Despre Lumină în Evanghelii

Despre Lumină în Evanghelii

Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”(Ioan 8: 12).

Isus este, așadar, Lumina lumii, Lumina vieții, Esența luminii și Viața. Oamenii de știință creștini au afirmat că, așa cum Isus are o dublă „natură” divină-umană (fiind Dumnezeu Adevărat și Om adevărat), tot la fel lumina este o dualitate undă-corpuscul (este în același timp imaterială și materială-prin fotonii fără masă proprie).

Însă, în Ioan 5: 35, Mântuitorul declară și despre Ioan Botezătorul: „Ioan era lumina care este aprinsă și luminează și voi ați vrut să vă veseliți câtăva vreme la lumina lui”. Deci și creatura poate deveni lumină, reflectând lumina Creatorului, așa cum luna este „luminătorul mic”, reflectând lumina soarelui.

În Matei 5: 14, declara ucenicilor: „Voi sunteți lumina lumii”. Continua, precizând: „Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. ( Matei 5: 15, 16).

Iată cum faptele bune sunt cele ce alimentează lumina. Dar și BIBLIA este o lumină. De fapt, Isus este Logos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu.

“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. ” Psalmul 119: 105

În lumina acestor descoperiri despre Lumină, vom analiza Matei 25: 1-13.

Pilda celor zece fecioare.

„1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui.

2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.

3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;

4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.

5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.

6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare! ”

7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.

8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele. ”

9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă. ”

10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit Mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.

11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne! ”

12 Dar El, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc! ”

13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului. "

Această pildă se referă la Împărăția Cerurilor, deci la creștini. „Fecioara” în Biblie este persoana (bărbat sau femeie), botezată în apă, care crede în Cristos. Apostolul Pavel afirmă în 2 Corinteni 11: 2: “Căci sunt gelos pe voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată”. Fecioria este una spirituală, starea unui suflet curat înaintea lui Dumnezeu. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu”. A se revedea și Matei 6: 22, 23; Marcu 4: 21; Luca 11: 33-36. (Unde se fac referiri la lumina din sfeșnic: creștinul adevărat trebuie să fie un vas de lumină divină, adică un Cristofor- „purtător de Cristos”).

Candelele aprinse par a fi mărturia noastră creștină în lume, în noaptea păcatului, în bezna necredinței. Lumina interioară e comparată de Isus cu lumina mare a unei „lămpi”.

Dar, în lipsa untdelemnului din vasele (viețile, trăirile) noastre, candelele se sting. Mărturia creștină, dragostea creștină se pare că nu sunt transmisibile de la o persoană la alta, precum și untdelemnul din pildă. Fecare trebuie să agonisească individual experiența creștină: dragoste, suferință, zdrobire.

Simbolistica în Biblie nu este rigid standardizată. De aceea, în această pildă a fecioarelor, untdelemnul ce alimenta candelele nu se referă la Duhul Sfânt (Care este o Persoană Divină), ci, foarte probabil, la faptele bune, la faptele luminii, dintr-o trăire curată, în zdrobirea eului. (așa cum măslinele sunt presate pentru a obține uleiul). Deci, este posibil ca aceste fapte bune să fie insuficiente sau să fie făcute în fire, fără lepădarea de eu, fără sacrificii și fără suferință pentru Cristos. Astfel, „fecioarele nechibzuite” nu sunt recunoscute de Mire, deoarece au ajuns prea târziu la faptele pocăinței și, se pare că au fost incapabile de adevărata „ardere” continuă pentru Numele Lui. Dar faptele credinței sunt și un semn al dragostei dintâi, la care era chemată Biserica din Efes să se întoarcă (Apoc. 2: 4, 5). Deci, untdelemnul care alimenta candelele poate fi acea curată „dragoste dintâi”, pe care cei mai mulți dintre noi am pierdut-o. Suntem chemați să ne întoarcem la Iubirea jertfitoare, ca să fim pregătiți pentru Revenirea Mântuitorului. Pentru ca Domnul să ne recunoască ai Lui, prin lumina curată a faptelor noastre, întreținută de dragostea Lui, și să-i fim Mireasă.

Deci, să veghem pentru a rămâne „lumina lumii”, fecioare înțelepte cu „candele aprinse”-cu o mărturie autentică, vie până la venirea Mirelui pentru nunta din cer!

„ Căci noi suntem lucrarea Lui ( în original „poema” = capodoperă) și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. (Efeseni 2: 10).

Amin!