Bizuirea pe promisiuni cu nădejde şi curaj

Una dintre primele posesiuni „creştine” pe care le-am avut vreodată, în afara unei Biblii, a fost o „cutie de promisiuni” – o cutie care conţinea sute de promisiuni biblice tipărite pe cartonaşe, câte una pentru fiecare zi din an. Nu-mi pot aminti dacă a fost un dar sau o achiziţie personală. Probabil că uitarea este un avantaj personal. S-ar putea să-mi fie azi jenă să admit înaintea prietenilor mei că am folosit totuşi o cutie de promisiuni. La urma urmei, noi nu scoatem şi nu interpretăm textele scripturale în afara contextului lor, nici nu folosim Biblia aşa cum cei din antichitate foloseau renumita formă de prezicere virgiliană (prin care se căuta sfaturi sau preziceri ale viitorului prin selectarea la întâmplare a unui pasaj din Eneida lui Virgiliu) – luând la întâmplare un vers din Virgiliu care să-i îndrume pe calea lor zilnică. A trăi în acest mod sugerează abordarea „prăjiturii chinezeşti de ghicit” la viaţa creştină. Cutia mea de promisiuni a dispărut. Promisiunile lui Dumnezeu nu sunt „prăjituri de ghicit” sau „răvaşe prezicătoare”. Nu le folosim pentru a obţine un „fixaj” spiritual pentru ziua respectivă. Progresul serios în viaţa creştină necesită înţelegerea profundă a mesajului biblic ca întreg, înţeles în contextul acesta şi aplicat în mod adecvat la propriul nostru context. La urma urmei noi învăţăm să gândim aşa cum gândeşte Dumnezeu – despre El Însuşi, despre lume, despre alţii, despre noi înşine. Cuvântul lui Dumnezeu nu are drept scop a ne face să ne simţim bine, ci este sabia Duhului; el este într-adevăr mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.

Toate acestea sunt adevărate. Dar în ziua următoare, când mi-am amintit de cutia mea de promisiuni pierdută demult, m-am aflat punându-mi întrebarea: „Am aruncat şi copilul cu apa de baie (m-am detaşat de ceva valoros alături de ceva nedorit)?” Am încă o înţelegere solidă a promisiunilor pe care mi le-a dat Domnul şi trăiesc pe această bază zi de zi? Ce promisiuni L-am văzut împlinind pentru mine recent? Ce promisiuni aştept să continue în viaţa mea?

Sunt două locuri în Noul Testament unde trăirea dreaptă este văzută ca şi o consecinţă directă a încrederii în promisiunile lui Dumnezeu. Pavel scrie corintenilor: „Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe . . . să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului . . .” (2Cor. 7:1) „Promisiunile” la care se referă el sunt legământul lui Dumnezeu cu poporul Său că El: 1) va fi cu ei, 2) îi va primi pe cei care „nu se ating de niciun lucru necurat” şi 3) va fi un Tată pentru ei (2Cor. 6:16-18). Raţionamentul lui Pavel este următorul: dacă aceasta este ceea ce promite Dumnezeu să fie pentru poporul Său ales, haideţi să facem orice efort pentru a fi astfel de oameni sfinţi. Dacă acestea sunt bogăţiile care mă aşteaptă pe mine, fie ca eu să umblu pe această cale a sfinţeniei care mă duce la ele. Aici sfinţenia este un rezultat direct al trăirii în lumina promisiunilor divine. Petru scrie într-o manieră asemănătoare: „[Dumnezeu] ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2Pet. 1:4). Aici sunt avute în vedere promisiunile lui Dumnezeu în general. Care este rodul lor? Din nou este sfinţenia sau trăirea dreaptă.

Întrebările pe care o ridică aceasta sunt următoarele: Ce promisiuni ale lui Dumnezeu au fost întipărite permanent în inima mea? Ce aştept cu nădejde să-mi dăruiască Tatăl luminilor, care nu se schimbă ca umbrele trecătoare (Iacov 1:17)? Trăiesc într-adevăr ca şi copilul legământului Său având cuvintele „Tată, Tu ai promis” formate pe buzele mele, în timp ce trăiesc în aşteptare ca El să-şi ţină Cuvântul? Cum trebuie să-mi trăiesc viaţa în lumina promisiunilor lui Dumnezeu?

În primul rând, trebuie să ştiu care sunt promisiunile lui Dumnezeu. Întrebarea de la studiul biblic zilnic nu era departe de ţintă: „Este vreo promisiune aici pentru mine astăzi?” Ne-am dezvăţat cu vârsta de „cutia de promisiuni la nivel mental”, dar nu ne putem niciodată dezvăţa de promisiuni. Scriptura este plină de ele. Este vreo promisiune în pasajul din Scriptură pe care l-am citit astăzi? (Mi-am amintit măcar să citesc un pasaj din Scriptură astăzi?)

În al doilea rând, trebuie să-mi hrănesc mintea cu promisiunile lui Dumnezeu. Ca şi copil eram deseori uimit de abilitatea generaţiei bunicilor mei de a suge o bomboană (drops) timp de o jumătate de oră, pe când a mea era spartă în bucăţi în câteva minute! Trebuie să învăţăm să facem la fel cu promisiunile lui Dumnezeu – metaforic vorbind să le aşezăm „sub limba noastră” îngăduindu-le să elibereze binecuvântările lor plăcute de-a lungul întregii zile. Trebuie să medităm la ele dacă dorim ca ele să îndrepte gândirea noastră şi să ne umple de nădejdea că Domnul Îşi va ţine Cuvântul Său. Numai atunci vom fi în stare să spunem: „Ce dulci sunt cuvintele Tale (promisiunile Tale) pentru cerul gurii mele! (Ps. 119:103).

În al treilea rând, trebuie să permit promisiunilor lui Dumnezeu să guverneze stilul meu de viaţă. A promis El că nu mă va părăsi niciodată? Atunci voi avea părtăşie cu El regulat ca o expresie a credinţei mele că El este aproape. Voi permite cunoştinţei prezenţei Lui să-mi confere stabilitate în vremuri de criză şi presiune. Voi trăi în aşa mod încât nu-mi va fi ruşine că El este aproape.

Nu este surprinzător că Petru vorbeşte despre „promisiunile nespus de mari şi scumpe.” El însuşi se ancorase cu fermitate în promisiunea lui Cristos atunci când totul înlăuntrul lui şi în jurul lui părea să se prăbuşească. Isus a spus: „Simone, M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce . . .” (Luca 22:32). Nădejdea lui în promisiunea implicită a lui Cristos privind restaurarea lui a fost „însuşi motivul”de care s-a ţinut el.
Fie ca promisiunile lui Dumnezeu să vă înnoiască viaţa în mod asemănător.