ÎL SLUJEȘTI CU ADEVĂRAT PE DUMNEZEU ÎN SMERENIE?

“Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ‘Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’” (Luca 17:10)

Înainte de a-I spune ucenicilor Săi cuvintele acestea, El i-a spus pilda, despre robul, care s-a întors la casa stăpânului său, la sfârșitul zilei, după o muncă grea, în ogor, sau la păscutul oilor. Stăpânul robului nu va atrage atenția, că robul lui este obosit, ci îi va spune să-i pregătească cina și să se încingă pentru ca să-i slujească. Iar după ce robul va împlini porunca stăpânului său, nu va primi nicio răsplată de la el.

Esența acestei pilde este în aceea, că robul nu trebuie să aștepte vreo răsplată, după ce a făcut ce era dator să facă. Cel ce se supune nu trebuie să creadă, că merită vreo răsplată pentru supunerea sa.

Așa este și în cazul nostru, a ucenicilor Lui Hristos, Care este Stăpânul nostru, căruia Îi aparține sufletul, duhul și trupul nostru, și trebuie să recunoaștem în Fața Lui, că “suntem niște robi, care nu au vreo valoare“, care nu merită să fie răsplătiți, și să aibă parte de vreo onoare deosebită.

Orice am face pentru Hristos, chiar dacă vom face mai mult decât ceilalți, totuși aceasta nu este mai mult decât, ceea ce trebuia să facem. Chiar dacă o să îndeplinim tot ce ne-a fost poruncit (ceea ce deseori nu ne ajunge), chiar și atunci nu vom trece de ceea ce eram obligați să facem, ci vom îndeplini ceea ce eram datori să facem, în conformitate cu prima și cea mai mare poruncă – să iubești pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima, sufletul, puterea Ta, în care sunt incluse și cele mai mari lucrări.

Chiar dacă Domnul promite celor ce Îi sunt credincioși o răsplată deplină la vremea Lui “Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” (2 Ioan 8), totuși trebuie să recunoaștem cu smerenie că suntem niște robi, care nu merită aceasta, căci un rob adevărat a Lui Hristos, nu are vreun motiv de a se mândri. Orgoliul trebuie să fie rupt din rădăcină, dar în schimb trebuie să fim conștienți că suntem neînsemnați. “Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.” (1 Corinteni 15:9-10)

Poți spune aceasta despre tine însuți? Te caracterizează faptul că ești gata să primești din partea Domnului lucrări după lucrări, fără să aștepți vreo răsplată vizibilă? După ce a-i împlinit tot ce ți-a poruncit Dumnezeu, și nu a-i primit vreo răsplată vizibilă, nu L-ai învinovățit pe Domnul, spunând că nu-I pasă de tine, și pentru că oamenii cărora i-ai slujit, nu te-au mulțumit? Poți să-l slujești pe conducătorul tău de la serviciu și pe colegii tăi de muncă, ajutându-i să reușească în munca lor și în tot același timp să fii mulțumit, chiar și atunci când ei sunt înălțați în poziții, iar pe tine nimeni nu te observă? Poți să lucrezi așa, să contribui la succesul altora, și în tot același timp să nu pizmuiești în inima ta? Poți să împlinești nevoile acelor oameni, pe care Domnul îi înalță și pe care oamenii îi respectă, în timp ce pe voi vă neglijează? Poți să te rogi, ca slujirea altor oameni să propășească, în timp ce, slujirea ta va fi afectată din cauza aceasta și va rămâne în umbră? Poți... ?

În această viață esența noastră (pe care Biblia o numește fire pământească) va spune: “Dacă trebuie să slujesc, trebuie să fiu răsplătit, pentru ceea ce fac, să primesc vreo răsplată vizibilă. Doresc ca alții să vadă și să prețuiască eforturile mele”. Observați că o astfel de “slujire” este afectată de rezultate, caută aprobare și aplauze din partea oamenilor, dorește arzător să vadă, cum cei cărora i-a slujit, să răspundă la aceasta cu o recunoștință abundentă, măcar că toate acestea se ascund în spatele religiei modeste… Cineva a evidențiat corect: “Firea pământească se SMIORCĂIE și strigă cu un glas tare, plângând, împotriva acestei slujiri, pe care oamenii nu o văd. Firea dorește și întotdeauna solicită, să-i fie acordată cinste și onoare. Ea inventează lucruri, care sunt acceptate din punct de vedere religios, cu scopul, ca la slujirea sa să atragă atenția”.

Prin puterea Duhului Sfânt să respingem astfel de “slujiri”, căci sunt efectuate cu intenții păcătoase, ci să-L slujim pe DOMNUL în smerenie, și să privim pe altul mai presus de noi înșine (Filipeni 2:3)! Căci în disciplina slujirii, cel mai important nu este întotdeauna cât de bine slujim, fiindcă și în această lume, oamenii pot să slujească bine, când obțin vreun profit și le este convenabil ceea ce fac. Dar creștinul slujește în smerenie, căci aceasta contribuie la transformarea lui, ca să fie tot mai asemănător cu Hristos! “Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus” (Filipeni 2:5). Fie ca aceasta să fie cea mai importantă intenție a inimii voastre în slujire! Dar toate celelalte le va împlini Dumnezeu, care dă har celor smeriți!

- Ajută-mă Doamne, să fiu cu adevărat robul Tău smerit, modest, care bine își îndeplinește datoria sa zilnică, care Te slujește nu pentru o răsplată vizibilă pentru eforturile depuse, ci pentru ca să fie tot mai asemenea Fiului Tău! Ajută-mă să văd în aceasta binele suprem pentru mine! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Autor: Igor Opincă

Traducere: Repalov Veaceslav

5 Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:

6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

7 ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8)