Mântuiți - prin credință sau prin fapte?

Mântuirea este un subiect amplu discutat în creștinism. Este normal să fie așa, deoarece însuși Biblia are în centrul atenției un Mântuitor ce mântuiește pe cei ce doresc mântuirea. Studiul de față are menirea de a clarifica cum este oferită mântuirea: prin credință sau prin fapte?

Dar este bine să definim în primul rând: ce înseamnă mântuire?

Termenul mântuire înseamnă izbăvire (salvare) De regulă cuvântul mântuit este folosit cu referire la suflet, dar scriitorii Bibliei îl folosesc și în alte împrejurări tot în sensul izbăvirii. Este necesară această remarcă pentru a nu le amesteca. De exemplu: Iona a prorocit în pântecul chitului și a zis: „Mântuirea este aproape.” cu referire la izbăvirea sa din captivitate și nu cu referire la mântuirea sufletului. Într-un context diferit întâlnim cuvântul mântuit în epistola scrisă de Iacov 5\15: „Rugăciunea cu credință va mântui pe cel bolnav... ” cu referire la izbăvirea din boală. Evreii au fost receptivi și interesași de această mântuire, deși nu știau cu exactitate la ce anume se referă. În epistola scrisă de apostolul Petru citim: „Prorocii care au prorocit despre harul ce vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetării și căutării lor stăruitoare. Ei căutau să vadă ce vremuri și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos care era în ei... ” (1Petru 1\10) Cu toate că descoperirea cu privire la mântuirea promisă a fost inspirație divină, ei tot n-au înțeles timpul în care va avea loc și nici la ce anume se referea, dându-i o interpretare eronată. Ei considerau că această izbăvire se referă la eliberarea de sub ocupație străină. Preotul Zaharia a descris-o astfel: „Și ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, mântuire de vrăjmași și din mâna celor ce ne urăsc,” (Luca 1\69,71) Însă nu era întocmai, deoarece îngerul clarifică în ce constă mântuirea promisă: „Ea va naște un Fiu, și-i va pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” (Matei 1\21)

Este foarte important de știut că mântuirea se face în două etape: mântuirea de păcate și mântuirea de judecata și mânia viitoare. N-am realizat nimic, dacă trecem de prima, dar o pierdem pe a doua. Despre mântuirea finală Petru a scris astfel: „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi.”

Mântuire de păcate beneficiem prin credință. Atât, doar să crezi. Citatele biblice abundă cu această veste bună: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni.” (Efes. 2\8,9) Temnicerul a întrebat: „Domnilor ce să fac să fiu mântuit? Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și toată casa ta.” (Fapte 16\30,31)

Deși mântuirea îi aparține Mântuitorului care este Hristos - Domnul (după cum îl prezintă îngerul păstorilor din Betleem), omul fiind liber să decidă dacă acceptă să o folosească, sau nu. În acest sens citim: „Și cu multe cuvinte îi îndemna: Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos și rău!” ca și când omul s-ar putea mântui singur, dar așa ceva nu este posibil. Fără mântuirea adusă de Domnul Isus, orice altă variantă este nulă: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer un alt nume dat oamenilor prin care să fie mântuiți.” (Fapte 4\12) Toți cei ce au sărit prin altă parte sunt hoți și tâlhari. Deci: ți se oferă posibilitatea. Folosește-te! Este ca și când ai călători prin pustiu, te usuci de sete și dai de un izvor. Tu hotărăști dacă vei bea să-ți astâmperi setea sau nu...

După ce am acceptat izbăvirea de păcate „mântuirea” este un drept ce ne aparține. Noi suntem „titularii”. Ne putem folosi de ea ori de câte ori este nevoie. „Dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.” (1Ioan 1\7) În unele cercuri creștine se propagă învățătura continuității mântuirii fără a mai putea fi pierdută. Cât de falsă e o asemene învățătură! Din moment ce ni se cere „duce-ți mântuirea până la capăt cu frică și cu cutremur” înseamnă că eu am o mare responsabilitate în ce privește soarta ei. O pot duce mai departe sau o pot abandona. Este ca și când cineva îți face cadou o mașină. Tu o vei conduce, tu o alimentezi și tot tu o vei întreține. Totul e în grija ta. În caz contrar poate ajunge foarte ușor fier vechi.

În concluzie: Mântuirea de păcate o primim prin credință, dar trebuie dusă până la capăt însoțită de fapte, pentru a dobândi mântuirea de apoi. Credința fără fapte (practică) este moartă. O credință „degeaba” (1Cor. 15\1)

Credința te duce până la poarta raiului. De acolo înainte nu va mai fi nevoie de ea pentru că vom trăi prin vedere. Dincolo de poartă ne vor însoți faptele. „Ferice de acum de morții care mor în Domnul, da ei se vor odihni de ostenelile lor căci faptele îi urmează.” Tocmai acest lucru il cere apostolul Pavel lui Filimon: „Rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte.” Iar Petru completează: „Să uniți cu credința, fapta... Credința este „locomotiva” ce tractează după ea faptele neprihănite ale sfinților.

Nu noi cântărim faptele celor ce vor intra în bucuria veșnică și nu noi dăm mântuire cuiva pentru că nu ne aparține. „Mântuirea este a Dumnezeului nostru care șade pe scaunul de domnie și a Mielului.” El o va da atunci când „Se va arăta a doua oară, dar nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuire celor ce-L așteaptă.” Evrei 9\28)

Fiți binecuvântați!