Pomul Vieţii

Dumnezeu a creat cadrul perfect pentru om. A întemeiat prin iscusinţa Lui un pământ pe care apoi a sădit o grădină omului. Ca un Tată iubitor a dat dreptul copilului său de a stăpâni tot ce El a creat, i-a dat ca moşteniere  întreg pământul. Acel pământ era destul de diferit de pământul în forma în care îl ştim noi azi: nu erau ploi pentru că pamântul era udat de jos în sus, întinderea de ape (oceane şi mări) era mult mai mică decât este azi, soarele nu era atât de arzător pentru că deasupra pământului era o centură de apă care filtra razele solare, omul se hrănea doar cu roadele pomilor creaţi, iar animalele se hrăneau doar cu iarbă. Azi omul se hrăneşte şi cu carnea animalelor iar animalele se hrănesc şi cu alte animale. Blestemarea pământului în urma păcatului a adus pe lângă acestea şi schimbări în modul în care se raporta acum omul la pământul creat pentru el; dacă înainte de păcat omul stăpânea peste pământ, acum pământul nu-i mai oferă totul dea gata, omul trebuie să se aplece să lucreze pământul ca acesta să-i dea roada cu care el să se hrănească, înainte doar întindea mâna în pomi şi se hrănea.

În mijlocul Grădinii erau doi pomi: Pomul Vieţii şi Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului. Multă lume se întreabă de ce a pus Dumnezeu Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului în grădină ispitind astfel pe om. De fapt nu este vorba de o ispitire ci de exprimarea dragostei lui Dumnezeu. Omul cu nevasta lui se aflau în mijlocul grădinii, în faţa celor doi pomi, în faţa unei opţiuni: aleg să  ascult de ceea ce mi-a spus Tatăl şi să mânc din Pomul Vieţii (pentru că acesta nu era interzis) sau aleg să nu ascult şi să mânc din Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului. Dreptul de alegere pe care Dumnezeu l-a dat omului este o manifestare a dragostei Sale pentru că El nu vrea să-l ascultăm forţaţi, ci vrea să-l ascultăm de bună voie. Acest lucru a mai avut loc o dată în împărăţia lui Dumnezeu când Lucifer a ales să nu asculte şi să se îndepărteze de Creator. Putea Dumnezeu să-l nimicească atunci într-o clipă? Da putea însă atunci nu ar mai fi fost un Dumnezeu al dragostei, era doar un Dumnezeu putenic care-şi impunea voia. Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului a fost pus în Grădină pentru că binele şi răul erau acum parte a universului. Înainte ca Lucifer să se fi răsculat împotriva lui Dumnezeu, răul nu exista, dar în urma faptei lui, răul a devenit o parte a universului. Omul s-a aflat o perioadă  într-o stare de fericire continuă neştiind ce înseamnă răul până în momentul în care a luat din fructul oprit. Ne este greu să ne imaginăm ce a însemnat asta pentru primii oameni; să ne imaginăm că nu ar exista noapte ci ar fi doar zi, de când te naşti soarele să nu apună niciodată, nu am putea nici măcar să numim ziua ca fiind zi pentru că neştiind ce înseamnă noaptea nu am avea termen de comparaţie. Sarcina pe care Dumnezeu a dat-o omului a fost aceea de a lucra şi a păzi grădina: Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. (Gen.2:15). Dar de a o păzi pentru ce? Pentru ca cel rău să nu o invadeze; însă omul nu a reuşit şi ceea ce Dumnezeu a vrut să păstreze pur şi neîntinat a ajuns să fie blestemat din cauza alegerii greşite a omului. Toţi se întreabă de ce omul a ales să guste din Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului dar nu se întreabă de ce nu a gustat din Pomul Vieţii. Se pare că veşnicia era la o întindere de braţ pentru om dar prin alegerea făcută a pierdut-o. Domnul Dumnezeu a zis: "Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci." De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii. (Gen. 3:22-24). Pomul vieţii a fost pierdut de primii oameni însă în Apocalipsa ni se spune următorul lucru: Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu." (Apoc. 2:7) şi este adresat Bisericii din Efes care era recunoscută pentru lupta împotriva răului care se manifesta sub diferite forme: învâţături false, asupriri, etc. Deci cei care vor ieşi învingători în aceeaşi luptă la care a fost chemat şi primul om, lupta împotriva răului vor avea parte de rodele din Pomul Vieţii. Ceea ce a fost o dată pierdut poate fi redobândit prin planul pe care Dumnezeu l-a pregatit pentru om. Puţin mai încolo, tot în Apocalipsa este scris: Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vietii şi să intre pe porţi în cetate! (Apoc.22:14) – fără a ne spăla haina păcatului în sângele Filui lui Dumnezeu nu avem nici o şansă de a putea să ne înfruptăm din Pomul Vieţii.