Minunile nu schimbă oameni ci doar impresionează

De multe ori stăm și ne gândim că ar fi mult mai ușor ca oamenii să se întoarcă la Dumnezeu dacă minunile pe care Isus le-a făcut ar mai exista și azi sub o formă sau alta dar la fel de evidente. Ne spunem (mai mult pentru noi înșine) că dacă și azi ar mai învia morții, dacă s-ar înmulți mâncarea și s-ar vindeca bolnavii într-un mod la fel de vizibil mai mult ca sigur că și cei mai sceptici oameni ar crede în Dumnezeu și ar dori din toată inima să își schimbe viața.

Însă dacă ne uităm atent în Noul Testament ne vom da seama că Fiul lui Dumnezeu nu a folosit minunile ca să impresioneze determinându-i astfel pe oameni să creadă, ci le-a folosit ca să rezolve situații concrete și în multe cazuri a ținut ca cei care au asistat la o minune să nu mai spună nimănui. Te întrebi astfel de ce Fiul nu a vrut să folosescă toată puterea de care dispunea ca să uimească și să șocheze cu atât mai mult cu cât a trecut prin situații limită, de grea încercare:

-         De ce când au venit în grădina Ghețimani să-l prindă nu a chemat o armată de îngeri să-l scape

-         De ce când era bătut cu cruzime de către soldații romani nu i-a nimicit printr-un cuvânt

-         De ce când l-au atîrnat pe cruce nu s-a coborât de acolo (cum l-a îndemnat si unul din tâlhari) arătându-și puterea

Sunt cel puțin două motive extrem de importante:

1.     Primul este acela că nu am mai fi avut parte de mântuire dacă nu era Hristos care să plătească prin moartea Lui păcatele noastre. El nu a folosit puterea de care dispunea pentru că a vrut să ducă la îndeplinire planul de salvare a omenirii de la moartea veșnică.  

2.     Al doilea este faptul că nu ar mai fi existat creștinismul, pentru că totul se rezuma probabil doar la câteva relatări istorice privind anumite minuni. Întradevăr ceea ce Isus a afirmat în pilda bogatului nemilostiv și săracul Lazăr "Dacă nu ascultă pe Moise și pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți" s-a și întâmplat pentru că Isus a folosit de trei ori minunea învierii: în cazul prietenului său Lazăr, în cazul fiicei lui Iair si al văduvei căreia i-a înviat băiatul. La toate aceste trei minuni au asistat mulți oameni, dar cu toate acestea nu au crezut că El este acel Mesia pe care îl așteptau de atâta timp. Cred că dacă s-ar fi dat jos de pe cruce ar fi vorbit lumea câteva zile sau săptămâni despre asta iar apoi ar fi uitat.

De foarte multe ori oamenii spun că au nevoie de semne pentru a recunoaște că există Dumnezeu. Este și cazul cărturarilor și fariseilor care au cerut de la Isus să le dea un semn pentru a ști că El vine de la Dumnezeu: Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: "Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!" Drept răspuns, El le-a zis: "Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. (Matei 12:38-40) cu toate că au avut parte de atâtea semne, și chiar când au avut parte de o minune vizibilă prin vindecarea unui îndrăcit, fariseii au spus "Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!"

Analizând efectele produse de minunea înmulțirii peștilor și a pâinilor ne dăm seama că această minune a produs în oamenii care au asistat la înfăptuirea ei, așteptări sub aspect material. Ioan este singurul care relatează ruptura ce a apărut între ucenicii lui Isus în urma acestei minuni. După ce Isus a înmulțit pâinea și peștii oamenii îl căutau tot mai mult, iar el i-a mustrat spunându-le: Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru ca ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat. În momentul în care Isus duce discuția la un nivel spiritual spunând: Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit. Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii, oamenii încep să se certe între ei iar după ce a adăugat Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el, un mare număr din ucenici l-au părăsit.

Minunile nu i-au apropiat pe oameni mai mult de Dumnezeu, în cel mai fericit caz începeau să-și pună întrebări "Nu cumva este acesta Fiul lui David?"

Cei doi tâlhari de pe cruce zugrăvesc extrem de bine portretul celor două categorii care se formează în momentul în care omul stă față în față cu credința în Dumnezeu, a crede sau a nu crede, aceasta este întrebarea. Unul avea nevoie de un semn vizibil, extrem de palpabil ca să creadă, din această cauză i-a cerut lui Isus să se dea jos de pe cruce "Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți și mântuiește-ne și pe noi!" iar celălalt și-a dat seama Isus îi arăta o altă cale, a dragostei și nu a impresionării "Doamne, adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!".   

Așadar îndemnul nostru pentru alții nu trebuie să fie de a se întoarce la Dumnezeu că vor avea parte de minuni, ci pentru că Dumnezeu îi iubește cu o dragoste de Tată.