Sarcina de a căuta voia misterioasă a lui Dumnezeu

O întâlnire cu un prieten din adolescenţă mi-a amintit de cuvintele înţelepte, concise şi pline de conţinut ale scriitorului puritan John Flavel: „Providenţa lui Dumnezeu este ca şi cuvintele ebraice – pot fi citite doar invers.” Într-o zi, pe când plecam de la un restaurant din oraşul meu nativ din Scoţia, am zărit un prieten care era ajutat de mama lui în vârstă. Condiţia lui era exact aşa cum mi-a descris-o cineva. Firea lui fusese una din acele firi active, energice şi puternice; însă acum puterile îi erau distruse din cauza unui accident grav de maşină.

Spre marea mea încântare el m-a recunoscut şi pentru o clipă vechea energie părea să-i fi inundat iar fiinţa. La fel de repede însă a şi dispărut, ca un glob de lumină care se topeşte într-un moment de iluminare. A fost ca şi cum vederea unui prieten din trecut îi dăduse vigoare în mod amăgitor, doar ca să-i amintească imediat de infirmitatea lui îngrozitoare. Gestica fusese mereu una din caracteristicile lui principale. Acum privirea din ochii lui, mişcările mâinilor şi ale trupului lui, toate creau o melodie tristă în cheie minoră. El a fost cel care mi-a dat primele cărţi creştine care au avut un impact real asupra mea şi cel care şi-a revărsat propria energie de viaţă ca să mă ajute şi să mă înveţe. Despre aceasta şi alte experienţe de viaţă am gândit uneori: „Pare efectiv să nu aibă sens”. În asemenea momente, cuvintele lui Flavel m-au consolat şi m-au ajutat să-mi îndrept perspectiva spirituală mioapă. Ele mi-au amintit să-mi aţintesc mintea şi inima asupra domniei înţelepte, îndurătoare şi suverane a lui Dumnezeu şi asupra siguranţei faptului că El coordonează toate lucrurile întru binele copiilor Săi (Rom. 8:28), aşa că nu cercetez cu aroganţă de ce nu pot înţelege scopurile Sale suverane.

Desigur, se mai întâmplă să întâlnim creştini pentru care scopurile Domnului sunt „totalmente cunoscute”. Ei ştiu cu exactitate ce face El şi de ce o face. O aşa înţelepciune amplă este greu de combătut; însă, din nefericire, aceasta e o înţelepciune dezvoltată prematur a creştinului imatur care nu a învăţat încă faptul că, deşi „lucrurile descoperite ne aparţin nouă şi copiilor noştri”, există şi lucruri ascunse, tainice care „aparţin Domnului Dumnezeului nostru” (Deut. 29:29). Gândurile şi căile lui Dumnezeu nu sunt ale noastre. Noi nu le avem niciodată „înregistrate”. Nu putem citi mai amănunţit scopul tainic al lui Dumnezeu pentru viaţa noastră aşa cum nu putem înţelege ebraica atunci când încercăm s-o citim de la stânga la dreapta. A ne imagina că putem s-o facem înseamnă a suferi de o formă de dislexie spirituală.

Scopul acestui principiu este de-a ne învăţa să ne „încredem în Domnul cu toată inima noastră şi să nu ne bizuim pe înţelepciunea noastră” (Prov. 3:5). Suntem atât de pervertiţi încât substituim încrederea personală zilnică şi efectivă în Domnul cu ceea ce cunoaştem noi despre voia lui Dumnezeu.

Legea lui Flavel (dacă am putea numi astfel cuvintele lui înţelepte) are o relevanţă amplă pentru trăirea creştină, dar este îndeosebi importantă în următoarele patru privinţe.

Deciziile mari. Este adevărată în legătură cu deciziile mari din viaţă. Dumnezeu călăuzeşte oamenii Săi şi îi conduce pe căile drepte (Ps. 23:3). Este mare lucru să ajungi la o decizie majoră având siguranţa că este în voia Lui. Dar ar fi greşit să ne imaginăm că noi am ştiut în detaliu motivele din spatele planului Său. Mulţi creştini au descoperit că ascultarea de ceea ce au crezut a fi voia lui Dumnezeu pare să fi dus la mari dificultăţi personale. Doar mai târziu descoperim că scopul lui Dumnezeu în îndrumarea noastră spre o nouă orientare sau situaţie e foarte diferit de cel dedus de noi din primele aspecte pe care le-am văzut pe graficul divin al vieţii noastre.

Testele. Este adevărată în legătură cu testul vieţii. Ne străduim să le îndurăm pentru ceea ce sunt ele în sine. După ce le-am depăşit, suntem uşuraţi să le avem în spatele nostru. Dar de fapt testările de mai înainte sunt deseori o pregătire, ca să ne întărească pentru cele de mai târziu. Doar după ce am trecut prin cea din urmă, cea de dinainte „capătă sens” deplin.

Tragediile. Este adevărată în legătură cu tragediile vieţii. Nu vom înţelege deplin locul lor în planul divin al lumii acesteia. Explicaţia lor ultimă se află dincolo de vieţile noastre personale şi chiar dincolo de timp (gândiţi-vă la suferinţa întreită a lui Naomi din Rut1 şi la modul în care aceasta a dus la descoperirea progresivă a scopului lui Dumnezeu pentru convertirea lui Rut, căsătoria şi maternitatea ei, venirea lui David şi în cele din urmă pentru naşterea lui Cristos). Nu am nicio înţelegere profundă şi specială a scopului lui Dumnezeu în viaţa prietenului meu, dar faptul că El are un scop plin de har este dincolo de orice îndoială, oricât de neclar pare el în prezent.

Totul. Este adevărată cu privire la toată viaţa. Aşa cum C.S. Lewis o exprimă cu claritate şi înţelepciune: ‚numai când cineva moare vedem şi înţelegem viaţa lui/ei în plenitudinea ei’. Dar chiar şi atunci întrezărim doar în treacăt ceea ce va fi clar în cele din urmă. Descoperirea finală aşteaptă ziua când „voi cunoaşte deplin aşa cum am fost cunoscut pe deplin” (1Cor. 13:12).

V-a trecut vreodată prin minte faptul că acele cuvinte rostite de Domnul nostru în camera de sus au avut semnificaţie atât pe termen lung cât şi pe termen scurt? „Voi nu înţelegeţi acum ce fac Eu, dar mai târziu veţi înţelege.” (Ioan 13:7)