Studiului de Femei al Epistolei Către Filipeni

Apostolul Pavel a scris filipenilor între anii 61-62 d.H., din Roma unde era întemniţat. El a dorit de mult să meargă la Roma şi să predice acolo Evanghelia (Rom.1:15; 15:29,32). În schimb, a ajuns acolo în lanţuri, ca prizonier (Fapte 28:16-31). Deşi cei ce trebuiau să-i fie prieteni i s-au opus, planurile sale de evanghelizare a lumii păreau împiedecate, şi chiar propria lui viaţă era pusă în joc, caracteristica proeminentă a acestei epistole este cea a bucuriei. În repetate rânduri el foloseşte cuvinte ca "bucurie", "bucuraţi-vă" şi "fericire" atunci când îşi împărtăşeşte simţămintele inimii lui cu prietenii cei mai apropiaţi.

Pavel este conştient că creştinii filipeni erau de asemenea persecutaţi (Filipeni 1:28). El îi încurajează să rămână fermi în credinţa lor şi să trăiască în pace unii cu alţii. El le scrie ca să le arate cum să trăiască cu bucurie şi în victorie în orice împrejurare.

Unele scrisori, Pavel le-a scris ca să corecteze comportamentul (cum este cazul în scrisorile către corinteni), iar altele au fost scrise pentru a clarifica doctrina (cum este cazul celei către coloseni). Altele au fost scrise pentru a-i îndemna pe credincioşi să trăiască în conformitate cu chemarea şi poziţia lor în Hristos (cum este scrisoarea către efeseni). Iar după aceea, altele au fost scrise cu intenţia de a fi date de la o biserică la alta pentru ca mai multe părtăşii să aibe parte de mesaj. Dar epistola către filipeni nu a fost scrisă că să corecteze şi nici că să fie împărtăşită cu o altă biserică. Ea este o scrisoare intimă de apreciere, un "mulţumesc" scris unor prieteni care i-au trimis bani în dar lui Pavel (Filip.4:15-16). Epafrodit, un membru al adunării, a adus darul lui Pavel şi s-a întors înapoi cu scrisoarea.

Credincioşii din Filipi îl cunoşteau bine pe Pavel. Oamenii din acea biserică îi erau probabil mai apropiaţi lui decât cei din altă biserică căreia i-a scris. Poate că inimile lor erau mult mai apropiate datorită modului deosebit în care Dumnezeu i-a unit împreună (Fapte 16:6-40).

În timpul celei de-a doua călătorii misionare a lui Pavel prin Asia Mică (zona Turciei de astăzi), o experienţă extraordinară a schimbat cursul lucrării sale. Pavel se afla în străvechiul oraş Troa, cunoscut şi sub numele de Troia, situat în partea de nord-est a peninsulei, când o viziune l-a făcut să-şi schimbe direcţia. Aceasta a fost schimbare importantă. Planul lui Pavel a fost să se îndrepte din nou spre est pătrunzând mai adânc în Asia, dar planul lui Dumnezeu era ca el să ducă Evanghelia în Europa. Repede răspunzând călăuzirii lui Dumnezeu, Pavel şi tovarăşii lui (Sila, Timotei şi Luca), traversează ziua următoare Marea Egee în Macedonia (partea de nord-este a Greciei). Pentru noi acesta a fost un pas istoric. Din Asia, Evanghelia era adusă în Europa.

Aproximativ în jurul anului 50 d.H. împreună cu tovarăşii lui de călătorie Pavel a debarcat în oraşul port Neapolis. S-au îndreptat imediat spre oraşul de reşedinţă al provinciei, Filipi, care se afla cam la 16 km de mare. Bătălia decisivă în care armatele loiale răposatului Iulius Cezar au înfrânt forţele rebele ale lui Brutus şi Casius a avut loc la Filipi. Pentru a cinsti acest eveniment i-a fost acordat acestui oraş statutul de "colonie" romană. La sute de soldaţi romani în retragere împreună cu familiile lor, le-au fost dăruite pământuri, iar tuturor cetăţenilor oraşului Filipi le-au fost acordate drepturile şi privilegiile unor cetăţeni ai Romei. Aceste colonii romane au fost descrise ca fiind mica Romă. Urmau toate obiceiurile, cultura şi legile Romei.

În timpul Imperiului Roman, Filipi a crescut de la o aşezare mică la un oraş important şi prosper. O parte a prosperităţii acestuia se datora faptului că era situat într-o importantă zonă producătoare de aur, dar mai ales fiindcă Calea Ignatiană, principalul drum de la Roma la Efes, Ierusalim şi la alte îndepărtate oraşe orientale, trecea direct prin oraş. Această arteră principală a făcut oraşul accesibil oamenilor din tot Imperiul Roman. Populaţia acestuia, varia pe vremea lui Pavel între 200.000 şi 500.000. Locuitorii lui proveneau din multe locuri diferite şi erau de naţionalităţi diferite. Datorită aşezării strategice a oraşului, Filipi a devenit o mare garnizoană romană.

De regulă planul lui Pavel era de a merge direct la sinagoga din partea locului, însă la sosirea în Filipi nu a găsit nici una. Acest fapt indica existenţa a puţini evrei acolo, condiţia întemeierii unei sinagogi fiind prezenţa a 10 bărbaţi evrei. Astfel că s-au îndreptat spre un râu (Gaggitas) care trecea pe la marginile oraşului. Acolo au găsit câteva femei adunate pentru rugăciunea de Sabat.

Aici Pavel a câştigat primul său convertit, o vânzătoare numită Lidia. Această întâlnire a fost începutul primei biserici cunoscute în Europa, ce s-a născut în multă suferinţă. Oamenii pe care Dumnezeu i-a atins aici au văzut credinţa, dragostea şi bucuria lui Pavel în cele mai îngrozitoare împrejurări şi l-au îndrăgit. O relaţie deosebită s-a legat între credincioşii din Filipi şi iubitul lor Pavel. Datorită influenţei acestei biserici, s-a deschis calea pentru răspândirea Evangheliei în întreaga Europă. Totul a început de la adunarea de rugăciune a unor femei.

Cu zece ani mai târziu, Pavel nu doar că a trimis sincera sa recunoştinţă acestei biserici, dar i-a şi încurajat pe membrii ei la statornicie în credinţa lor în Domnul Isus Hristos, să-şi slujească unii altora în smerenie cum El a slujit, cu toţii să lucreze în unitate pentru ca Hristos să fie glorificat.

În studiul nostru al Epistolei către Filipeni, vom descoperi cum să trăim încât fericirea noastră să nu depindă de ce se întâmplă cu noi, ci ea să se nască dintr-o profundă bucurie lăuntrică.

Deşi această scrisoare este adresată credincioşilor din Filipi, Duhul Sfânt i-a păstrat mesajul astfel încât fiecare din noi să-l cunoască şi să-l iubească pe Domnul Isus Hristos. Aşa cum Pavel a dorit ca experienţa lui cu Hristos să se repete în vieţile filipenilor, la fel ne îndeamnă şi pe noi să avem dragostea lui Hristos din belşug, să avem gândul Lui şi să cunoaştem părtăşia cu Domnul a cărui putere şi bucurie să fie şi ale noastre.