Ce înseamnă suveranitatea lui Dumnezeu?

Cum definiţi suveranitatea lui Dumnezeu?

Am un prieten apropiat care a venit în această ţară din Anglia. Numele lui e John Guest. E preot episcopalian în Pittsburgh. Când a sosit în Statele Unite, a vizitat un anticariat în Philadelphia, unde a văzut câteva lozinci, inscripţii şi pancarte din secolul al 18-lea, din timpul Revoluţiei Americane. A văzut pancarte ca "Nu mă călca în picioare" şi "Nu vrem impozite fără reprezentanţi", dar atenţia i-a fost atrasă de una pe care scria cu litere groase: "Aici nu slujim nici unui suveran". Când John a privit la ea, fiind un englez, şi-a spus: "Cum aş putea oare să comunic ideea împărăţiei lui Dumnezeu într-o ţară atât de alergică la suveranitate?"

Noi americanii suntem obişnuiţi cu un proces de conducere democratic. Atunci când vorbim despre suveranitate, vorbim despre guvernare şi despre autoritate. Din perspectivă biblică, atunci când Scripturile vorbesc despre suveranitatea lui Dumnezeu, ele descoperă autoritatea şi puterea guvernamentală a lui Dumnezeu asupra întregului univers.

În orele mele de la seminar, pun întrebări ca aceasta: "E Dumnezeu în controlul fiecărei molecule din univers?" Atunci când pun această întrebare, eu precizez: "Răspunsul la această întrebare nu va decide dacă eşti creştin sau musulman, calvinist sau arminian, dar va decide dacă eşti teist sau ateu." Uneori studenţii nu înţeleg rectificarea. Atunci le spun: "Nu înţelegeţi că dacă există o singură moleculă în acest univers care se mişcă liberă în afara sferei controlului, autorităţii şi puterii divine a lui Dumnezeu, atunci acea singură moleculă rebelă poate fi grăuntele de nisip care schimbă întregul curs al istoriei omenirii, care Îl împiedică pe Dumnezeu să-Şi împlinească promisiunile pe care le-a făcut poporului Său?" Acea moleculă rebelă Îl poate împiedica pe Hristos să-Şi desăvârşească Împărăţia. Pentru că, dacă există o moleculă independentă, înseamnă că Dumnezeu nu este suveran. Dacă Dumnezeu nu este suveran, atunci Dumnezeu nu este Dumnezeu. Dacă există un element în univers care este în afara autorităţii Sale, atunci El nu mai este Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. În alte cuvinte, suveranitatea aparţine dumnezeirii. Suveranitatea e atributul natural al Creatorului. Dumnezeu posedă ceea ce creează, şi stăpâneşte ceea ce posedă.

Cum împăcaţi faptul că Dumnezeu e suveran cu faptul că el ne-a dat libertatea de voinţă nouă, ca persoane?

Nu văd nici o problemă între suveranitatea lui Dumnezeu şi libertatea de voinţă a omului, atâta timp cât înţelegem conceptul biblic al libertăţii. Referitor la omenire, fiinţelor umane le este dată capacitatea de a face alegeri libere, dar libertatea noastră e o libertate limitată. Nu suntem absolut liberi. Amintiţi-vă, Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Eva: "Puteţi mânca din orice pom din grădină." Dar apoi a adăugat o restricţie: "Dar din pomul acesta nu puteţi mânca. Dacă veţi mânca din el, veţi muri negreşit."

Acum, Dumnezeu e o fiinţă care are capacitatea de a face alegeri libere, şi eu sunt o fiinţă care are capacitatea de a face alegeri libere. Cu toate acestea, deosebirea constă în faptul că eu nu sunt suveran. Dumnezeu e suveran. Dumnezeu are mai multă autoritate decât mine. Dumnezeu are dreptul şi puterea şi autoritatea să facă orice doreşte. Eu am puterea şi capacitatea şi libertatea să fac acele lucruri pe care le pot face, dar libertatea mea nu poate trece peste puterea sau autoritatea lui Dumnezeu. Libertatea mea este întotdeauna limitată de libertatea mai înaltă a lui Dumnezeu. O contradicţie există însă între suveranitatea lui Dumnezeu şi autonomia omului. Autonomie înseamnă că omul poate face ce vrea fără să se îngrijoreze cu privire la judecata venită de sus. Evident, cele două sunt incompatibile, noi nu credem că omul este autonom. Spunem că el e liber, dar libertatea sa are limite iar acele limite sunt definite de suveranitatea lui Dumnezeu. Iată o analogie simplă: În casa mea eu am mai multă libertate decât fiul meu. Amândoi avem o libertate, dar a mea e mai mare.