text Studiu biblic

Bucuria din Împărăția lui Dumnezeu

Categorie: Studiu biblic

Când suntem admiși la școala pe care visam să o urmăm sau când suntem angajați într-un post pe care ni-l doream mult, nu se poate să nu ne bucurăm. 

Însă nu se poate compara cu bucuria când știi că ai fost admis în Împărăția cerurilor, când știi că numele îți este scris în ceruri pentru a locui în eternitate împreună cu cei neprihăniți. (Să nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri. Luca 10:20) 

Este o mare bucurie să știi că ești admis în școala lui Hristos, că ești ales de Domnul ca să lucreze cu tine pentru a te desăvârși/pentru a te face asemenea Lui. (Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să- și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi… Iacov 1:2-4) 

Pentru mulți este de nesuportat să fii prigonit/batjocorit, dar pentru cei ce au ales valorile Împărăției este o bucurie să știe că sunt învredniciți să fie prelucrați în școala suferinței. (Ei au plecat dinaintea Soborului, și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți, pentru Numele Lui. Fapte 5:41) 
 

Tot așa, pentru cei mai mulți este o mare nenorocire să li se ia lucrurile care le-au agonisit, acest lucru ducând pe mulți în pragul depresiei, însă pentru cei care au optat pentru Împărăția lui Dumnezeu este un motiv de bucurie atunci când Domnul îi învrednicește să sufere pierderea bunurilor necesare vieții. (… și ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre. Evrei 10:34) 

Față de bucuria pe care o dă lumea și care poate veni în urma unui câștig (în urma unei promovări), cei ce sunt în Împărăție se bucură când trec prin necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt. (Ați primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt. 1 Tesaloniceni 1:6; Mă bucur acum în suferințele mele. Coloseni 1:24) 

Când vom păzi Cuvântul păcii și al neprihănirii, atunci va veni prigonirea, dar și bucuria! (Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Matei 5:10) 

Bucuria deplină care vine de la Duhul Sfânt este lucrul pe care-l vom găsi în Împărăția veșnică și care va fi permanentă. (Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce, și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi! Isaia 35:10) 

Bucuria este rezultatul păzirii Cuvântului lui Hristos. Bucuria este o cunună a roadei Duhului; bucuria că ești trecut prin încercări pentru a ajunge la îndelunga răbdare, bunătate, blândețe, dragoste… (Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea. Evrei 12:2) 

Sursa: CuvântCurat.ro

Cele mai recente resurse scrise - Fericirea

"Studiu biblic - Aici incepe fericirea"
Categorie: Studiu biblic Domnul Hristos vorbeste omului modern prin paginile Bibliei. Milioane de oameni, dupa ce au gasit pe Domnul Hristos prin studiul Bibliei, declara: “Aici incepe fericirea!... Citeste mai mult >>
S-a născut un Mântuitor (Luca 2:8-14)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Luca 2:8. În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. 9. Şi iată că un înger... Citeste mai mult >>
Bucuria din Împărăția lui Dumnezeu
Categorie: Studiu biblicCând suntem admiși la școala pe care visam să o urmăm sau când suntem angajați într-un post pe care ni-l doream mult, nu se poate să nu ne bucurăm. Însă nu se poate compar... Citeste mai mult >>
Fii mulțumit, nu nemulțumit, ca să fii într-o stare după voia lui Dumnezeu! (1 Petru 1:3-16)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Efeseni 5:20 Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.1 Tesaloniceni 5:18 Mulţumiţi l... Citeste mai mult >>
Creştinul fericit
Dacă producătorul unuia din filmele populare din zilele noastre; un regizor al unui spectacol de televiziune sau un editor al unei cunoscute reviste de modă sau al unui ziar ar vrea să rescrie Fericir... Citeste mai mult >>
Ferice de aceia
Pavel a afirmat câteva lucruri surprinzătoare despre Evanghelie. Evanghelia, spune el, este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Prin proclamarea ei se descoperă atât mânia lui... Citeste mai mult >>
Despre bucuria și lumina
Despre bucurie și luminăBucuria și lumina merg împrună. Ps. 34.5 Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine. Bucuria și lumina sunt semințe ale neprih... Citeste mai mult >>
Femei în slujba Domnului
https: //moldovacrestina. md/femei-slujba-domnului/Zilele acestea, în special în țara noastră, se sărbătorește Ziua Femeii sau a Mamelor. Este un timp în care avem ocazia o dată în plus să mulțumim ma... Citeste mai mult >>
Fericirile Mântuitorului!
Ar fi banal să te întreb dacă vrei să fii fericit pentru că toţi oamenii îşi doresc aceasta. Luând parte la serviciile divine ale Bisericii, ai auzit de multe ori fericirile Domnului Isus Hristos. Cu... Citeste mai mult >>
Ce este adevărata fericire?
Totuşi, voi răspunde din nou cu Scripturile. De ce? Pentru că Dumnezeu este Cel care L-a creat pe om şi nimeni altcineva nu poate cunoaşte mai bine ca El ce este mai bine pentru om şi ce-l poate face... Citeste mai mult >>