text Studiu biblic

Care este religia adevărată?

Religia poate fi definită ca fiind “credinţa în Dumnezeu sau dumnezei la care să te închini, de obicei exprimată prin efectuarea unor ritualuri” sau “orice sistem de credinţă, închinare, etc., adesea care implică un cod de etică”. Peste 90% din populaţia lumii aderă la o anumită formă de religie. Problema este că există atât de multe religii diferite. Care dintre ele este cea corectă? Care dintre ele este religia adevărată?

Două dintre cele mai obişnuite componente în religie sunt regulile şi ritualurile. Unele religii nu sunt altceva decât o listă de reguli, ce să faci şi ce nu, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată o adeptă a acelei religii, şi prin urmare, împăcată cu dumnezeul acelei religii. Două exemple de astfel de religii bazate pe reguli sunt Islamul şi Iudaismul. Islamul are cei “cinci stâlpi” care trebuie respectaţi. Iudaismul are sute de porunci şi tradiţii care trebuie ţinute. Ambele religii, până la un anumit nivel, susţin că prin supunerea faţă de acele reguli o persoană va fi considerată îndreptăţită înaintea lui Dumnezeu.

Celelalte religii se bazează pe efectuarea unor ritualuri în locul supunerii faţă de o listă de reguli. Prin oferirea unui anume sacrificiu, prin participarea la un anume serviciu, printr-o anumită dietă etc. o persoană devine curată înaintea lui Dumnezeu. Cel mai proeminent exemplu de religie care se bazează pe ritualuri este religia romano-catolică. Romano-Catolicismul susţine că prin a fi botezat de copil, prin participarea la Cină, prin mărturisirea păcatelor unui preot, prin rugăciune la sfinţi, prin a fi uns de către un preot înainte de moarte şi aşa mai departe, Dumnezeu va accepta o astfel de persoană în Cer după moarte. Budismul şi Hinduismul sunt religii bazate în primul rând pe ritualuri, dar pot fi considerate într-o mică măsură că se bazează şi pe un set de reguli.

Religia adevărată nu se bazează nici pe reguli, nici pe ritualuri. Religia adevărată presupune o relaţie cu Dumnezeu. Două lucruri pe care toate religiile le susţin sunt faptul că umanitatea este cumva separată de Dumnezeu şi că ea are nevoie să fie reconciliată cu El. Religiile false caută să rezolve această problemă a împăcarii cu Dumnezeu prin ţinerea unor reguli şi ritualuri. Religia adevărată rezolvă acestă problemă prin recunoaşterea că numai Dumnezeu ar putea repara această ruptură şi că El a făcut asta. Religia adevărată recunoaşte următoarele:

• Cu toţii am păcătuit şi de aceea suntem separaţi de Dumnezeu (Romani 3:23).

• Pedeapsa meritată pentru păcat este moartea şi separarea eternă de Dumnezeu după moarte (Romani 6:23).

• Dumnezeu a venit la noi în Persoana lui Iisus Hristos şi a murit în locul nostru, luând asupra Lui pedeapsa pe care noi o meritam şi a înviat din morţi demonstrând că moartea Sa este un sacrificiu suficient pentru iertarea păcatelor (Romani 5:8; 1 Corinteni 15:3-4; 2 Corinteni 5:21).

• Dacă Îl primim pe Iisus Hristos ca Mântuitor, încrezându-ne în jertfa Lui ca plată pentru păcatele noastre, suntem iertaţi, salvaţi, răscumpăraţi, împăcaţi şi justificaţi cu Dumnezeu (Ioan 3:16; Romani 10:9-10; Efeseni 2:8-9).

Religia adevărată are reguli şi ritualuri, dar există o deosebire majoră. În religia adevărată, regulile şi ritualurile sunt făcute ca recunoştinţă faţă de mântuirea pe care Dumnezeu a oferit-o – şi NU ca un efort pentru a obţine această mântuire. Religia adevărată, care este creştinismul biblic, are reguli cărora trebuie să ne supunem (să nu ucizi, să nu comiţi adulter, să nu minţi etc.) şi ritualuri (botezul prin scufundarea în apă şi Cina Domnului). Ţinerea acestor reguli şi ritualuri nu fac ca o persoană să fie îndreptăţită înaintea lui Dumnezeu. Ci mai degrabă, aceste reguli şi ritualuri sunt REZULTATUL unei relaţii cu Dumnezeu, prin harul Său, prin credinţa în Iisus Hristos ca fiind singurul Mântuitor. Religiile false fac diverse lucruri (reguli şi ritualuri) încercând să obţină favoarea lui Dumnezeu. Religia adevărată este a-L primi pe Domnul Iisus ca Mântuitor şi astfel având o relaţie corectă cu Dumnezeu – şi apoi făcând fapte (reguli şi ritualuri) din dragoste pentru Dumnezeu şi din dorinţa de a te apropia mai mult de El.

Ai luat decizia de a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor al tău ca urmare a ceea ce ai citit mai sus? Dacă da, apasă pe butonul "Astăzi L-am primit pe Hristos", de mai jos.
 

Cele mai recente resurse scrise - Pentru adulti

Toţi m-au părăsit sau Părăsit de om dar nu de Dumnezeu ! [2 Timotei 4.16]
Categorie: Studiu biblic În Geneza 28 : 15 găsim o promisiune deosebită, pe care Dumnezeu a făcut-o ; Domnul i-a spus lui Iacov :„Iată, Eu sunt cu tine ;te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge... Citeste mai mult >>
Romani 13.1-2, Supunerea [su(b)punerea]
Categorie: Studiu biblic „Oricine să fie supus [gr. hypotassesthō. Este format din hupo şi tasso, lit. „sub + a determina / a decide / a stabili”, a subordona] stăpânirilor celor mai în... Citeste mai mult >>
Arcaşii, ţinta şi Ajutorul Divin sau Iosif şi fraţii săi (III), Geneza 49.1, 22-25
Categorie: Studiu biblic  III. Ajutorul Divin„Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor. Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Putern... Citeste mai mult >>
Venit prea târziu (III.3). Cauzele neascultării de Dumnezeu. Necredinţa [Evrei 4.1, 3.12, 19]
Categorie: Studiu biblic3. Necredinţa„Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă [gr. apistias], care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu …Vedem, d... Citeste mai mult >>
Venit prea târziu (III.2), Evrei 4.1, Cauzele neascultării de Dumnezeu. Împietrirea (Evrei 3 : 7 – 8, 13, 15)
Categorie: Studiu biblicO altă cauză care a contribuit la faptul că poporul Evreu nu a intrat în Canaan,  (pe care o găsim în textul Biblic) este :2. Împietrirea inimii[Împietrirea are ca sens fi... Citeste mai mult >>
Venit prea târziu (III.1), Evrei 4.1, Cauzele neascultării de Dumnezeu. Amânarea (Evrei 3.7-19)
Categorie: Studiu biblicVom căuta să răspundem la întrebarea : Din ce cauză evreii nu au intrat în Canaan, iar unii oameni nu vor fi mântuiţi ?„Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în p... Citeste mai mult >>
Cartea vieţii mele ! Apocalipsa 20:12-15
Categorie: Studiu biblicDeşi nu va fi tipărită, fiecare dintre noi contribuie la scrierea unei cărţi personale.Despre această carte scrie în Carte, în Sfânta Scriptură. Apostolului Ioan i s-a dat să v... Citeste mai mult >>
Vânzarea de … noi înşine ! [Apoc. 18.11, 1 Imparati 21.20, 2 Imparati 17.15, 22-23]
Categorie: Studiu biblicVânzarea sufletului, (sau de mine însumi), a ajuns să fie cea mai curentă formă de vânzare în comerţul de pe piaţa spirituală.Nu lucrurile se vând şi se cumpără, ci sufletele s... Citeste mai mult >>
Credinciosul adevărat, (II) Apocalipsa 17.1-7, Psalmul 1.1-6
Categorie: Studiu biblicII. Credinciosul real (adevărat)Caracteristicile omului credincios. Un astfel de om  :1. Este stabil (statornic)„Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a a... Citeste mai mult >>
Credinciosul prefăcut (fals), (I) Apocalipsa 17.1-7, Psalmul 1.1-6
Categorie: Studiu biblicPom sau pleavă ?„Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis : „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade... Citeste mai mult >>