Romani 13.1-2, Supunerea [su(b)punerea]

Categorie: Studiu biblic

„Oricine să fie supus [gr. hypotassesthō. Este format din hupo şi tasso, lit. „sub + a determina / a decide / a stabili”, a subordona] stăpânirilor celor mai înalte ; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. 2 De aceea, cine se împotriveşte [gr. antitassomenos, lit. „răzvrăteşte împotriva”] stăpânirii, se împotriveşte [gr. anthestēken, este format din anti + histemi, şi înseamnă : “stă împotrivă, se opune, rezistă”. Mai este folosit numai în Romani 9 : 19] rânduielii [gr. diatagē, orânduirii / dispoziţiei / prevederii] puse de Dumnezeu ; şi cei ce se împotrivesc [gr. anthestēkotes] îşi vor lua osânda [gr. krima, condamnarea / sentinţa unui judecător]”. (Romani 13 : 1 – 2)

Conform Dex a se supune înseamnă : „A accepta stăpânirea cuiva ; a da ascultare cuiva sau la ceva”. Cuvântul provine din lat. supponere şi înseamnă : „A pune dedesubt”.

Apostolul Pavel îi scrie şi lui Tit : „Adu-le aminte [credincioşilor din Creta] să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni …”. (capitolul 3 : 1 – 2) Este interesant că apostolul Pavel scrie despre tendinţa de-a-i vorbi de rău exact pe cei care au autoritatea !

Să răspundem la trei întrebări :

1. Cine trebuie să se supună ?

Oricine trebuie să fie supus, cel puţin uneia dintre formele de autoritate. În greacă cuvântul folosit pentru oricine este pasa, este folosit de patruzeci şi şapte de ori în Noul Testament şi are sensul de tot / toţi, orice /oricare.

Primul loc în care este folosit este în Matei 2 : 3 „Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult ; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el”. În Matei 8 : 32 şi 34 avem alte două exemple : „Şi deodată toată turma s-a repezit de pe râpă în mare, şi a pierit în ape … Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus”.

Acelaşi cuvânt este folosit de trei ori în Matei 12 : 25 şi 31 : „Isus, care le cunoştea gândurile, le-a zis : „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită ; şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui … De aceea vă spun : orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor … ”.

2. Cui trebuie să se supună ?

Stăpânirilor este termenul Biblic, folosit de către apostolul Pavel. În limba greacă cuvântul folosit este exousiais, („autorităţilor, celor care au autoritate / putere”).

Versetul tradus literal este : „Fiecare suflet, autorităţilor fiind peste (el) să fie supus …”. Practic omul trebuie să stea dedesubt. Adică să-şi vadă exact locul pe care-l ocupă într-un anumit sistem de autoritate şi să asculte de ceea ce i se cere să facă.

Omul trebuie să I Se supună lui Dumnezeu. Eclesiastul scria : „Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor : Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om”. (Eclesiastul 12 : 13)

Dar în relaţile dintre oameni sunt trei domenii în care există autoritatea : familia, autorităţile civile şi Biserica.

3. Cum trebuie să fie supunerea ? Până unde trebuie să meargă ?

În Faptele Apostolilor 4 : 19 scrie ce trebuie făcut, când cineva îşi depăşeşte atribuţiile : „Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis : „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu … ”. Despre cine era vorba ?

În context este notat că : „ … mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi”. (Faptele Apostolilor 4 : 5 – 6)

Peste puţin timp, fiind o situaţie asemănătoare : „Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis : „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni !” (Faptele Apostolilor 5 : 29) Dialogau cu marele preot. Dacă citim însă contextul, vom vedea cine avea autoritatea spirituală ! Petru. (În Faptele Apostolilor 5 : 1 – 11, este notată întâmplarea cu minciuna şi pedepsirea divină a lui Anania şi-a Safirei) …

Nivelul de trai la care s-a ajuns în ţările creştine se datorează aplicării valorilor creştine şi prin această ascultare de Cuvânt, oamenii practic I S-au supus / sobordonat lui Dumnezeu. De ce ?

Oamenii cunoşteau Cuvântul şi îşi potriveau viaţa după el, exact cum scrie Luca, (în capitolul 18 : 20 – 21, unde notează cuvintele pe care, Domnul Isus I le spunea unui om, precum şi răspunsul lui) :

„Ştii poruncile : „Să nu preacurveşti ; să nu ucizi ; să nu furi ; să nu faci o mărturisire mincinoasă ; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.” „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinereţea mea”. Aceasta însemna moralitate. Nu era destul pentru a ajunge în Cer …

Dar respectarea Legii lui Moise, (a celor zece porunci), a dus la : aprecierea corectă a valorii vieţii şi la preţuirea proprietăţii private, precum şi la respectul celuilalt etc.

Apostolul Pavel scria : „De fapt : „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta : „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. (Romani 13 : 9)

În timp, odată cu îndepărtarea de Dumnezeu s-a ajuns la o aplicare selectivă a legilor Divine. De exemplu, furtul (care la Dumnezeu este pe aceeaşi listă cu preacurvia), este pedepsit în continuare prin legile omeneşti, (la fel şi mărturia mincinoasă), dar preacurvia a fost scoasă de pe lista faptelor reprobabile. Oare de ce ?

În fond este tot o formă de furt şi chiar dacă una din părţi se lasă furată de bună voie, să nu uităm că celălalt membru al familiei, (care de obicei nu ştie), nu este de acord …

Oamenii nu uită, ci nu vor să ştie / să recunoască faptul că-şi trăiesc existenţa pe pământul lui Dumnezeu, respirând aerul lui Dumnezeu, având viaţa de la Dumnezeu. Preferă să trăiască cum vor ei, ca şi cum nu va exista o Zi a judecăţii, în care se va trage linia şi se va primi răsplata cuvenită, stabilită de către Dreptul Judecător : Rai sau Iad !

Din cauza nesupunerii, s-a coborât standardul omenesc al moralităţii, dar cel Divin a rămas neschimbat. Cine se află oare în spatele acestui tip de gândire ? Să fim atenţi însă la cuvintele pe care apostolul Pavel le scria în Romani 14 : 10 – 11 :

„ … toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris : „Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu”. Omul îşi poate pleca genunchii înaintea Lui Dumnezeu, fie aici şi acum, de bunăvoie, fie dincolo … în veşnicie, în ziua judecăţii, când va fi prea târziu !

Prin Isaia (2 : 11), Dumnezeu spunea clar : „Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită : numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea”.

Sursa: CEZAREEA