Psalmul 135 – „Aleluia! Lăudați pe Domnul!”

Psalmul 135 – „Aleluia! Lăudați pe Domnul!”

1. „Lăudați pe Domnul! Lăudați Numele Domnului, lăudați-L, robi ai Domnului,
2. care stați în Casa Domnului, în curțile Casei Dumnezeului nostru!
3. Lăudați pe Domnul, căci Domnul este bun; cântați Numele Lui, căci este binevoitor!
4. Căci Domnul Și-a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui.
5. Știu că Domnul este mare și că Domnul nostru este mai presus de toți dumnezeii.
6. Domnul face tot ce vrea în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.
7. El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere la fulgere și ploaie și scoate vântul din cămările lui.
8. El a lovit pe întâii născuți ai Egiptului, de la oameni până la dobitoace.
9. A trimis semne și minuni în mijlocul tău, Egiptule: împotriva lui Faraon și împotriva tuturor slujitorilor lui.
10. A lovit multe neamuri și a ucis împărați puternici:
11. pe Sihon, împăratul amoriților, pe Og, împăratul Basanului, și pe toți împărații Canaanului
12. și le-a dat țara de moștenire, de moștenire poporului Său Israel.
13. Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ține din neam în neam,
14. căci Domnul va judeca pe poporul Său și va avea milă de robii Săi.
15. Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucrare făcută de mâinile oamenilor.
16. Au gură, și nu vorbesc, au ochi, și nu văd,
17. au urechi, și totuși n-aud, da, n-au suflare în gură.
18. Ca ei sunt cei ce-i fac, toți cei ce se încred în ei.
19. Casa lui Israel, binecuvântați pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvântați pe Domnul!
20. Casa lui Levi, binecuvântați pe Domnul! Cei ce vă temeți de Domnul, binecuvântați pe Domnul!
21. Domnul să fie binecuvântat din Sion, El, care locuiește în Ierusalim! Lăudați pe Domnul!”

    
    

Un psalm de laudă

Fără să avem informații despre autor sau despre împrejurările în care a fost compus, Psalmul 135 se înscrie în rândul cântărilor de laudă la adresa Dumnezeului celui viu și adevărat. Tradiția iudaică a inclus acest psalm, începând cu versetul 4, precum și psalmul următor (136), în „Marele Hallel Pascal”.

Anumite elemente prezente în text (Exodul, plăgile, biruința asupra împăraților Canaanului, Țara Promisă, etc.) ne pot conduce la concluzia că psalmul a fost destinat marii sărbători pascale. Însă faptul că Dumnezeu este celebrat din Sion, specificându-se că El locuiește în Ierusalim (vers. 21), ne arată că imnul este de dată târzie, poate chiar postexilică.

Din punct de vedere tematic, Psalmul 135 reprezintă o înălțare a Dumnezeului lui Israel deasupra tuturor dumnezeilor popoarelor, dar și o invitație făcută tuturor oamenilor de a-și abandona idolii și de a aduce laudele lor doar Dumnezeului Creator.

Ca structură, psalmul este o compilare de texte și pasaje luate din alți psalmi și alte cărți ale Scripturilor Vechiului Testament. Astfel, primele două versete par să fie luate din Psalmul 134,1; versetul 5 este aproape identic cu Psalmul 95,3; versetul 7 pare să fie identic cu Ieremia 10,13; versetul 13 poate fi regăsit în Exodul 3,15; versetul 14 este identic cu cel din Deuteronomul 32,26; versetele 8‑12 pot fi regăsite și în Psalmul 136,10‑22; iar versetele 15‑21 le găsim și în Psalmul 115,1‑18.

Însă, cu toate că Psalmul 135 pare să fie o compilare a unor texte și pasaje biblice, el nu-și pierde nici originalitatea, nici prospețimea. De altfel, mesajul Scripturii ne învață că atunci când Inspirația folosește repetiția, înseamnă că mesajul transmis este deosebit de important pentru noi. Și dacă este important, datoria noastră este să-i acordăm atenție maximă.

De ce cântăm „Aleluia!”

În viața viitoare, multe dintre formele de închinare la care apelăm acum nu-și vor mai găsi locul. Când copiii lui Dumnezeu răscumpărați de pe pământ se vor reuni cu marea familie cerească, bucurându-se de viața îmbelșugată promisă de Mântuitorul (vezi Ioan 10,10), unele rugăciuni nu vor mai fi rostite. Ce rost ar mai avea rugăciunile pentru vindecare într-o lume în care „nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere” (vezi Apocalipsa 21,4)?

Ce rost ar mai avea rugăciunile de mijlocire într-o lume în care nu vor mai exista păcatul și păcătoșii? Ce rost ar mai avea să ne rugăm pentru mângâierea familiilor celor decedați într-o lume în care nu va mai exista moarte (vezi Apocalipsa 21,4)?

În lumea cea nouă, pregătită de Dumnezeu copiilor Săi răscumpărați, „prorociile se vor sfârși, limbile vor înceta și cunoștința va avea sfârșit”, însă „dragostea nu va pieri niciodată” (vezi 1 Corinteni 13,8).

Iată de ce lauda la adresa Creatorului va străbate veșniciile ca un element permanent al închinării. Iar chemarea la o astfel de închinare va răsuna mereu de-a lungul veșniciei: „Lăudați pe Domnul! Lăudați Numele Domnului, lăudați-L, robi ai Domnului, care stați în Casa Domnului, în curțile Casei Dumnezeului nostru!” (vers. 1.2).

Întrebarea care se naște este următoarea: Cine are nevoie de laudă la adresa Creatorului: Dumnezeu sau ființele create? Dacă prin laudă înțelegem exprimarea recunoștinței față de binecuvântările primite, atunci putem înțelege că, într-adevăr, și Creatorul are nevoie de ea. Care părinte nu simte bucurie când copiii săi manifestă recunoștință, mulțumindu-i pentru sacrificiile făcute pentru ei?

Se pare însă că cea mai mare nevoie de a-L lăuda pe Dumnezeu este a creaturilor Sale. De ce? Pentru că lauda la adresa lui Dumnezeu ne așază într-o relație corectă cu Creatorul nostru. Atunci când Îi recunoaștem meritele, atributele divine și calitățile morale, noi ne recunoaștem de fapt dependența noastră de El, așa cum un copil se prinde de mâna tatălui, privindu-l cu admirație și încredere.

Motive de laudă

Dar care sunt motivele noastre de laudă la adresa lui Dumnezeu? Dacă am încerca să alcătuim o listă completă, probabil nu am reuși să o finalizăm niciodată. Atât de multe binecuvântări sunt revărsate zilnic de la tronul Său asupra noastră (și pe cele mai multe le considerăm normale, de la sine înțelese), încât ne-ar fi imposibil să le contabilizăm integral.

Totuși, autorul Psalmului 135 enumeră câteva motive de laudă dintre miile de motive posibile:

– Bunătatea lui Dumnezeu: „Lăudați pe Domnul, căci este bun; cântați Numele Lui, căci este binevoitor” (vers. 3).

– Dragostea Sa manifestată în alegerea poporului Israel: „Căci Domnul Și-a ales pe Iacov, pe Israel ca să fie al Lui” (vers. 4).

– Măreția lui Dumnezeu: „Știu că Domnul este mare și că Domnul nostru este mai presus de toți dumnezeii. Domnul face tot ce vrea în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile. El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere la fulgere și ploaie, și scoate vântul din cămările lui” (vers. 5‑7).

– Judecățile lui Dumnezeu împotriva Egiptului, asupritorul poporului Său: „El a lovit pe întâii născuți ai Egiptului, de la oameni până la dobitoace. A trimis semne și minuni în mijlocul tău, Egiptule, împotriva lui faraon și împotriva tuturor slujitorilor lui” (vers. 8.9).

– Judecățile lui Dumnezeu împotriva popoarelor Canaanului, pregătind Țara Promisă pentru poporul Său: „A lovit multe neamuri, a ucis împărați puternici: pe Sihon, împăratul amoriților, pe Og, împăratul Basanului, și pe toți împărații Canaanului, și le-a dat țara de moștenire, de moștenire poporului Său Israel” (vers. 10‑12).

– Caracterul neschimbător al lui Dumnezeu: „Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ține din neam în neam” (vers. 13).

– Dragostea, mila și îndurarea față de poporul Său: „Căci Domnul va judeca pe poporul Său și va avea milă de robii Săi” (vers. 14).

Să recapitulăm: Dacă Dumnezeu este bun, dacă El este plin de dragoste, milă și îndurare față de copiii Săi, dacă El este de o măreție care o întrece pe a tuturor zeilor falși și a tuturor idolilor, dacă El intervine în favoarea poporului Său, judecându-i pe cei ce-i fac rău, dacă El este veșnic și neschimbător în caracterul Său sfânt, nu este El vrednic de laudă? Dacă nu El, atunci cine merită lauda și închinarea noastră?

Denunțarea idolatriei

De la căderea omului în păcat, locul din inima sa care I se cuvenea doar Creatorului a fost uzurpat de mii de idoli: unii vulgari și grosolani, făcuți de mâna omului din lemn, piatră, aur sau argint, iar alții rafinați, invizibili pentru ochii firești și ascunși în cutele inimii omului.

După enumerarea câtorva motive pentru care Creatorul tuturor lucrurilor merită lauda și recunoștința noastră, psalmistul denunță idolatria. În cuvinte ironice, foarte asemănătoare cu cele folosite de profeții Ieremia (vezi Ieremia 10,1‑5) și Isaia (vezi Isaia 40,18‑20; 41,6.7; 44,11‑18), el vorbește despre iraționalitatea închinării la idoli, care „au gură și nu vorbesc, au ochi și nu văd, au urechi și totuși n-aud; da, n-au suflare în gură” (vers. 15‑17).

Raportul Genezei spune că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu” (vezi Geneza 1,27). Îndelungata și dramatica istorie a păcatului ne spune că și omul și-a creat dumnezei preferați după chipul și asemănarea sa. Iată de ce psalmistul afirmă cu o nuanță vădită de ironie: „Ca ei (idolii n. n.) sunt cei ce-i fac, toți cei ce se încred în ei” (vers. 18).

Lumea noastră este plină de oameni creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar și de idoli creați după chipul și asemănarea omului. Însă dacă oamenii, aflați în starea lor decăzută, au șansa să reflecte din nou slava Creatorului lor, și aceasta doar prin harul lui Dumnezeu, idolii creați de imaginația omului, sau aleși dintre lucrurile sau ființele existente pe pământ, nu vor putea niciodată să reflecte această slavă.

Lăsând deoparte absurditatea și ridicolul în care se scaldă închinătorii la idoli, psalmistul își îndreaptă din nou atenția și închinarea spre viul și adevăratul Dumnezeu. Finalul psalmului este o invitație făcută tuturor oamenilor de a-L binecuvânta pe Dumnezeul Creator: „Casa lui Israel, binecuvântați pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvântați pe Domnul! Casa lui Levi, binecuvântați pe Domnul! Cei ce vă temeți de Domnul, binecuvântați pe Domnul! Domnul să fie binecuvântat din Sion, El care locuiește în Ierusalim! Lăudați pe Domnul!” (vers. 19‑21).

Când noi Îl binecuvântăm pe Domnul, de fapt nu facem altceva decât să-L vorbim de bine, apreciindu-I caracterul, înțelepciunea, atributele și măreția. Însă când El ne binecuvântă pe noi, El face ceva deosebit pentru om. Iată diferența! Noi spunem, dar El face. Noi teoretizăm, dar El pune în practică. Cine este mai câștigat?

Autor: Lori Balogh

Colaborator tehnic: Sebastian Damaschin

https://www.loribalogh.ro/2019/06/psalmul-135-aleluia-laudati-pe-domnul/

https://www.loribalogh.ro/2025/05/ciclul-universul-psalmilor-in-format-pdf/