Piedici în calea rugăciunii. W. J. Hocking

Categorie: Rugaciune
 

M-am gândit că v-ar putea fi de ajutor, cu binecuvântarea Domnului, câteva cuvinte simple despre piedicile în calea rugăciunii. Invitaţiile şi îndemnurile la rugăciune din cuvântul lui Dumnezeu sunt atât de des repetate încât este întru totul de prisos să încep prin a arăta că nu există niciun fel de piedică din partea lui Dumnezeu. Dacă prin urmare, ca tânăr credincios, neglijezi să te rogi, trebuie să admiţi că vina îţi aparţine în totalitate. Ai lăsat ceva să te jefuiască de acest privilegiu.

Una dintre cele mai obişnuite stări de suflet ale acelora care trăiesc zi după zi fără să se roage, sau fără nimic mai mult decât un cuvânt sau două rostite în grabă, este aceea a lipsei de dorinţă. Ei nu se roagă pentru că nu simt că ar avea ceva special pentru care să se roage. Aceasta este o stare gravă a sufletului. Se aseamănă mult cu biserica decăzută din Laodiceea care a spus „Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi n-am nevoie de nimic!”. Iar a nu avea nevoie de nimic înseamnă a avea nimic, în sens spiritual. Pentru că lipsa de rugăciune înseamnă lipsă de putere, iar aceasta duce la lipsa de Hristos.

Dacă cineva de pe acest pământ ar fi putut crede că nu are nevoie de nimic, acesta ar fi fost Domnul nostru binecuvântat. Însă ce model de rugăciune ne dăruieşte El! El S-a trezit cu mult timp înainte de răsărit şi S-a îndepărtat într-un loc singuratic unde S-a rugat (Marcu 1:35 ). Nu doar cu acea ocazie S-a îndepărtat El pentru a se ruga. Adesea „munţii reci şi adierea nopţii au fost martori la rugăciunea Sa fierbinte”. Iar dacă El s-a rugat astfel, cu cât mai mult trebuie să o facem noi!

De fapt, atunci când simţi că nu ai nevoie să te rogi, atunci ai cea mai mare nevoie să te rogi; pentru că Satan caută să te orbească cu privire la simţul dependenţei tale de Dumnezeu. Mărturiseşte-ţi dar nebunia şi roagă-te neîncetat. Priveşte la Hristos; vezi cum nu eşti la înălţimea desăvârşirii, şi strigă către Dumnezeu să îţi dea ce îţi lipseşte.

Unii sunt împiedicaţi în a se ruga din cauza lipsei de simplitate a minţii. Ei se gândesc că este prea copilăresc să vină la Dumnezeu pentru orice situaţie neînsemnată. Ei îşi imaginează că pot să-şi conducă cel puţin unele din problemele lor. Poate că puterea lui Dumnezeu este necesară pentru a distruge Ierihonul, dar cu siguranţă, îşi imaginează ei, nu au nevoie să-L deranjeze pe Dumnezeu în privinţa celor câtorva colibe din Ai. Totuşi, ei descoperă că, dacă la Ierihon au avut parte de o victorie glorioasă, la Ai este o încurcătură totală, la fel ca pretutindeni unde lucrează mândria şi încrederea în sine.

Păzeşte-te tinere credincios de gânduri de mândrie. Ele sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu: „Fiţi îmbrăcaţi cu smerenie”. Doreşte sprijinul lui Dumnezeu în cele mai mici lucruri iar El nu va refuza rugăciunea credinţei. La bancul de lucru sau la birou, la şcoală sau în treburile gospodăriei, caută ajutor de sus în toate greutăţile tale, şi vei afla ce resurse sunt în Dumnezeu pentru sufletul care se roagă. Aceasta nu te va încuraja la lenevie, pentru că nu trebuie să presupui că Dumnezeu va face pentru tine ceea ce tu eşti prea leneş ca să încerci. În timp ce trebuie să te rogi ca şi cum totul depinde de Cel Atotputernic, trebuie de asemenea să lucrezi ca şi cum totul ar depinde de tine.

Ajungem acum la o piedică mult mai serioasă în calea rugăciunii, şi anume indulgenţa faţă de gândurile, sentimentele şi căile păcătoase. Presupunând că te-ai lăsat să devii foarte nervos sau irascibil sau supărăcios, te rogi tu într-o astfel de stare a minţii? Ştii că, dimpotrivă, adesea te retragi la odihnă fără măcar ca să te apleci pe genunchi. Satan îţi şopteşte „Cum te poţi ruga într-o astfel de stare ca aceea în care te afli? Doar nu te aştepţi ca Dumnezeu să te asculte”. Şi în loc să-ţi mărturiseşti îndată păcatele tale şi să primeşti iertare dreaptă şi să fi readus în părtăşie fericită, eşti condus mai departe pe căi greşite prin faptul că asculţi sugestiile subtile ale vrăjmaşului.

Poţi să fii sigur că duşmanul tău va urmări întotdeauna să te ţină departe de tronul harului. Însă motivele lui pentru ca tu să stai departe trebuie să fie ale tale ca tu să te grăbeşti într-acolo. Doar acolo este locul unde găseşti putere pentru tine împotriva eului tău, a lumii şi a diavolului. „Satan este neliniştit atunci când vede cel mai slab sfânt pe genunchi” (poezie creştină).

Ruşinea este uneori o piedică în calea rugăciunii. Voi ilustra acest lucru printr-o împrejurare, a cărei veridicitate o pot dovedi. Un tânăr creştin obişnuit să doarmă singur, a avut o ocazie să-şi împartă camera cu un prieten necredincios. Seara a venit testul. Să se aplece pe genunchi, şi astfel să-i arate prietenului său că este creştin? A ezitat şi a fost prins în capcană. În acea noapte şi încă alte două sau trei nopţi a mers la culcare fără să se roage. Îi era atât de ruşine de el însuşi încât a încercat apoi să facă un compromis prin a îngenunchea pe tăcute după ce a stins lumina, sperând că prietenul nu va descoperi micul lui şiretlic. El s-a înşelat totuşi, pentru că acestui Nicodim i s-a spus ziua următoare că prietenul lui necredincios ştia ce făcuse, şi îl dispreţuia pentru laşitatea lui şi pentru lipsa lui de credincioşie faţă de Stăpânul lui.

Nu voi mai adăuga nimic la aceasta, amintiţi-vă de cuvântul lui Dumnezeu rostit lui Eli „pe cei care Mă onorează îi voi onora, şi cei care Mă dispreţuiesc vor fi puţin preţuiţi”.

preluat şi tradus de pe stempublishing.com