"Cand Cel ce Se roaga este Insusi Dumnezeu"

Categoria: Rugaciune

Atunci cand ne gandim la rugaciune, de obicei ne gandim la definitia general acceptata pe care dictionarele o ofera acestui termen. DEX-ul, de exemplu, defineste notiunea de „rugaciune” astfel: „Incercare personala de a intra in contact direct cu divinitatea; cerere, multumire sau lauda adresata de credinciosi divinitatii; ruga, rugaminte, insistenta.”

Conforma definitiilor oferite de dictionare, rugaciunea este un drum cu sens unic: dinspre om spre Dumnezeu. Nu invers! Fie ca e vorba de lauda, multumiri sau cereri, fie ca ne gandim la rugaciuni scrise si invatate pe de rost sau spontane, acestea pornesc intotdeauna de la om, in calitate de expeditor, si au ca final tronul lui Dumnezeu, in calitate de destinatar.

Cu toate acestea, Biblia vorbeste si despre altfel de rugaciuni, care pornesc de la Dumnezeu spre om. Greu de crezut, nu-i asa? De ce Dumnezeul Cel Atotputernic s-ar umili atat de mult incat sa Se roage de omul pacatos si efemer, un fir de praf in acest Univers? De ce ar alege El sa depinda de vointa atat de labila a unei creaturi nevrednice?

Totusi, daca admitem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu ( si ea este intr-adevar ce pretinde ca este! ), trebuie sa luam in considerare si acest adevar: Sunt momente in istoria mantuirii in care Insusi Dumnezeu, pe o cale sau alta, Se roaga de om cu cereri fierbinti. De ce o face, cand toata puterea din Univers Ii sta la dispozitie si un singur cuvant iesit de pe buzele Lui ar fi suficient sa schimbe lucrurile dupa bunul Sau plac?

     „Caci El zice si se face; porunceste si ce porunceste, ia fiinta.” ( Psalmul 33,9 )

Iata cateva exemple: Dupa finalizarea zidurilor Ierusalimului, pe vremea dregatorului Neemia si a carturarului Ezra, in a 24-a zi a lunii a saptea din acel an, poporul iudeu s-a strans la Ierusalim pentru a tine o zi de post si de consacrare. In acea ocazie, dupa citirea Legii si explicatiile oferite de leviti pe marginea textului Scripturii, a fost inaltata o rugaciune publica catre Dumnezeu. ( vezi Neemia cap.9 )

In aceasta rugaciune, au fost evocate momentele mai importante din istoria poporului Israel, incepand cu chemarea lui Avraam, punand in contrast bunatatea si rabdarea lui Dumnezeu cu lipsa de recunostinta si spiritul de razvratire a acestui popor. In aceasta permanenta pendulare intre bunatatea lui Dumnezeu si rautatea omului, apare gestul divin de a Se umili atat de mult incat sa Se roage de poporul Sau sa aleaga binele si sa mearga pe calea cea dreapta.

     „Totusi, ei s-au rasculat si s-au razvratit impotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe prorocii Tai care-i rugau fierbinte sa se intoarca la Tine si s-au dedat la mari ocari fatza de Tine…I-ai rugat fierbinte sa se intoarca la Legea Ta, dar ei au staruit in ingamfarea lor, n-au ascultata de poruncile Tale, au pacatuit impotriva oranduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le implineste, Ti-au intors spatele cu indaratnicie, si-au intepenit grumazul si n-au ascultat.” ( Neemia 9, 26.29 )

Daca in primul verset subiectul il reprezinta profetii din vechime, care au rugat fierbinte poporul sa se intoarca de la caile lui rele, in cel de-al doilea verset Cel ce Se roaga fierbinte de popor este Insusi Dumnezeu. Care este motivul care se afla in spatele acestei atitudini divine, aproape inexplicabila pentru ratiunea noastra?

Insa istoria si-a urmat cursul ei firesc. Poporul Israel si-a pierdut statutul de popor ales, locul lui, impreuna cu responsabilitatile si privilegiile corespunzatoare, fiind luat de Biserica crestina. S-a schimbat Dumnezeu intre timp? Nicidecum! Il gasim pe acelasi Dumnezeu rabdator, plin de bunatate si de har, rugandu-i in continuare pe oameni sa aleaga calea impacarii cu El.

Scriindu-le credinciosilor din Corint, apostolul Pavel afirma ca „noi dar, suntem trimisi imputerniciti ai lui Christos; si, ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Christos: „Impacati-va cu Dumnezeu!” ( 2 Corinteni 5,20 )

Desi Pavel se refera la lucrarea apostolilor, in special, dar si a intregului corp al biserici, in general, el pune rugaciunea fierbinte adresata omenirii de a se impaca cu cerul in seama lui Dumnezeu. De ce ar face Dumnezeul Creator al tuturor lucrurilor un asemenea gest?

In Epistola catre romani, acelasi apostol, scriind despre lucrarea Duhului Sfant in procesul mantuirii omului, afirma: „Si tot astfel Duhul ne ajuta in slabiciunea noastra; caci nu stim cum trebuie sa ne rugam. Dar Insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite.” ( Romani 8,26 )

Ce pot sa insemne „suspinurile negraite” ale Duhului Sfant in contextul mijlocirii Sale pe langa inima omului, decat o rugaminte fierbinte de a ne intoarce de la pacat la neprihanire si de la moarte la o viata traita din belsug? De ce procedeaza infinitul Dumnezeu in felul acesta, cand balanta dreptei judecati se afla in mana Lui si ar putea sa dea fiecarui om ceea ce merita inca in aceasta viata?

Poate ca cel mai tulburator tablou care-L infatiseaza pe Dumnezeu rugandu-Se de om este cel din Apocalipsa: „Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.” ( Apocalipsa 3,20 ) Ce poate sa insemne aceasta sedere a Mantuitorului dincolo de usa zavorata a inimii omului si batand discret, dar continuu, zi de zi si an dupa an?

Oare aceste batai in usa inimii nu ne duce cu gandul la o rugaminte fierbinte a lui Dumnezeu adresata omului „Te rog, fiul Meu ( fiica Mea ), deschide-Mi usa inimii tale! Lasa-Ma sa intru si vei fi fericit si implinit.”?

Imaginea Mantuitorului aflat dincolo de usile pe care le interpunem intre noi si El, este pe cat de trista, pe atat de impresionanta. In aceasta imagine este o veste rea: IIsus se afla in afara vietii si preocuparilor noastre. El, care este „Calea” ( vezi Ioan 14,6 ) spre Dumnezeu si spre mantuire, este in afara existentei noastre. El, care este „Adevarul”, este dincolo de usa inimii naostre: El, care este „Viata”, adevarata viata imbelsugata, este dincolo de barierele vointei si prejudecatilor noastre. Si daca Viata, Adevarul si Calea spre mantuire sunt in afara usii existentei noastre, ce poate fi inauntru decat moarte, minciuna si ratacire?

Insa este si o veste buna in acest tablou: Dincolo de atitudinea neglijenta sau chiar de razvratire a omului, exista un Dumnezeu iubitor care ne doreste cu gelozie pentru Sine. Si pentru ca ne iubeste atat de mult, El Se umileste zi de zi, an dupa an, stand si batand la usa inimii omului, in speranta ca glasul Sau rugator va fi auzit si va fi primit in casa existentei noastre.

Usa, oricare ar fi aceasta, nu are maner decat pe dinauntru. Doar omul o poate deschide voluntar. Dar oare nu ar putea si Creatorul sa o deschida? Desigur! Insa nu este metoda dragostei aceea de a forta constiinta omului si a intra cu bocancii in viata lui. Respectarea libertatii de alegere este un principiu divin care sta la baza guvernarii lui Dumnezeu in intregul Univers. El Insusi garanteaza aceasta libertate tuturor fiintelor create de El.

De ce oare Iisus l-a intrebat pe paraliticul de la Betesda, tintuit la pat timp de 38 de ani: ”Vrei sa te faci sanatos?” ( Ioan 5,6 ) Intrebarea Mantuitorului ar putea sa para absurda si neavenita, insa ea are la baza tocmai respectul pe care Dumnezeu il acorda libertatii de vointa si constiinta a fiintelor create. Intrebarea: „Vrei sa te faci sanatos?” ne arata ca Dumnezeu nici nu vindeca, nici nu mantuieste pe cineva care nu doreste acest lucru.

Rugaciunile fierbinti sunt legate de un paradox – unul dintre numeroasele paradoxuri ale Bibliei. Apostolul Iacov ne asigura ca „mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit” ( Iacov 5,16 ). Poate fi in Univers cineva mai neprihanit decat Dumnezeu? Cu siguranta, nu!

Cu toate acestea, in mod paradoxal rugamintile fierbinti ale lui Dumnezeu adresate copiiilor Sai razvratiti de pe pamant ajung de cele mai multe ori la urechi surde. Dovada sunt milioanele de oameni care Ii intorc spatele, desi Duhul Sfant mijloceste la inima lor zi de zi „cu suspine negraite” ( Romani 8,26 ).

     „I-ai rugat fierbinte sa se intoarca la Legea Ta, dar ei au staruit in ingamfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au pacatuit impotriva oranduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le implineste; Ti-au intors spatele cu indaratnicie, si-au intepenit grumazul si n-au ascultat.” ( Neemia 9,29 ).

Rugaciunile fierbinti ale oamenilor neprihaniti sunt ascultate de Dumnezeu, in timp ce rugamintile fierbinti ale neprihanitului Dumnezeu se lovesc de nepasarea si spiritul de razvratire al omului. Cine demonstreaza mai mult respect, consideratie si dragoste?

Nu va fi de mirare ca la judecata finala oamenii care si-au inchis urechile, inima si constiinta fatza de rugamintile fierbinti ale lui Dumnezeu de a se intoarce la El vor amuti. Asemenea celui care s-a prezentat la nunta fiului de imparat fara haina de nunta.( vezi Matei 22,12 up )

Tatal nostru ceresc are o inima mare, sensibila si iubitoare. Ce fericit ar fi daca I-am implini vointa fara sa recurga la rugaminti fierbinti, fara ca sa-L facem sa astepte la usi inchise cu zavor!

sursa: https://www.loribalogh.ro/