text Studiu biblic

Venit prea târziu (III.1), Evrei 4.1, Cauzele neascultării de Dumnezeu. Amânarea (Evrei 3.7-19)

Categorie: Studiu biblic

Vom căuta să răspundem la întrebarea : Din ce cauză evreii nu au intrat în Canaan, iar unii oameni nu vor fi mântuiţi ?

Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu”. (Evrei 4 : 1)

De ce nu au intrat în Canaan, poporul Evreu ? Au fost cel puţin trei cauze, pe care le avem notate în context (Evrei 3 : 7 – 19)

Din cauza :

1. Amânării (deciziei de-a face voia lui Dumnezeu imediat după ce Dumnezeu le-a vorbit)

[A amâna înseamnă : „A nu îndeplini ceva imediat, ci a lăsa pe altă dată. (Fig.) A tărăgăna”. Dex]

De aceea, cum zice Duhul Sfânt : „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu …

Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice : „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului … câtă vreme se zice :

Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii”. (Evrei 3 : 7 – 8, 13, 15)

Astăzi era data Lui Dumnezeu, dar ei probabil că au crezut că nu este important când faci ceva, cât contează să-l faci totuşi. Dar intrarea în Ţara Promisă avea o dată exactă.

„ … să nu se pomenească venit prea târziu”, poate însemna că o persoană realizează de-abia atunci când să intre, că de fapt exista un orar de funcţionare al accesului în odihna Lui !

Când să intre, constată că uşa mântuirii este închisă pentru el. Cunoaştem cazuri de oameni care tot au amânat momentul împăcării cu Dumnezeu, (uneori din cauza familiei, a circumstanţelor, a nehotărârii etc.) … nu ştim ce a fost când au ajuns dincolo, dar aici au avut momente în care Dumnezeu i-a chemat …

Unii de-abia la momentul plecării de pe pământ, (în timpul premergător decesului), realizează că Uşa mântuirii este închisă şi că nu se putea intra oricând, că de fapt conta enorm să asculte de chemarea Divină, nu doar să decidă că ÎL vor asculta cândva.

În Evrei 3 : 10 – 11 scrie că :

Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele ! Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea !

Reamintim că în greacă, sensul cuvântului folosit pentru a se pomeni este dokē şi provine din dokeó, înseamnă a avea o părere (care este personală, fiind subiectivă).

Rătăcirea, devierea de la voia lui Dumnezeu, (amânarea împăcării cu Dumnezeu), este din cauza gândirii subiective, a omului care crede el că ştie mai bine cum stau lucrurile, şi nu-şi potriveşte viaţa după Cuvântul Lui Dumnezeu, ci crede că Dumnezeu va face special pentru el un alt drum, pe care să ajungă în Cer, altul decât prin Jertfa Domnului Isus, pe care să o accepte cu pocăinţă şi credinţă !

Sursa: CEZAREEA

Cele mai recente resurse scrise - Cartile Bibliei

Trăiască Domnul.
"Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului, că să privesc frumusețea Domnului și să mă minunez de templul Lui." AMIN! Psalmul 27-4. Citeste mai mult >>
Psalmul 20 – Psalmul binecuvântărilor
Psalmul 20 – Psalmul binecuvântărilor„Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ți trimită ajutor din locașul Său cel sfânt și să te sprijine din Sion!... Citeste mai mult >>
Psalmul 150 – Marele „Aleluia!” final
Psalmul 150 – Marele „Aleluia!” final „Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu în Locașul Lui cel Sfânt, lăudați-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudați-L pentru isprăvile Lui cele... Citeste mai mult >>
Psalmul 149 – Un psalm de recunoștință al poporului lui Dumnezeu
Psalmul 149 – Un psalm de recunoștință al poporului lui Dumnezeu„Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce... Citeste mai mult >>
Psalmul 148 – Un „Te Deum” al Vechiului Testament
Psalmul 148 – Un „Te Deum” al Vechiului Testament „Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul din înălțimea cerurilor, lăudați-L în locurile cele înalte! Lăudați-L, toți îngerii Lui! Lăudați-L, toate oștir... Citeste mai mult >>
Psalmul 147 – Laudate Dominum!
Psalmul 147 – Laudate Dominum! „Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut și se cuvine să-L lăudăm. Domnul zidește iarăși Ierusalimul, strânge pe surghiuniți... Citeste mai mult >>
Psalmul 146 – Un psalm al Providenței divine
Psalmul 146 – Un psalm al Providenței divine„Lăudați pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Nu vă încredeți în cei mari, în fii... Citeste mai mult >>
Psalmul 145 – O cântare de laudă a lui David
Psalmul 145 – O cântare de laudă a lui DavidO cântare de laudă a lui David„Te voi înălța, Dumnezeule, Împăratul meu, și voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci! În fiecare zi Te voi binecuvânta și... Citeste mai mult >>
Psalmul 144 – Un psalm al recunoștinței
Psalmul 144 – Un psalm al recunoștințeiUn psalm al lui David„Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie, Binefăcătorul meu și Cetățuia mea, Turnul... Citeste mai mult >>
Psalmul 143 – „Nu este niciun om neprihănit”
Psalmul 143 – „Nu este niciun om neprihănit”Un psalm al lui David„Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ți urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioșia și dreptatea Ta! Nu intra la judecată c... Citeste mai mult >>