"Rugăciune pentru călăuzirea de sus"

Categorie:  Rugaciune
 

Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici „că trebuie să se roage neîncetat şi să nu obosească“ (Luca 18:1 ). Mulţi credincioşi încep bine, dar nu stăruie în rugăciune (Coloseni 4:2 ). Rugăciunea creştină este însă o obişnuinţă normală şi nu o experienţă ocazională. Credinciosul se află într-o luptă spirituală continuă, iar una din armele cele mai eficiente ale echipamentului său spiritual este obişnuinţa de a se ruga „în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere“ (Efeseni 6:18 ).

Într-adevăr, avem nevoie tot timpul de ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu. Nu ştim ce se află în faţa noastră şi nu putem aprecia corect situaţiile în care ne găsim. Din cauza acestei neştiinţe şi slăbiciuni, avem nevoie să ni se spună exact ce avem de făcut şi pe ce cale trebuie să umblăm conform gândurilor lui Dumnezeu. În rugăciune păşim înaintea lui Dumnezeu, care este Tatăl nostru atotputernic şi Prietenul nostru Atotcunoscător, pentru a-I cere înţelepciune şi putere necesare în luptele noastre de zi cu zi. Pentru astfel de rugăciuni, Dumnezeu are o ureche deschisă, iar dacă înclinăm să ne îndreptăm spre dreapta sau spre stânga, vom auzi un glas din spatele nostru spunându-ne: „Aceasta este calea, umblaţi pe ea“ (Isaia 30:21 ). Astfel, prin rugăciune, vom afla calea lui Dumnezeu care este întotdeauna calea corectă şi cea mai bună.

Din viaţa lui David putem învăţa unele lecţii folositoare, referitoare la necesitatea călăuzirii divine. Când s-a refugiat de marele său duşman, dar şi când a şezut pe tronul lui Israel, David a făcut unele greşeli grave şi a căzut astfel în păcate grele. El a fost vinovat de aceste încurcături, pentru că a neglijat să-L întrebe pe Domnul şi a făcut planuri după înţelepciunea sa sau a ascultat chiar sfatul unor sfătuitori răi. El s-a abătut deseori, dar Dumnezeu l-a readus pe calea cea dreaptă. Studiază viaţa lui David din acest punct de vedere şi îţi va fi de ajutor! În Psalmi, el vorbeşte de multe ori despre importanţa şi binecuvântarea căilor lui Dumnezeu faţă de căile omului. În Psalmul 25 , de exemplu, spune: „Fă-mi cunoscut căile Tale, Doamne, învaţă-mă cărările Tale! Condu-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă, pentru că Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele; pe Tine Te aştept toată ziua“ (versetele 4-5). După această rugăciune pentru călăuzirea pe calea divină, spune: „El îi face pe cei smeriţi să umble în dreptate şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Sa. Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr“ (versetele 9-10). În alt loc, psalmistul spune: „Doamne, învaţă-mă calea Ta şi condu-mă pe cărarea cea dreaptă, din cauza vrăjmaşilor mei“ (Psalm 27:11). Sunt sigur că şi tu doreşti să fii condus pe căi pe care le aprobă Dumnezeu şi ţi le trasează.

În legătură cu acest subiect, doresc să citez câteva rânduri dintr-o scrisoare, care vorbesc despre ascultarea faţă de voia lui Dumnezeu în lucrurile vieţii zilnice.

„Cred că este un principiu important în viaţă să acţionăm conform cerinţelor de moment, dar să ne străduim să cuprindem cu vederea cele viitoare. Fă cele mai bune planuri pe care le poţi concepe pentru următoarele zile, dar fii mereu gata să renunţi la ele, dacă apare ceva mai bun. Cu acest „ceva mai bun“ mă refer, desigur, la ceva care evident este mai mult în concordanţă cu voia lui Dumnezeu, căreia fiecare credincios încearcă să-i corespundă.

Este foarte important să ne gândim că cel mai mare Comandant face o primă alegere pentru slujba Sa. El stabileşte fiecărui ostaş sarcina sa specială şi dă dispoziţii necesare pentru fiecare şi pentru toţi în lucrarea Sa mondială. De aceea exersează pentru a fi un bun ostaş al lui Isus Hristos! Înarmează-te cu o bună cunoaştere a adevărului care este în El. Fii mereu în stare de pregătire pentru a acţiona; dar gândeşte-te că momentul exact al înaintării tale şi natura obiectivului pentru acţionare trebuie să depindă deplin de indicaţiile Comandantului tău. El este Acela, nu tu, care vrea să dispună asupra întregii slujbe creştine.

Rezumarea acestor adevăruri de început nu trebuie să fie pentru activitatea ta o descurajare şi cu atât mai puţin un mijloc de intimidare. Ele sunt mai degrabă o formă a autodisciplinei, care este o pregătire necesară pentru dezvoltarea unei ascultări asemenea celei a lui Hristos la fiecare credincios. Am cunoscut fapte creştine care au fost făcute cu multă dăruire şi jertfire şi care au fost însoţite la început de un succes, dar în curând s-a schimbat înspre rău şi s-a încheiat cu o catastrofă. Privind în urmă putem vedea ceea ce era invizibil la început: lipsea ţinta corectă şi călăuzirea Duhului Sfânt, care caracterizează progresul în campania militară a marelui Conducător al mântuirii noastre.

Având în vedere pericolul unor astfel de eşecuri care îl necinstesc pe Domnul, este neapărat necesar ca cel care Îi slujeşte Domnului să se ferească să considere voia sa proprie ca fiind voia Învăţătorului său. Deseori sunt necesare experienţe sufleteşti mari pentru a putea diferenţia între cele două. Condamn-o pe prima fără milă, dar aşteaptă răbdător pe ultima! Lozinca ta zilnică să fie: „Ascultarea este mai bună ca jertfele!“

Cât de necesară este rugăciunea cu stăruinţă pentru călăuzirea lui Dumnezeu! Spune împreună cu psalmistul: „Învaţă-mă să fac voia Ta“ (Psalm 143:10). Pune toate planurile şi gândurile tale sub rezerva: „Dacă Domnul va vrea“ (Iacov 4:15 ).

din revista „Cercetaţi Scripturile”

sursa: https://comori.org/