Psalmul 83 – Coaliția răului

Psalmul 83 – Coaliția răului

O cântare. Un psalm al lui Asaf.

1. „Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea și nu Te odihni, Dumnezeule!
2. Căci iată că vrăjmașii Tăi se frământă și cei ce Te urăsc înalță capul.
3. Fac planuri pline de vicleșug împotriva poporului Tău și se sfătuiesc împotriva celor ocrotiți de Tine.
4. „Veniți”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”
5. Se strâng toți cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta:
6. corturile lui Edom și ismaeliții, Moabul și hagareniții,
7. Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului.
8. Asiria se unește și ea cu ei și își împrumută brațul ei copiilor lui Lot.
9. Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison,
10. care au fost nimiciți la En-Dor și au ajuns un gunoi pentru îngrășarea pământului.
11. Căpeteniilor lor fă-le ca lui Oreb și Zeeb, și tuturor domnilor lor, ca lui Zebah și Țalmuna!
12. Căci ei zic: „Să punem mâna pe locuințele lui Dumnezeu!”
13. Dumnezeule, fă-i ca vârtejul de praf, ca paiul luat de vânt,
14. ca focul care arde pădurea și ca flacăra care aprinde munții!
15. Urmărește-i astfel cu furtuna Ta și bagă groaza în ei cu vijelia Ta!
16. Acoperă-le fața de rușine, ca să caute Numele Tău, Doamne!
17. Să fie rușinați și îngroziți pe vecie, să le roșească obrazul de rușine și să piară!
18. Ca să știe că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu ești Cel Preaînalt pe tot pământul.”

    
    

O lamentație națională

Psalmul 83 este ultimul dintre psalmii lui Asaf (50,73‑83), fiind considerat o lamentație națională provocată de amenințarea unei invazii străine. Cu privire la împrejurările istorice care au provocat criza existențială a poporului Israel și care l-au determinat pe levitul Asaf să scrie acest psalm nu avem informații certe.

Este foarte posibil ca autorul să fi avut în vedere coaliția îndreptată împotriva Regatului lui Iuda pe vremea regelui Iosafat (vezi 2 Cronici 20). La acea coaliție au participat moabiții, amoniții și edomiții, însă planurile acestora de a șterge de pe scena lumii poporul Israel au eșuat lamentabil, datorită intervenției lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, versetul 9 face referire la Asiria, o supraputere orientală aflată în plină ascensiune în secolele al VIII-lea și al VII-lea î. Ch. Însă identificarea împrejurărilor istorice care au dus la scrierea Psalmului 83 este mai puțin importantă pentru noi. Ceea ce este cu adevărat important este mesajul psalmului – mesaj cu care ne putem identifica în orice situație de amenințare din exterior, fie că e vorba de întregul popor, fie că e vorba de Biserică, fie că amenințările vizează propria noastră persoană.

Unul dintre adevărurile cele mai greu de acceptat și de recunoscut de către copiii lui Dumnezeu este acela că și ei au parte de suferințe, amenințări și eșecuri. Și ei pot fi ținta unor conspirații ale răului; și ei pot fi loviți de vrăjmașii lui Dumnezeu și ai binelui, deși stau la umbra aripilor lui Dumnezeu și se încred în El. E greu pentru un copil al lui Dumnezeu, care și-a pus toată încrederea în El și în ocrotirea Sa, să accepte gândul că nimeni de pe acest pământ nu trăiește pe o insulă pustie, ferit de suferință și moarte; nimeni nu trăiește sub un clopot de sticlă, ferit de necazuri și lupte de tot felul.

„Dreptul” la suferință îl are orice om născut pe pământ, fie că e bun, fie că e rău. Latinii spuneau: „Homo sum, humani nihil a me alienum puto” („Sunt om, și nimic din ce este omenesc nu-mi este străin”). Deci nici confruntarea cu răul, sub diferitele lui forme, nu îi este străină unui copil al lui Dumnezeu.

Mulți dintre noi uităm că ne aflăm în plin război cosmic între forțele binelui și ale răului, iar în acest război există primejdii de tot felul, curse, conspirații și victime. Viața unui copil al lui Dumnezeu, dar și viața Bisericii lui Christos în ansamblul ei, nu este un „dolce far niente”; ea nu este o călătorie lejeră și de plăcere pe o autostradă, ci mai degrabă un urcuș pe o potecă îngustă, plină de primejdii și care necesită mult efort și sudoare.

Ca să ai dușmani nu trebuie să faci rău cuiva. E suficient să fii diferit de ceilalți. Și, mai ales, e suficient să fii mai bun decât ei. Poporul Israel a avut o istorie dramatică. Deși a fost poporul ales al lui Dumnezeu (și poate tocmai din această cauză!), el nu a fost scutit de ura popoarelor vecine, care s-au coalizat adesea pentru a-l șterge de pe scena istoriei.

O astfel de criză politică și existențială prin care a trecut poporul Israel l-a inspirat pe Asaf să scrie Psalmul 83. Acesta este și motivul pentru care acest psalm este cântat mai ales în vremuri de război. Însă Psalmul 83 este cântat și în vremuri de pace, tradiția iudaică folosindu-l ca rugăciune de dimineață în ziua a șasea – Ziua Pregătirii.

Un Dumnezeu care tace

Într-o relație nu există nimic mai dureros decât tăcerea. Nu e vorba de acea tăcere care exprimă dragostea, cuvintele fiind incapabile să o facă (vezi Țefania 3,17), ci acea tăcere care se ridică asemenea unui zid rece între două ființe inteligente, care nu mai comunică între ele. Nu este adevărat că uneori preferăm să fim certați de persoana iubită, decât să ne trateze cu o tăcere indiferentă și îndelungată?

Debutul Psalmului 83 este o rugăciune către un Dumnezeu care pare să tacă în fața primejdiei de moarte în care se afla poporul Israel: „Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea și nu Te odihni, Dumnezeule! Căci iată că vrăjmașii Tăi se frământă și cei ce Te urăsc înalță capul. Fac planuri pline de vicleșug împotriva poporului Tău și se sfătuiesc împotriva celor ocrotiți de Tine” (vers. 1‑3).

Sensul versetului 1 este înțeles diferit de comentatorii Psalmilor. Unii înțeleg că psalmistul se referă la tăcerea lui Dumnezeu („nu tăcea”), în timp ce alți comentatori consideră ca autorul are în vedere activitatea lui Dumnezeu („nu fii inactiv”). Urgența situației este însă evidentă: de trei ori este cerut ajutorul lui Dumnezeu în favoarea poporului Său.

Psalmistul îi percepe pe vrăjmașii lui Israel ca fiind vrăjmașii lui Dumnezeu, lucru confirmat de Însuși Mântuitorul în predica despre judecata viitoare. Dumnezeu Se identifică cu copiii Săi, chiar și cu cei mai neînsemnați dintre ei: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” și „ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut” (Matei 25,40.45).

De ce Dumnezeu tace uneori, deși avem confirmat adevărul că El Se identifică cu cei mai neînsemnați copii ai Săi? Cauza nu trebuie căutată la El, căci „chiar dacă suntem necredincioși, El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2,13). Cauza trebuie căutată la noi, căci noi suntem elementul instabil în această relație.

Dumnezeu este dispus să Se identifice cu fiecare dintre copiii Săi, chiar și cu cei mai neînsemnați dintre ei. Dar oare noi suntem dispuși să ne identificăm cu El, cu gândurile Lui, cu planurile și intențiile Sale? Suntem dispuși să ne identificăm cu caracterul Său desăvârșit?

Tăcerea cerului în anumite împrejurări ale vieții ar trebui să ne dea de gândit și să ne facă să ne întoarcem până la acel punct în care am văzut pentru ultima dată lumina. Apoi, după ce am identificat cauza acestei tăceri, să cerem ajutorul Duhului Sfânt pentru a o înlătura, continuând călătoria noastră spre cer cu El alături.

Coaliția răului

Intenția vrăjmașilor lui Israel era aceea de a scoate această națiune de pe scena istoriei, nimicind-o cu desăvârșire: „Veniți”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel” (vers. 4).

Psalmistul amintește zece națiuni care au coalizat împotriva lui Israel, dorindu-i nimicirea: „Se strâng toți cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta: corturile lui Edom și Ismaeliții, Moabul și Hagareniții, Ghebal, Amon, Amalec, Filistenii cu locuitorii Tirului. Asiria se unește și ea cu ei și își împrumută brațul ei copiilor lui Lot” (vers. 5‑8).

Toate aceste popoare vrăjmașe au făcut un cerc de foc în jurul lui Israel, nelăsându-i nicio posibilitate omenească de scăpare:

– Edomiții – popor descendent din Esau, fratele lui Iacov.

– Ismaeliții – popor descendent din Ismael, fiul lui Avraam și fratele lui Isaac.

– Moabiții și Amoniții – popoare descendente din Lot, locuind la est de Marea Moartă.

– Hagareniții – popor seminomad din zonele pustii de la est de Moab și Amon (după unii comentatori ei ar fi descendenții lui Agar, roaba lui Avraam).

– Ghebal – trib arab din regiunea pustie a cetății Petra.

– Amaleciții – trib nomad din zona Negheb și nord-estul Peninsulei Sinai.

– Filistenii – popor aparținând „popoarelor mării”, organizat într-o confederație de cetăți-state și dușman clasic al poporului Israel, mai ales în perioada judecătorilor și a monarhiei.

– Locuitorii din Tir – poporul fenician.

– Asiria – supraputere orientală în plină ascensiune în secolele al VIII-lea și al VII-lea î. Ch. , care a cauzat căderea Regatului de Nord în 722 î. Ch.

Într-un asemenea cerc de foc care se strânge tot mai mult, unde mai poți găsi scăpare decât privind în sus, spre Dumnezeu?

„Fereastra de sus” a rugăciunii

Viața ne aduce uneori în împrejurări atât de complicate, încât, privind în jur, nu vedem nicio ieșire. Toate ușile par închise, toate căile par blocate, toate soluțiile omenești devin inutile și toate speranțele se spulberă. Cu toate acestea, mai există o „fereastră” sus, ca în corabia lui Noe, prin care putem comunica cu cerul și prin care putem primi lumină și salvare.

Psalmistul cunoștea foarte bine această „fereastră” salvatoare, apelând la ea într-o rugăciune arzătoare. Cea mai mare parte a psalmului (vers. 9‑18) este o rugăciune pentru nimicirea vrăjmașilor lui Israel.

Făcând apel la momentele glorioase ale istoriei sacre, în care Dumnezeu dăduse poporului Său biruință deplină, psalmistul se roagă cu ardoare ca aceeași biruință să-i fie dată și în această confruntare: „Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison, care au fost nimiciți la En-Dor și au ajuns un gunoi pentru îngrășarea pământului. Căpeteniilor lor fă-le ca lui Oreb și Zeeb, și tuturor domnilor lor, ca lui Zebah și Țalmuna!” (vers. 9‑11).

În toată această înșiruire de cereri care fac apel la istoria glorioasă a lui Israel, există însă un motiv mult mai înalt și mai nobil pentru care psalmistul cere intervenția lui Dumnezeu. El nu cere doar nimicirea planurilor lor rele, ci trezirea la realitate a acestor popoare, prin cunoașterea lui Dumnezeu și a caracterului Său: „Urmărește-i astfel cu furtuna Ta și bagă groaza în ei cu vijelia Ta! Acoperă-le fața de rușine, ca să caute Numele Tău, Doamne! Să fie rușinați și îngroziți pe vecie, să le roșească obrazul de rușine și să piară! Ca să știe că numai Tu, Cel al cărui Nume este Domnul, Tu ești Cel Prea Înalt pe tot pământul” (vers. 15‑18).

Dumnezeu este suveran peste întregul pământ, fie că unora le place sau nu acest lucru. Ce bine ar fi dacă toți ar recunoaște acest mare adevăr, fără să fie nevoie de manifestarea puterii Sale!

Autor: Lori Balogh

Colaborator tehnic: Sebastian Damaschin

https://www.loribalogh.ro/2018/04/psalmul-83-coalitia-raului/

https://www.loribalogh.ro/2025/05/ciclul-universul-psalmilor-in-format-pdf/