Apocalipsa cap. 1 – Introducerea autorului - Profetii biblice

Categoria: Profetii biblice

Unii cercetători ai „Apocalipsei” au tendința să caute în ea ceea ce nu există și nu vor găsi niciodată. De aceea, în „Apocalipsa” nu vom găsi nimic despre oameni, evenimente, invenții sau tradiții culturale, decât în măsura în care acestea au avut vreo legătură cu Planul de Mântuire și cu Biserica lui Dumnezeu din toate timpurile.

Este bine să înțelegem încă de la început că tema întregii cărți este Domnul Iisus Christos și tot ce este legat de El, de natura, slava, lucrarea, mântuirea și Împărăția Sa. Aceasta este și tema prologului „Apocalipsei”.

Versetul șapte al primului capitol este cheia înțelegerii întregii cărți: „Iată, El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin!” De aceea, tot ce urmează să ni se descopere până la finele cărții trebuie interpretat prin prisma finalului glorios al luptei dintre bine și rău – revenirea în glorie a lui Iisus Christos.

Primul capitol al „Apocalipsei” este dovada că tot ce urmează în cuprinsul ei este redat prin simboluri de cel mai înalt grad, al căror înțeles trebuie căutat cu cea mai mare atenție. După ce este prezentat ca umblând prin mijlocul sfeșnicelor de aur, purtând în mână cele șapte stele, Iisus Însuși declară: „Taina celor șapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici; și cele șapte sfeșnice sunt șapte biserici” (cap.1,20). Făcând această precizare, Iisus ne arătă cum trebuie privită Apocalipsa de către cei ce se apropie de ea: ca o carte simbolică, ale cărei înțelesuri trebuie căutate cu cea mai mare grijă.

Capitolul întâi al cărții este alcătuit din patru părți:

1) Introducerea autorului (vers.1‑3)

2) Tema cărții (vers.4‑8)

3) Împrejurările, locul și timpul în care au fost primite viziunile (vers.9‑10)

4) Viziunea lui Iisus (vers.11‑20)

Vers.1: „Descoperirea lui Iisus Christos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscut, trimițând prin îngerul Său la robul Sau Ioan.”

„Descoperirea” (gr. „apokalypsis”) – Chiar de la primul cuvânt al cărții, Dumnezeu ne descoperă un lucru esențial pentru atitudinea pe care trebuie să o avem față de această carte. Ea nu este o carte sigilată, contrar afirmațiilor unor creștini, ci este o „descoperire„, o revelație. Mai mult decât atât, „Apocalipsa”, fiind scrisă de apostolul Ioan aproximativ în aceeași perioadă cu Evanghelia sa, este o întregire a acesteia, avându-L în centrul ei pe Cel care a realizat mântuirea noastră.

Primul verset poate fi înțeles în două moduri diferite, însă ambele corecte:

– Apocalipsa este o descoperire a lui Iisus.

– Apocalipsa este o descoperire despre Iisus.

Deși ambele sensuri sunt la fel de corecte, contextul biblic ne îngăduie să înțelegem că aici e vorba de descoperirea pe care Iisus o face ucenicului Său iubit Ioan, cu scopul mărturisit „ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” (vers.1).

De șapte ori apare în „Apocalipsa” ideea că această carte își propune să prezinte lucruri și evenimente care urmau să se întâmple într-un viitor nu prea îndepărtat:

– „Lucrurile care au să se întâmple în curând” (cap.1,1; 22,6).

– „Vremea este aproape” (cap.1,3).

– „Eu vin curând” (cap.3,11; 22,7.12.20).

Simțământul iminentei reveniri a Mântuitorului este prezent în întreaga carte a Apocalipsei. Și, cu toate acestea, au trecut două milenii de la scrierea ei, iar evenimentul nu a avut încă loc. Cum se explică întârzierea?

Un lucru cert este acela că în oricare moment al istoriei derulate după evenimentele primului secol creștin, Dumnezeu ar fi putut spune: „S-a sfârșit!”. De ce nu a făcut-o? Din mai multe motive, unele cunoscute doar de înțelepciunea Sa, iar altele pe care le întrezărim din studiul întregii Scripturi:

1) Un prim motiv este legat de harul lui Dumnezeu, care dorește să salveze un număr cât mai mare de suflete de la pieire veșnică: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește că niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3,9).

2) Un alt motiv este cel legat de complexitatea luptei cosmice dintre bine și rău, dintre Christos și Satana. Dumnezeu ar fi putut pune capăt acestei lupte din prima clipă, însă în acest caz, Universul nu ar mai fi avut ocazia unică de a învăța o lecție esențială pentru armonia și stabilitatea lui – păcatul este din cale afară de distructiv.

Pentru binele veșnic al întregii Creații, era necesar ca răul să fie lăsat să se maturizeze, să aducă roade și să-și arate toate dedesubturile, pentru a fi înlăturată din mințile inteligente din Univers orice urmă de îndoială cu privire la principiile guvernării divine. Însă această maturizare a răului cerea timp…

3) Un al treilea motiv este legat de condiționarea promisiunilor lui Dumnezeu. Unele avertismente (vezi profeția lui Iona cu privire la distrugerea cetății Ninive – Iona 3,4), dar și unele promisiuni și profeții sunt condiționate de alegerile făcute de om.

Revenirea lui Christos, ca esență, nu este condiționată, căci ea va avea loc indiferent de voința noastră. În același timp, din punct de vedere al momentului împlinirii acestui eveniment, este o făgăduință condiționată. Condiționată de ce? De răspunsul Bisericii față de misiunea care i-a fost încredințată – aceea de a duce Evanghelia la orice făptură (vezi Matei 24,14). Dacă Biserica ar fi păstrat „ritmul” și zelul primelor decenii după înălțarea lui Christos, promisiunea revenirii Lui s-ar fi putut împlini demult.

Așadar, declarația îngerului cu privire la iminenta revenire a lui Christos trebuie înțeleasă ca o expresie a voinței lui Dumnezeu. El ar fi dorit să pună cât mai repede capăt istoriei păcatului, pentru a-i lua la Sine pe copiii Săi credincioși. Însă complexitatea conflictului cosmic dintre bine și rău face ca acest mult așteptat eveniment să fie amânat.

Cum rămâne atunci cu preștiința lui Dumnezeu? Nu știa El că lucrurile vor întârzia? Desigur. Însă când Dumnezeu Și-a trimis soliile către Biserica Sa, El le-a îmbrăcat în termenii voinței Sale, făcându-ne conștienți că în planurile Sale nu era nevoie de nicio amânare. Cele șapte declarații cu privire la apropierea revenirii lui Christos trebuie înțelese nu ca niște declarații bazate pe preștiința divină, ci ca o dezvăluire a intențiilor, dorințelor și planurilor lui Dumnezeu.

„Prin îngerul Său”. Multe dintre descoperirile divine au fost făcute prin îngeri cerești, acele „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei care vor moșteni mântuirea” (Evrei 1,14; vezi și Daniel 8,16; 9,21; Luca 1,19.26). Apocalipsa a fost deci transmisă lui Ioan de către Domnul Iisus printr-un înger, cel mai probabil Gabriel, același folosit de Dumnezeu pentru transmiterea unor mesaje către profetul Daniel și fecioara Maria (vezi Luca 1,19; Daniel 8,16; Apocalipsa 22,6)

Vers.2: „Care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Iisus Christos, și a spus tot ce a văzut. „

„Cuvântul lui Dumnezeu” (gr. „logos” – solie, exprimare). Cuvântul este al lui Dumnezeu deoarece el vine de la El și este rostit de El.

„Mărturia lui Iisus” este o expresie care se referă la „Apocalipsa” ca fiind o solie de la Iisus și despre Iisus.

Vers.3: „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii și păzesc lucrurile scrise în ea ! Căci vremea este aproape!”

În „Apocalipsa” există șapte binecuvântări sau fericiri (vezi cap.1,3; 14,13; 16,15: 19,5; 20,6; 22,7.14).  Binecuvântările se referă la acele biserici în care descoperirile lui Ioan din „Apocalipsa” sunt citite în public, în cadrul serviciilor divine. Expresia „cei ce ascultă” dovedește că despre așa ceva este vorba. Primele biserici creștine au preluat de la iudei practica citirii în public, în mijlocul adunării, a Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Exodul  24,7: Neemia 8,2; Luca 4,16). Pavel, de exemplu, se aștepta ca epistolele sale să fie citite în bisericile creștine pe care le vizitase.

Beneficiarii binecuvântării rostite sunt trei categorii de oameni: cei ce citesc, cei ce ascultă și , mai ales, cei ce împlinesc lucrurile scrise în carte. Acestora li se promite dreptul la pomul vieții și accesul la sfânta cetate, Noul Ierusalim, pentru a fi pe vecie cu Dumnezeu.

Faptul că Dumnezeu a așezat această binecuvântare încă de la începutul cărții, trebuie să fie o încurajare pentru orice om ca să se apropie de cartea Apocalipsei fără prejudecăți și cu convingerea că în ea va găsi lucruri de care are cea mai mare nevoie pentru timpul prezent.

sursa: https://www.loribalogh.ro/