text Schite

Dragostea Tatălui

de Remus Ruptasu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Remus Ruptasu

DRAGOSTEA TATĂLUI

Ev. LUCA 15:1,2, 11-32

INTRODUCERE

Înainte de a parcurge această pildă, trebuie să ne amintim cine erau cei vizaţi. Descoperim astfel, patru tipuri de ascultători şi anume:

1. Vameşii – compromişii material

2. Păcătoşii- compromişii moral (toţi cei care nu respectă Legea)

3. Fariseii - compromişii spiritual

4. Cărturarii – compromişii teologic.

Primele două categorii veneau la Cristos ca să-L asculte, întrucât, nimeni nu vorbea ca El.

Despre ce le vorbea oare? Despre cum pot să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!

Celelalte două categorii, erau oamenii cu pretenţii spirituale şi teologice, care credeau că Dumnezeu este numai pentru cei sfinţi; care credeau că Mesia trebuia să pedepsească pe cei păcătoşi şi să-Şi adune un popor sfânt.

Aceste categorii L-au întristat pe Dumnezeu Tatăl, care totuși nu a încetat să-i iubească.

Prin această pildă Domnul Cristos, îndreaptă atenţia auditorului spre dragostea Tatălui.

Această dragoste a fost:

A. Umbrită de dispreţ v. 12,13

- Arătat prin cererea făcută – legală până la un punct, forţând dreptul de uzu- fruct (ca şi cum tata era deja mort)

– Arătat prin nesocotirea autorităţii ( mi se cuvine 1/3)

- Arătat prin hotărârea de a părăsi familia - principiile de viaţă, conduita, munca onestă, chivernisirea

Credea că-şi poate lua viaţa în propriile mâini.

A plecat nu pentru că era rău acasă, ci pentru că vroia experienţe noi. „În sfârşit liber!”. Aşa a ajuns DEPARTE, în risipă şi destrăbălare.

Aici, Domnul Cristos zugrăveşte adevăruri ale VT, prin care Israelul a mai fost avertizat:

Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă, şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte”. (Prov. 21:17)

“Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe”. (Prov. 23:21)

“Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său, dar cine umblă cu curvele risipeşte averea”. - (Prov. 29:3))

B. Amânată de circumstanţe v. 14-16

îndepărtarea - datorită îndepărtării voite, nu că nu l-ar mai fi iubit. Depărtarea noastră! Nu Dumnezeu s-a îndepărtat de om, ci omul.

-resusele terminate (banii nemunciţi) -tatăl nu a intervenit când s-au terminat resursele.

- foametea care nu a venit până nu i s-au terminat resursele! v. 14 -tata nu i-a trimis pachet repede, ci l-a lăsat să se detoxifice de mofturi şi de pofte nesăbuite.

- lipsa - numai atunci şi-a dat seama că trebuie să facă ceva. v. 15 Tatăl l-a lăsat să muncească – nu i-a trimis repede o ofertă. Dacă nu i-a convenit să muncească în calitate de fiu, a trebuit să muncească de pe poziţia de argat (sclav) - i-a dat posibilitatea să facă diferenţa – să vadă ce înseamnă dispreţul, umilirea (un evreu să păzească porcii!); ba mai mult, să dobândească capacitatea de a discerne. Şi a reuşit!

Şi-a venit în fire! (V. 17a) Era pregătit să răspundă dragostei Tatălui!

C. Demonstrată şi revărsată în urma pocăinţei v. 20,21

Tatăl nu a încetat să privească în depărtare!

- nu a ezitat să-şi arate mila şi afecţiunea, tot ce lumea nu i-a putut oferi şi anume restaurare:

- Emoţională -îmbrăţişare (semn prin care a arătat că a fost primit din nou în sânul familiei) şi sărutare(gest practicat între membrii familiei care se iubeau mult) dragoste necondiționată nu pentru ceea ce a făcut ci pentru ceea ce este;

- Fizică- hrană (viţelul cel îngrăşat, care se tăia pentru oaspeţii cu vază)

- Socială – haină nouă, care ne duce cu gândul la cel puţin trei lucruri şi anume: haina care se dădea reprezentantului tatălui, apoi la haina mântuirii (Isaia 61:10) şi la dovada dragostei (vezi ex. lui Iacov faţă de Iosif); inelul, care reprezenta sigiliul familiei; încălţămintea, simbolul îndepărtarii umilinţei publice. Ce onoare!

Primul lucru care descătuşează dragostea Tatălui faţă de tine este recunoaşterea nevredniciei înaintea Lui.

Vedem în pilda aceasta că Domnul Cristos aduce în prim plan adevăruri ale VT:

” Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul”. (Ieremia 31:20)

“Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând."(Isaia 55:7)

D. Exprimată printr-o bucurie nespusă v. 24 şi32

- casa s-a umplut de bucurie în jurul mesei festive! (cum va fi în cer?)

- atmosfera apăsătoare a jalei a fost înlocuită cu veselie, în ciuda opoziţiei fiului cel mare, cel pierdut în casă, care nu ştia cum să se bucure de statutul de fiu moştenitor.

Observăm contrastele: mort şi înviat; pierdut şi găsit.

Pocăinţa aduce viaţa! “ Căutaţi-Mă şi veţi trăi! “(Amos 5:4)

ÎNCHEIERE

Există o singură modalitate care L-ar face pe Tata să se bucure. Care este aceasta?

Întoarcerea şi pocăinţa aduce bucurie Tatălui!

Dumnezeu aşteaptă decizia omului!

Când un om se pocăieşte de păcatele lui, experimentează dragostea de tată a lui Dumnezeu, iar cerul întreg se bucură. v. 7,10, şi 32

ÎMPĂRTĂŞEŞTE ASTĂZI DRAGOSTEA ȘI BUCURIA UNUI TATĂ CARE NU VREA SĂ AŞTEAPTE ÎN ZADAR!

PRIVIND MEREU ÎN ZARE

Privind mereu în zare, din zori până-n apus,

Să vezi un semn, o licărire a dorului nespus,

O umbră care strigă: „ Sunt eu, chiar fiul tău

Mă-ntorc cu umilinţă să port blestemul greu”.

Să-mi duc obrăznicia printre argaţii tăi,

Ce hrana şi-au primit-o, fiind mereu sătui.

Căci ţi-au jurat credinţă şi nu s-au răsculat,

Ca mine, un netrebnic, ce mult te-am întristat!

M-ai aşteptat în taină, când eu cutreierând,

Îţi risipeam sudoarea pe-al tinereţii gând.

Când visele-mi deşarte se risipeau voit,

Trezind în mine dorul de chipu-ţi ostenit.

Privind mereu în zare n-ai încetat să speri

C-a mea înfumurare v-a arde-n încercări,

Că braţul tău de tată mai poate să aline

O inimă trufaşă pândită de ruşine.

Şi te-am văzut din zare, cum zarea o scurtai.

Dar n-am putut s-alerg, aşa cum alergai.

M-ai strâns la piept şi sărutări mi-ai dat,

O! Câtă bucurie, ce nici n-am meritat!

M-ai dezbrăcat de zdreanţa nevredniciei mele.

De urma pribegiei şi-a lanţurilor grele

Şi da-tu-mi-ai inelul de fiu moştenitor,

Să pot păşi prin viaţă, din nou încrezător.

Şi-am tresărit, când chipu-ţi deplin s-a luminat,

Când bucuria-ţi tată, cas-a inundat.

Sunt fericit acum, sunt iarăşi fiul tău,

Salvat din gheara lumii, cu tot trecutul său. AMIN!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise