Trăirea credinței ca mărturie pentru alții

Fără nici o urmă de îndoială trăim vremuri în care biserica trebuie să fie un exemplu de verticalitate, o fortăreață a adevărului într-o lume stricată. Știm că din scriptură reușim să cunoaștem planul de mântuire pregătit de Dumnezeu pentru fiecare om, dar în același timp în ea găsim aspecte care să ne ajute în viața de credință, și în mod particular găsim exemple de oameni care au trăit curat într-o lume murdară, arătându-ne astfel că se poate, demonstrându-ne că doar o viață trăită după principiile lui Dumnezeu poate fi o lumină într-o lume cufundată în întuneric spiritual.

În ce măsură, noi cei de azi putem să mai aplicăm vorbele Domnului Isus cu privire la rolul nostru? Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. (Mat. 5:13) sau Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. (Mat. 5:14). Mai au relevanță aceste cuvinte azi, se mai pot ele aplica la o distanță de 2000 de ani după ce au fost enunțate? Una din caracteristicile Cuvântului lui Dumnezeu este aceea că nu își pierde însemnătatea și puterea o dată cu trecerea anilor. Aceste principii enunțate de Hristos sunt la fel de valabile azi, ca și acum 2000 de ani când au fost enunțate, și au fost la fel de valabile cu 500 de ani înainte de a fi rostite, fiind trăite de către Daniel.

Aș vrea să ne uităm puțin la viața lui Daniel și să vedem cum anume a aplicat el principiile lui Dumnezeu astfel încât prin exemplul lui să fim întăriți în viața de credință. Daniel a făcut cîteva alegeri importante care i-au definit viața de credință:

1. A ales să nu se spurce cu mâncărurile de la masa împăratului: Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. (Daniel 1:8) în Levitic și în Deuteronom sunt precizate mâncărurile care evreii aveau voie să le mănânce, iar Daniel a ales să respecte porunca lui Dumnezeu

2. A ales să aibă încredere deplină în Dumnezeu: când i-a fost amenințată viața lui și prietenilor săi prin porunca împăratului de ai omorâ pe toți înțelepții din Babilon, a avut curajul să meargă înaintea împăratului să ceară puțin răgaz până îi va tâlcui visul, deși nu știa visul când s-a înfățișat înaintea împaratului, s-a încrezut pe deplin în Dumnezeu că-i va fi descoperit visul

3. A ales să aibă o viață de rugăciune: a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. (Daniel 6:10)

4. A ales să nu se închine altcuiva decât lui Dumnezeu: "Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!" (Daniel 6:13)

Aceste lucruri l-au caracterizat pe Daniel și trebuie să ne caracterizeze și pe noi pentru că trebuie să ne trăim credința pentru următoarele două motive:

Motivul 1:

Când alții, care nu îl cunosc pe Dumnezeu, vor fi încercați și cercetați de Dumnezeu, să poată să ne întrebe: ce înseamnă toate acestea?

Când Dumnezeu l-a confruntat pe Belșațar pentru că în aroganța lui și-a permis să folosească la ospățul său vasele din Templul din Ierusalim, și-au adus aminte că în împărăție este cineva care poate să interpreteze visele și lucrurile pe care nimeni altcineva nu este capabil să le descifreze. Astfel Daniel a ajuns înaintea împăratului care era tulburat de scrierea de pe perete, și i-a transmis mesajul lui Dumnezeu.

Omul are o capacitate imensă de a-și distruge viața astfel încât din prăpastia în care s-a afundat într-un moment de luciditate spirituală poate să întrebe: ce înseamnă toate acestea? Împăratul Belșațar a fost fiul lui Nebucadnețar, un împărat care a ajuns să aibă parte de multă glorie datorită faptului că Dumnezeu i-a îngăduit asta, dar el a considerat că toate se datorează priceperii sale. Astfel Dumnezeu hotărăște să îl smerească și ajunge să trăiască ca animalele prin păduri, până în clipa când i-a venit mintea la loc: După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui Împărăţie dăinuie din neam în neam. (Daniel 4:34) iar apoi Dumnezeu i-a redat măreția și strălucirea. Probabil Nebucadnețar i-a oferit învățături fiului său cu privire la modul în care trebuie să își trăiască viața, dar Belșațar nu a luat seama și a dus o viață plină de aroganță.

Gândiți-vă cum ar fi arătat istoria dacă Daniel când au trimis să-l aducă în fața împăratului ar fi fost împreună cu bețivii sau cu femeile stricate. Dumnezeu vrea să se folosească de noi, noi să fim mesagerii Lui, la fel cum a fost și Daniel; putea Dumnezeu să-i vorbească împăratului fără aportul lui Daniel? Sigur că putea, dar a văzut o așa mare valoare în el, încât l-a făcut parte din planul Său. Așadar cei din jurul nostru care își fac praf viețile dacă nu vor avea pe cine să întrebe cine le va răspunde? Dacă noi nu vom trăi curat ca să poată să vadă și altceva decât mizerie, pe cine să întrebe?

Motivul 2

Numele Său, prin viața noastră, să fie recunoscut de alții ca cel mai puternic nume, în fața căruia orice genunchi se pleacă.

Când Daniel a ajuns în groapa cu lei datorită cursei întinse de cei care-i doreau moartea, în urma izbăvirii de care are parte, numele lui Dumnezeu a fost făcut cunoscut de către împăratul medo-persan Cir în tot imperiul, declarând că doar Dumnezeul lui Daniel este cel care poate izbăvi și mântui, atfel împăratul recunoștea că toti ceilalți dumnezei erau morți, ireali.

În istoria umanității va mai exista un moment în care oamenii vor recunoaște că Dumnezeu este singurul adevărat și vrednic de închinare, iar aceasta se va întâmpla la revenirea lui Hristos pe nori de slavă. "Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer." (Fapt. 1:11) Iar biserica trebuie să se pregătească să își întâmpine mirele ceresc (răpirea bisericii) după care trebuie să împărățim împreună cu Hristos 1000 de ani: Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. (Apoc. 20:4)

Așadar rolul biserii este dublu din această perspectivă: să fie sare și lumină într-o lume fară gust și cufundată în întuneric, iar de asemenea să se pregătească pentru a domni împreună cu Hristos pe pământ. Dar acea domnie nu va presupune că vom sta cu mâinile în sân, ci va trebui să lucrăm din punct de vedere spiritual împreună cu Hristos. Privită din acest punct de vedere, pilda talanților pare să capete și mai mult înțeles. Stăpânul a plecat și a dat robilor săi talanți, tradus pentru noi se referă la faptul că Hristos a plecat la cer dar a dat bisericii Sale daruri cu care să slujească; după multă vreme stăpânul s-a întors și se referă la revenirea lui Hristos pe nori de slavă, după care va cere socoteală bisericii de darurile primite (la fel cum stăpânul a cerut socoteală robilor pentru talanții primiți); stăpânul a răsplătit credincioșia primilor doi robi care și-au îndeplinit sarcina primită, punându-i să administreze mai multe lucruri. Ce să însemne oare pentru biserică acest te voi pune peste multe lucruri? În ceruri nu cred că vom avea prea mult de lucru decât să ne minunăm de prezența lui Dumnezeu, cred că vom avea de lucru la revenirea lui Hristos și la întronarea lui ca rege al regilor peste întreg pământul. Dacă nu ne vom îndeplini mandatul, folosind darurile primite, vom fi aruncați afară unde este plânsul și scrâșnirea dinților, iar acesta este încă un argument în favoarea faptului că nu toți cei din biserică vor avea parte cu Dumnezeu, ci doar cei care vor lucra cu credincioșie.

Așa să ne ajute Dumnzeu.