text Rugaciune

"Şapte rugăciuni esenţiale"

Categorie:  Rugaciune
 

 

Cine studiază Psalmii întâlneşte acolo multe rugăciuni, pe care fiecare copil al lui Dumnezeu ar trebui să şi le însuşească, pentru a le folosi în viaţa de toate zilele. Desigur, nu ca să repetăm cuvânt cu cuvânt aceste rugăciuni. Dar conţinutul acestor rugăciuni ar trebui totuşi să fie şi în gândurile şi rugăminţile noastre. În cele ce urmează ne vom gândi la şapte rugăciuni, care sunt importante pentru orice credincios.

rugaciune

1) „Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale, şi nu mi se clatină picioarele“ (Psalm 17:5). Din toate părţile suntem înconjuraţi de curse şi capcane. Cât de uşor poate aluneca piciorul nostru! Cât de repede pot paşii noştri să se îndepărteze de urmele Domnului, dacă părăsim atmosfera protectoare a rugăciunii personale. Să păstrăm aceste cuvinte în inima noastră, ca totdeauna să le avem la îndemână. Numai dacă Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în noi, vom fi capabili să rămânem neclintiţi în ziua cea rea.

2) „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetarea inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!“ (Psalm 19:14). Toţi cei care Îl iubesc din inimă pe Domnul Isus, au această dorinţă. Ce spunem este mai mult sau mai puţin roada a ceea ce gândim. Cât de necesar este ca interiorul nostru să-i fie plăcut Domnului! Numai atunci va corespunde vorbirea noastră cu ceea ce se aşteaptă de la cei care aparţin Domnului Isus şi sunt copii ai Dumnezeului celui viu.

3) „Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale“ (Psalm 25:4). Cu toate că ştim câte ceva despre cum gândeşte Dumnezeu cu privire la toate, înclinăm să ne formăm propria noastră opinie. Trebuie să ne întoarcem, ca El să ne facă cunoscut căile Sale, adică să ne facă cunoscut cum acţionează şi cum vrea să acţioneze cu privire la toate problemele confuze din jurul nostru. El trebuie să ne înveţe din nou calea Sa, ca noi să înţelegem intenţia Lui şi să vedem clar rezultatul final. Atunci putem să păşim înainte hotărâţi şi plini de încredere pe calea cea bună, pe care El doreşte să ne vadă.

4) „Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta“ (Psalm 51:15). Buzele noastre trebuie să fie deschise nu doar când ne exprimăm în public, ci şi în viaţa privată. Când El ne atinge buzele, ele sunt conduse ca să exprime lauda Sa şi să vestească toate faptele Sale minunate.

5) „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!“ (Psalm 119:18). De fiecare dată când citim Biblia, când cugetăm la conţinutul ei preţios, avem nevoie de Duhul Sfânt. El este Autorul ei, şi numai el ni-L poate arăta pe Hristos în timp ce ia din ce este al Său şi ne vesteşte nouă.

6) „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!“ (Psalm 119:37). Peste tot întâlnim lucrarea orbitoare a lumii. Cât de necesar este ca privirile noastre să fie atrase de la ce este vizibil, de la ce este trecător şi să fie îndreptate mai intens spre ceea ce este încă invizibil şi veşnic!

7) „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!“ (Psalm 141:3). Dintre cele şapte rugăciuni amintite, de aceasta avem nevoie poate cel mai mult. Cuvântul spus în pripă, exprimarea necontrolată, o observaţie proastă – cât de uşor şi de repede sunt exprimate! Dacă cineva care a fost aşa de blând ca Moise a vorbit cu buzele fără să gândească, cât de necesar este ca fiecare creştin să se străduiască cu cea mai mare atenţie în această privinţă. În fiecare zi, ba chiar în fiecare oră ar trebui să veghem asupra cuvintelor ce le exprimăm, altfel vom păcătui cu limba, acest mădular mic, dar neliniştit.

Să ne gândim încă o dată la aceste şapte rugăciuni. Toate au de-a face cu viaţa zilnică. Nu putem să renunţăm la niciuna. Să aducem adesea aceste rugăciuni înaintea Domnului, nu doar atunci când necesitatea lor este vizibilă şi urgentă, ci deja înainte ca primele semne ale pericolului să se arate. Apele liniştite au vicleniile lor. Se trece adesea cu vederea peste acest lucru. Să ne obişnuim să ne rugăm tot timpul, adică să trăim într-o stare de rugăciune. Aceasta este singura cale sigură.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>
„Te chem pe nume”, o poveste crestina care atinge sufletul
Într-o lume în care inimile caută alinare și sens, cărțile cu mesaj spiritual devin mai mult decât o simplă lectură, devin un răspuns. Romanele crestine sunt acele povești care ne ajută să privim viaț... Citeste mai mult >>
Primele mele 100 de cuvinte din Biblie
Categorie: Recenzii carti crestine Primele mele 100 de cuvinte din Biblie, de Andrew Newton „Primele mele 100 de cuvinte din Biblie” este o carte minunată de introducere în universul spiritu... Citeste mai mult >>
Povestiri biblice inainte de culcare - 36 de povestiri și lecții biblice
Categorie: Recenzii carti crestine Povestiri biblice înainte de culcare – 36 de povestiri și lecții biblice, de Andrew Newton Cartea „Povestiri biblice înainte de culcare” de Andrew Newton e... Citeste mai mult >>
Biblia pentru un an - 365 de povesti si rugaciuni
Categorie: Recenzii carti crestine „Biblia pentru un an – 365 de povești și rugăciuni” de L.M. Alex Descoperă una dintre cele mai complete și accesibile cărți creștine pentru copii, gândită... Citeste mai mult >>