text Studiu biblic

Zaharia şi cele două ziceri ale lui, Luca 1.18-20, Luca 1.67-80 (III) Dialoguri inedite

Categorie: Studiu biblic 

 

III. Cu cine / prin cine vorbeşte Dumnezeu ? (Dialogurile inedite)

Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor.

Atunci El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei”. (Iov 33 : 14 – 18)

Dumnezeu vorbeşte cu :

Stânca : „Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.” (Numeri 20 : 8)

Soarele şi cu luna : „Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel : „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, şi tu, lună, asupra văii Aialonului!” (Iosua 10 : 12)

Altarul de piatră : „Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimis de cuvântul Domnului, tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie. El a strigat împotriva altarului, după cuvântul Domnului, şi a zis : „Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul : „Iată că se va naşte un fiu casei lui David ; numele lui va fi Iosia; el va înjunghia pe tine pe preoţii înălţimilor, care ard tămâie pe tine, şi pe tine se vor arde oseminte omeneşti !” Şi în aceeaşi zi a dat un semn, zicând : „Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit : altarul se va despica, şi cenuşa de pe el se va vărsa.” … Altarul s-a despicat, şi cenuşa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvântul Domnului”. (I Împăraţi 13 : 1 – 3, 5)

Izvorul : „Apoi s-a dus la izvorul apelor şi a aruncat sare în el şi a zis : „Aşa vorbeşte Domnul : „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.” (II Împăraţi 2 : 21)

Cerul şi pământul : „Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea”. (Isaia 1 : 2)

Pădurea : „Spune pădurii de la miazăzi : „Ascultă cuvântul Domnului ! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu : „Iată, voi aprinde un foc în tine, care va mistui orice copac verde şi orice copac uscat : nimeni nu va putea stinge flacăra aprinsă, şi totul va fi ars de ea, de la miazăzi până la miazănoapte”. (Ezechiel 20 : 47)

Oasele uscate : „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea : „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia !”. (Ezechiel 37 : 5)

Păsările : „Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu : „Spune păsărilor de orice soi şi tuturor fiarelor câmpului : „Adunaţi-vă şi veniţi! Strângeţi-vă din toate părţile pentru jertfa Mea, pe care o înjunghii pentru voi ; jertfă mare este pe munţii lui Israel! Mâncaţi carne şi beţi sânge … ”. (Ezechiel 39 : 17 )

Peştele : „Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ”. (Iona 2 : 10)

Viermele : „Dumnezeu a adus un vierme care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s-a uscat”. (Iona 4 : 7)

Măgăriţa : „Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam : „Ce ţi-am făcut, de mai bătut de trei ori ?” (Numeri 22 : 28) … în această categorie intră şi lăcustele, purecii … plăgile !

Bebeluşul : „ Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt”. (Luca 1 : 76). De unde ştim noi … ce ştiu ei, sau câte pot să ştie pruncii ? Să nu uităm că Ioan, avea opt zile ! (Luca 1 : 59)

Lui Timotei, apostolul Pavel îi reamintea :

„ … din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus”. (II Timotei 3 : 15). Nu spune : din copilărie !

Iar în Matei 21 : 16, Domnul aminteşte un verset din Psalmi :

Şi I-au zis : „Auzi ce zic aceştia ?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea : „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug”?

Sursa: CEZAREEA

Cele mai recente resurse scrise - Cartile Bibliei

Trăiască Domnul.
"Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte: aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului, că să privesc frumusețea Domnului și să mă minunez de templul Lui." AMIN! Psalmul 27-4. Citeste mai mult >>
Psalmul 20 – Psalmul binecuvântărilor
Psalmul 20 – Psalmul binecuvântărilor„Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ți trimită ajutor din locașul Său cel sfânt și să te sprijine din Sion!... Citeste mai mult >>
Psalmul 150 – Marele „Aleluia!” final
Psalmul 150 – Marele „Aleluia!” final „Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Dumnezeu în Locașul Lui cel Sfânt, lăudați-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudați-L pentru isprăvile Lui cele... Citeste mai mult >>
Psalmul 149 – Un psalm de recunoștință al poporului lui Dumnezeu
Psalmul 149 – Un psalm de recunoștință al poporului lui Dumnezeu„Lăudați pe Domnul! Cântați Domnului o cântare nouă, cântați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce... Citeste mai mult >>
Psalmul 148 – Un „Te Deum” al Vechiului Testament
Psalmul 148 – Un „Te Deum” al Vechiului Testament „Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul din înălțimea cerurilor, lăudați-L în locurile cele înalte! Lăudați-L, toți îngerii Lui! Lăudați-L, toate oștir... Citeste mai mult >>
Psalmul 147 – Laudate Dominum!
Psalmul 147 – Laudate Dominum! „Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut și se cuvine să-L lăudăm. Domnul zidește iarăși Ierusalimul, strânge pe surghiuniți... Citeste mai mult >>
Psalmul 146 – Un psalm al Providenței divine
Psalmul 146 – Un psalm al Providenței divine„Lăudați pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Nu vă încredeți în cei mari, în fii... Citeste mai mult >>
Psalmul 145 – O cântare de laudă a lui David
Psalmul 145 – O cântare de laudă a lui DavidO cântare de laudă a lui David„Te voi înălța, Dumnezeule, Împăratul meu, și voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci! În fiecare zi Te voi binecuvânta și... Citeste mai mult >>
Psalmul 144 – Un psalm al recunoștinței
Psalmul 144 – Un psalm al recunoștințeiUn psalm al lui David„Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie, Binefăcătorul meu și Cetățuia mea, Turnul... Citeste mai mult >>
Psalmul 143 – „Nu este niciun om neprihănit”
Psalmul 143 – „Nu este niciun om neprihănit”Un psalm al lui David„Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ți urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioșia și dreptatea Ta! Nu intra la judecată c... Citeste mai mult >>