot ceea ce au nevoie pentru a corespunde ca martori pentru Numele Său. Ca şi Cap al Adunării Sale, Domnul a dat oamenilor daruri pentru lucrarea de slujire, iar El le va dezvolta şi le va înviora în adunarea locală, fie că sunt daruri pentru zidirea credincioşilor, fie pentru vestirea Evangheliei pentru necredincioşi. Chiar dacă darurile sunt exercitate în slăbiciune, totuşi această slujbă este de la Domnul. Cinci cuvinte „în dovada Duhului“ şi în concordanţă cu învăţăturile Sfintei Scripturi sunt mai bune decât o „vorbire superioară“, care se bazează pe înţelepciunea omenească (1. Corinteni 2:1-5 ).
Fiecare credincios, ca mădular al Trupului lui Hristos, are partea sa de răspundere pentru menţinerea mărturiei pentru Domnul; cine a primit de la Domnul unul din feluritele daruri, trebuie să-şi îndeplinească lucrarea sa specială corespunzător îndemnului: „Fiecare, după cum a primit un dar, slujind cu el unii altora, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu. Dacă vorbeşte cineva, să fie ca şi cuvinte ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate să fie glorificat Dumnezeu prin Isus Hristos“ (1. Petru 4:10-11 ). În acest mod sunt trezite şi dezvoltate darurile şi capacităţile spirituale existente. În schimb, acolo unde un singur bărbat este numit de oameni ca şi „slujitor al Domnului“, nu există aceste exerciţii interioare, şi multe daruri, pe care Domnul le-a dat Adunării Sale, sunt acolo nefolosite. Când vom vorbi despre fiecare strângere laolaltă în parte, vom vorbi despre alte amănunte cu privire la slujbă.
Bătrâni şi slujitori în adunările locale
1. Bătrâni – În prima călătorie misionară a apostolului Pavel cu Barnaba, în diverse cetăţi au apărut adunări pe care le-au vizitat încă o dată în călătoria de întoarcere. „Şi, după ce le-au ales bătrâni în fiecare adunare“ (Faptele Apostolilor 14:23 ), au plecat mai departe. Mai târziu, apostolul i-a poruncit lui Tit să rânduiască bătrâni în fiecare cetate din Creta (Tit 1:5 ).
Numai bărbaţii care au însuşirile şi abilităţile şi care îndeplinesc premisele numite în 1. Timotei 3:1-7 şi Tit 1:6-9 sunt adecvaţi pentru această lucrare. Un dar de predicare şi învăţare în public nu era neapărat necesar pentru aceasta; dar dacă exista, ajuta ca slujba de supraveghetor să poată fi exercitată cu mare binecuvântare (1. Timotei 5:17 ).
Care era slujba lor? Bătrânul era un supraveghetor (Tit 1:5,7 ). El trebuia să „îngrijească“ de adunarea locală a lui Dumnezeu (1. Timotei 3:5 ) şi era „administrator al lui Dumnezeu“ (Tit 1:7 ). Apostolul îi îndemna pe bătrânii din Efes: „Luaţi seama deci la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi Adunarea lui Dumnezeu... şi dintre voi înşivă se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate... De aceea vegheaţi...“ (Faptele Apostolilor 20:28-35 ).
Ca unii care se ţineau de „Cuvântul adevărului, potrivit învăţăturii“, bătrânii erau învredniciţi să fie atenţi ca viaţa spirituală a fiecărui cre-dincios în parte şi a întregii Adunări să rămână sănătoasă. Ei erau veghetori cu privire la învăţăturile străine şi puteau să se împotrivească celor care îi contraziceau. Ei cunoşteau nevoile, greutăţile şi încercările credincioşilor din locul respectiv şi încercau să le slujească cu înţelepciune şi răbdare, cu fermitate şi blândeţe. Ei erau „modele pentru turmă“ (1. Petru 5:3 ), iar viaţa lor de evlavie dădea greutate sfatului şi acţiunii lor.
Fără îndoială, astăzi, în adunarea locală este nevoie de fraţi care să facă această slujbă altruistă şi grea. Dar nu mai există apostoli sau împuterniciţi apostolici, care pot numi bătrâni în public, şi nu găsim nici o indicaţie în Cuvânt că cineva, nici măcar Adunarea însăşi, trebuie să aleagă supraveghetori. Dar dacă sunt fraţi care posedă premisele cerute de Cuvânt şi sunt călăuziţi de „Duhul Sfânt“ (Faptele Apostolilor 20:28 ) pentru exercitarea acestei slujbe, ceilalţi trebuie să recunoască slujba lor, deşi nu îi pot numi pe fraţi „bătrâni“.
2. Slujitori – În timp ce „bătrânii“ îngrijeau de binele spiritual al unei adunări, „slujitorii“ sau „diaconii“ se ocupau cu lucrurile temporare şi materiale ale Adunării. Printre alte slujbe, administrau şi repartizau darurile materiale care erau strânse (Faptele Apostolilor 6:1-6 ). Faptul că şi această slujbă este importantă rezultă din „murmurul“ în adunarea din Ierusalim în legătură cu repartizarea darurilor. De aceea, aceste lucrări trebuie încredinţate bărbaţilor cu „mărturie bună, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune“. Ei trebuie să îndeplinească condiţiile descrise în 1. Timotei 3:8-13 .
Autoritate divină
Am constatat că Domnul şi Duhul Sfânt rămân ca şi Conducător şi Autoritate în mijlocul celor care se strâng în Numele Isus. Adunarea posedă de asemenea Cuvântul scris al lui Dumnezeu ca autoritate obligatorie. În toate întrebările cu privire la învăţături, slujbă şi viaţa de părtăşie, Adunarea trebuie să se bazeze numai pe „este scris“.
Din Matei 18:17-20 observăm că Domnul a dat autoritate Adunării pentru exercitarea disciplinei şi nu bătrânilor sau unor fraţi. Ceea ce leagă sau dezleagă Adunarea este legat sau dezlegat şi în cer. Despre acest subiect vom vorbi în detaliu în legătură cu problema disciplinei.
sursa: https://comori.org/