Drumul spre Emaus I Învierea Domnului Isus I Luca 24.32

Categorie: Studiu biblic 

Invierea Domnului Isus

Nu te îndepărta de cel ce te apropie de Domnul

Depărtează-te de activităţi dacă ele te îndepărtează de DOMNUL, oricât de spirituale ar părea, sau ar fi. A păşi pe urmele Domnului, înseamnă şi a fi aproape de El, nu doar a-L urma de la o distanţă mare.

Depărtarea schimbă starea. Din fierbinte, ajung întâi căldicel, atunci când ÎL pierd din vedere, pentru că încep să mă văd pe mine, deoarece omul căldicel se vede bine, în ceea ce are de făcut şi fără a-I simţi prezenţa.
După căldicel, a doua oprire este la rece. Rămânem cu o doctrină bună şi cu o viaţă de congelator. DUHUL este CEL care ne face să ardem pentru El. Ucenicii spuneau:

“Nu ne ardea inima în noi ?” (Luca 24 : 32).

Aceasta fiindcă El a umblat cu ei şi le-a vorbit din CUVÂNT. Numai HARUL Lui ne ţine aproape. El vine cu noi şi atunci când noi plecăm pe cărările îndepărtării de El şi chiar şi atunci ne vorbeşte şi ne face să ÎI dorim prezenţa, chiar dacă nu-L mai recunoaştem ca DOMNUL vieţii noastre.

Ştim că este Isus prin frângere, prin JERTFĂ, fiindcă frângerea Lui ne înfrânge.

După ce spun: „Rămâi cu noi !”, ucenicii se întorc (chiar atunci) de unde au plecat şi hotărăsc să rămână ei cu El. Aceasta face posibilă reapariţia Lui în vieţile lor.

Dispariţia Lui după ce le-a vorbit, a avut tocmai scopul de a-I face să caute părtăşia frăţească, să termine cu izolarea şi să se reîntoarcă de unde au căzut. La dezamăgire se ajunge plecând de la amăgire.

Este datoria noastră să ne ţinem strâns de Capul care se numeşte Isus. Răcirea aduce cu sine rătăcirea şi aceasta se produce în inimă (Evrei 3 : 10).

Aici se nasc problemele şi tot aici pot să crească, dar nu sunt dator să ud neghina semănată de diavol printr-un gând necurat.

Mintea poate fi o fabrică de necazuri sau o sursă de binecuvântări ; în funcţie de hrana asimilată este şi producţia.

Maşina nu poate funcţiona fără benzină ; la fel şi mintea, nu merge fără informaţii.

Cu peniţa voinţei se scrie destinul vieţii. Dar voinţa bună este un dar primit de la DOMNUL. Veghind la cele ce se petrec în viaţa mea, la hrana pe care o asimilez, mă apropii de El.

Relaţia cu El este asemenea plantării unui pom. La început pomul este mic, dar fiind îngrijit el va creşte. Având zilnic timpul de părtăşie cu Isus, ÎL voi cunoaşte tot mai mult şi astfel mă voi apropia de El, depărtându-mă de lume.

Sursa: CEZAREEA