Dumnezeu, marele strateg

Mărturisesc că studiile care le-am făcut în domeniului managementului m-au fascinat într-o oarecare masură, și partea din management care am aprofundat-o la doctorat a fost managementul strategic, care se ocopă cu studierea strategiilor pe care companiile și le dezvoltă pentru a reuși să fie cât mai competitive. In esență, specialiștii afirmă că ceea ce face să se miște economia este concurența dintre companii, iar acestea pentru a reuși să fie mai bune unele ca altele își dezvoltă strategii. Totul începe cu stabilirea unui obiectiv (a unui scop) iar modul în care faci efectiv să ajungi la îndeplinirea acelui obiectiv se numește strategie. În mod palpabil, strategia este planul pe care îl faci ca să îți atingi obiectivul. Pentru mine domeniul a fost fascinant pentru că aflam și descopeream modalitățile prin care firmele se concurau între ele, este ca într-o partidă de șah, de fapt multe din strategiile folosite în domeniul economic își au rădăcina în șah și în arta războiului. Însă întreaga mea perspectivă avea să se schimbe când am descoperit că defapt cel mai mare strateg este Dumnezeu; dacă te uiți la lucrare pentru salvarea omului nu poți să nu te minunezi.

Scopul lui Dumnezeu de la întemeierea lumii este descris în Geneza 1:26 "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.", omul trebuia să fie la fel ca Dumnezeu din punct de vedere al chipului, al înfățișării, dar și al caracterului. Iar planul (strategia) era ca omul să trăiască în prezența lui Dumnezeu, Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei (Geneza 3:8). Deși versetul este în contextul păcătuirii omului, din el ne dam seama că umblarea fizică a lui Dumnezeu prin grădină nu a fost o întâmplare ce a avut loc tocmai când omul a păcătuit, nu era excepția ci era regula, două versete mai încolo omul afirmă: "Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns." (Geneza 3:10) dacă i-a auzit glasul și l-a recunoscut înseamnă că omul cunoștea vocea lui Dumnezeu pentru că o auzea frecvent. Dumnezeu știa că pentru a-i forma omului un caracter asemănător cu al Lui, omul trebuia să trăiască în prezența Lui, să învețe de la El, din această cauză omul primește și o serie de responsabilități, tocmai în vederea creării acelei asemănări cu Dumnezeu; la fel suntem și noi oamenii, dacă ne interesează caracterul copiilor nostrii, și dacă vrem să îl formăm, îi ținem în mijlocul familie ca să învețe de la noi prin observare, principiul este același.

Problema a apărut în momentul păcatului, când omul a mâncat din fructul oprit a apărut despărțirea de Dumnezeu, moartea, atât fizică cât și spirituală: trupul omului a început să se degradeze prin îmbătrânire iar moartea spirituală a survenit în urma despărțirii de Dumnezeu prin alungarea din grădină. Însă scopul lui Dumnezeu cu privire la om nu s-a schimbat ci doar planul prin care se va înfăptui acest scop, astfel apare prima promisiune de înfrângere a sursei păcatului Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul. (Geneza 3:15) Se conturează imaginea unui mântuitor care zdrobește capul înșelătorului, o înfrângere totală a celui rău adusă de un izbăvitor care va apărea pe scena istoriei ca să ducă la îndeplinire acest plan (această strategie). Chiar dacă omul a căzut, fiind izgnoit, așa cum am arătat, Dumnezeu nu a renunțat la planul său, ci planifică îndeplinirea scopului prin alt mod; iar când Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. (Geneza 6:5) are loc pedepsirea umanității prin potop, dar restaurearea totală a omului nu se putea realiza pentru că inima deja era pângărită cu păcat. Planul lui Dumnezeu de a face oameni asemenea chipului Său a continuat prin alegerea unui om (Avram) și ridicarea unui popor care să își însușească caracterul divinității, iar legile date poporului Israel aveau și rolul acesta de a le forma caracterul după imaginea caracterului lui Dumnezeu. Dar inima omului era atât de pătrunsă de rău încât nu au reușit să țină legile, astfel Dumnezeu s-a întrupat ca să trăiască înconjurat de ființele umane pe care să le învețe cum să împlinească legea și să aibă un caracter asemenea Lui. Învățăturile oferite de Hristos merg tocmai în direcția transformării caracterului celor care îl ascultau, din această cauză învățăturile Lui erau diferite de cele ale celorlalți învățați ai poporului, după cum au recunoscut și iudeii de rând. Însă problema reapropierii totale de Dumnezeu nu era rezolvată din cauza păcatului ce sălășluiește în inima omului: Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să v-asculte! (Isaia 59:1-2), astfel același care a luat trup pământesc ca să-l învețe pe om trăirea legii, același răscumpărător trebuia să ducă la împlinire planul din zorii umanității de a zdrobi capul șarpelui. Victoria împotriva morții obținută prin moartea Hristosului pe cruce a dus la o apropiere de Dumnezeu mai profundă decât ce a experimentat omul vreodată de la alungarea din grădină. Perdeaua dinăuntrul Templului, care s-a rupt la moartea lui Isus pe cruce, reprezenta faptul că apropierea de Dumnezeu a trecut la un alt nivel; dacă până atunci nu se putea intra în locul prea sfânt, în sfânta sfintelor decât o dată pe an, de către preot și asta după ce avea loc un ritual de curățire, prin moartea Mântuitorului prețul a fost plătit și omul are de atunci încoace acces liber în prezența lui Dumnezeu. Dar planul avea să treacă apoi la un alt nivel, prin coborârea Duhului Sfânt și pătrunderea în inimile oamenilor care au acceptat jertfa Hristosului ca singura soluție la despărțirea de Dumnezeu. De atunci înainte El lucrează în interiorul omului călăuzindu-i alegerile și deciziile prin descoperirea adevărului în vederea formării unui caracter sfânt asemenea Lui. Planul va avea să fie complet încheiat când Hristosul va reveni în calitate de Judecător și Izbăvitor obținând victoria finală asupra morții, pentru că moartea nu va mai fi.

Putem observa că pe parcursul întregii istorii a umanității scopul lui Dumnezeu a fost același, de a face ca omul să fie după asemănarea Sa, dar planul (strategia) s-a realizat în etape, gradual.

Dacă ar fi să rezum planul lui Dumnezeu cu privire la om aș putea spune că: Dumnezeu a vorbit cu oamenii ca Domn și Stăpân, a trăit printre ei ca Mântuitor, a intrat în inimile lor ca Mângâietor, urmând să-i ducă în cer ca Mire.

Ceea ce trebuie să facem noi ca și credincioși este să conștientizăm că nimic nu este la întâmplare și Dumnezeu are un plan de răscumpărare al omului; după ce am conștientizat asta să înțelegem modul în care se va împlini planul, și nu în ultimul rând să ne poziționăm corect din punct de vedere cronologic în planul lui Dumnezeu.