text Studiu biblic

Cui să dea prioritate omul de afaceri când este suprasolicitată implicarea lui financiară?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

Întrebare:

Sunt creștin și om de afaceri. Mulți oameni din biserica mea și din alte biserici vin să-mi solicite ajutor cu implicare financiară pentru diferite proiecte. Uneori mă trezesc că nu știu la care proiecte să dau prioritate. Nu știu în care merită să mă împlic și în care nu. Eu vreau să fiu cât mai eficient pentru Împărăția lui Dumnezeu și vreau să știu dacă există niște principii în această privință după care aș putea să mă conduc?

Da, bineînțeles că există și vi le voi prezenta în acest articol. În primul rând…

Să vă închinați cu zeciuielile la biserica locală din care faceți parte

Zeciuiala este o poruncă dată de Dumnezeu în Vechiul Testament, dar nici în Noul Testament Domnul Isus nu a anulat-o. El i-a mustrat pe farisei pentru faptul că abordau cu toată minuțiozitatea zeciuiala (să nu dea cumva ceva mai mult), dar lăsau nefăcute dreptatea, mila și credincioșia. (Matei 23: 23) Domnul Isus le-a spus că pe acestea trebuie să le facă în primul rând, dar și zeciuiala să nu o lase nefăcută. De aceea, închinați-vă cu zecuielile la biserica locală în care slujiți.

Să faceți parte din bunuri celui care vă învață din Cuvântul lui Dumnezeu

În Epistola către Galateni este scris astfel:

Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. (Galateni 6: 6)

Este bine și corect ca biserica locală să se îngrijească de slujitorii ei și să-i cinstească, acordându-le suport material suficient ca să-și poată ei face bine slujba. Cu părere de rău, puține sunt bisericile locale care fac astfel, cel puțin așa este situația în Moldova. Vreau să vă atrag atenția că versetul acesta scoate în evidență și o relație personală între cel ce primește învățătură din Cuvânt și cel cel care îl învață. Cuvântul, prin care ești învățat, este o mare investiție care o face în viața ta cel ce te învață din Biblie. Bunurile vremelnice pe care le seceri sunt în strânsă și directă conecțiune cu bunurile duhovnicești care sunt investite în tine prin învățătura, sfătuirea și călăuzirea pe care o primești de la cei ce te învață din Sfintele Scripturi și este corect să faci parte din bunurile tale. Dacă ai o inimă bună și recunoscătoare, nici nu mai este nevoie să-ți explice cineva importanța acestei atitudini și, apropo, ea este nu doar pentru oamenii bogați sau de afaceri, ci pentru toți cei care primesc învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu.

Ajută pe frații în credință

Tot în Epistola către Galateni mai scrie astfel:

Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă. (Galateni 6: 10)

Porunca de mai sus ca să facem parte din bunurile noastre celui care ne învață din Cuvântul lui Dumnezeu este pentru toate timpurile și trebuie să fie o parte a disciplinei noastre duhovnicești. Apoi, în ordinea priorității stau frații noștri în credință care au nevoie de ajutorul nostru. Avem îndemnul să le facem bine atunci când avem prilej, adică atunci când avem posibilitate.

Ajută pe toți oamenii

Tot așa suntem îndemnați să-i ajutăm și să le facem bine tuturor oamenilor când avem prilej, adică posibilitate. Totuși, dacă avem posibilități limitate să ajutăm când vine la noi după ajutor un frate în credință și un om din afara bisericii, noi trebuie să-i dăm prioritate fratelui în credință și pe el să-l ajutăm.

Nu te lăsa manipulat de oameni

Când Domnul Isus a înmulțit pâinile și peștii ca să hrănească mii de oameni, scopul lui a fost ca să le arate că El este Pâinea Vieții care vine din cer ca să le dea oamenilor viața veșnică. Ei, însă, au trecut marea ca să-L găsească și să-L facă împărat, căci le-ar fi plăcut să aibă un împărat care să le fi asigurat hrană fără ca ei să muncească și lucrul acesta să se întâmple în fiecare zi. Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu și are putere să înmulțească pâini și pești și orice lucru să-l facă zilnic din nimic. Totuși, el nu s-a lăsat manipulat de oameni când ei au dorit să profite doar material din partea Lui, ci le-a atras atenția la lucrurile veșnice și le-a spus să lucreze pentru mâncarea care duce spre viața veșnică. Dacă ești un om de afacere prosper, fii sigur că totdeauna vor veni la tine oameni care vor să profite de bunurile tale materiale. Asigură-te că nu le faci rău când le dai ajutor și că suportul oferit de tine îi va ajuta în drumul lor spre cer.

Investește-ți banii ca să faci ucenici ai Domnului Isus Hristos

Am observat că numărul creștinilor care sunt receptivi la nevoile materiale este mult mai mare decât al celor care sunt receptivi la nevoile spirituale. Să explic la ce mă refer. Dacă vine cineva să le spună despre un orfelinat unde copiii duc lipsă de mâncare sau haine, sau încălțăminte, atunci se vor găsi oameni care vor dori să se implice. Dacă, însă, mergi la aceeași oameni să le spui că în orfelinatul respectiv copiii nu știu nimic despre Dumnezeu și este nevoie să le cumpărăm manuale de studiu biblic, să facem cu ei o tabără la care să-i învățăm din Biblie sau o altă lucrare duhovnicească, numărul celor care sunt gata să se investească se va micșora îndată. Haideți să ne gândim corect. Dacă îl hrănim bine pe un copil, îl îmbrăcăm, îi cumpărăm cele mai bune jucării, îi dăm educație etc. și nu-l învățăm din Cuvântul lui Dumnezeu ca să devină un ucenic al lui Isus Hristos, cu ce l-am ajutat? Oare nu va sfârși în aceeași pedeapsă veșnică cu toți cei care nu au avut toate aceste lucruri și nici pe Hristos nu L-au cunoscut? Și invers. Dacă mergem să-i învățăm pe aceeași copii din Cuvântul lui Dumnezeu, ei vor deveni adevărați ucenici ai Domnului Isus Hristos, vor moșteni Împărăția Cerurilor și vor călăuzi și pe alții într-acolo. Marea Însărcinare pe care ne-a lăsat-o Domnul Isus Hristos a fost adresată nouă tuturor, inclusiv și oamenilor de afaceri și se referă și la felul cum ne investim bunurile materiale și ea spune astfel:

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. ” Amin. (Matei 28: 19-20)

Investește-ți banii în facerea de ucenici ai Domnului Isus Hristos și, așa cum în afacerile tale investești acolo de unde poți avea profit maxim, tot așa fă și cu binefacerile tale. Investește în lucrările care sunt cele mai eficiente în facerea de ucenci ai Domnului Isus Hristos.

Cele mai recente resurse scrise - Studiu biblic - Bani

"Studiu biblic - Banii lui Dumnezeu in punga mea"
Categorie: Studiu biblic Când Hristos și-a început lucrarea în Ierusalim unul din primele lucruri pe care le-a făcut a fost acela de a izgoni din Templu pe schimbătorii de bani. După trei ani și... Citeste mai mult >>
Iubirea de bani, rădăcina tuturor relelor, în antiteză cu o viață plină de modestie și mulțumire (1 Timotei 6:6-11)
Categorie: studii biblice, predici scrise  1 Timotei 6:6. Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. 7. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi ni... Citeste mai mult >>
Doamne, la cine să ne ducem? (Ioan 6:61-69)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Doamne, la cine să ne ducem? (Ioan 6:61-69) Ioan 6:61. Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis:... Citeste mai mult >>
Versete biblice despre câștig
Ps 119:36 Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre câştig*! Prov 1:19Aceasta este soarta* tuturor celor lacomi de câştig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea. Prov 11:18Cel rău... Citeste mai mult >>
Ce spune Biblia despre administrarea bunurilor materiale?
Bunurile materiale sunt un dar de la Dumnezeu pentru bucuria și împlinirea nevoilor noastre. Cu părere de rău însă bunurile materiale pot ajunge o povară atunci când nu sunt administrate în conformita... Citeste mai mult >>
Cui să dea prioritate omul de afaceri când este suprasolicitată implicarea lui financiară?
Întrebare: Sunt creștin și om de afaceri. Mulți oameni din biserica mea și din alte biserici vin să-mi solicite ajutor cu implicare financiară pentru diferite proiecte. Uneori mă trezesc că nu știu la... Citeste mai mult >>
Poate biserica primi zeciuala dintr-un câştig mârşav?
În Sfânta Scriptură sunt scrise aceste cuvinte: Să n-aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul... Citeste mai mult >>
Trebuie să dăm zeciuielile doar la biserică?
Orice zeciuială este a DomnuluiZeciuiala este a zecea parte (1/10) sau 10% din tot venitul unui om despre care Dumnezeu a spus că îi aparţine Lui cu exclusivitate: Orice zeciuială din pământ, fie di... Citeste mai mult >>
Dobânda și camăta – Ce spune Biblia?
Nu este păcat să depozitezi bani la bancă pentru procente și nu au suport biblic cei ce spun sau învață aceasta. Dar, ca să înțelegem mai bine, să mergem direct la Biblie și să vedem ce a spus Dumnez... Citeste mai mult >>
Ce spune Biblia despre lăcomie?
Pentru început să înţelegem…Ce este lăcomiaDEX-ul ne dă următoarea definiţie: LĂCOMÍE, lăcomii, s. f. Poftă pe care o are cineva de a mânca sau de a bea mult; fig. dorință necumpătată de câștig, de a... Citeste mai mult >>