text Raspunsuri biblice

"Zece obiective pentru viaţă"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

 

Acum suntem la tabăra de studiere intensivă a limbii Engleze. În una din zile am dat la toţi studenţii însărcinarea să scrie 10 obiective pentru viaţa lor. Împreună cu noi, sunt un grup de copii excepţionali de la orfelinatul din Cupcini. Iată ce a scris unul din ei pe nume Ţurcan Oleg:

1. Vreau să-mi aleg o profesie care să-mi fie de folos în viitor.
2. Vreau să învăţ limba Engleză.
3. Vreau să fiu credincios şi să propovăduiesc la alţii Cuvântul lui Dumnezeu.
4. Să-mi fac mulţi prieteni adevăraţi care să mă poată ajuta în situaţii grele.
5. Vreau să mă stărui să învăţ bine şi să fiu gospodar.
6. Vreau să fiu iubitor de patrie, de plaiul meu natal, să am bunul simţ şi să fiu educat.
7. Vreau să fiu sportiv, să practic sportul în fiecare zi.
8. Vreau să-l văd pe tatăl meu şi să vorbesc cu el.
9. Doresc să învăţ a tasta cu toate degetele la computer.
10. Doresc ca toate aceste scopuri ce mi le-am propus să ajungă la îndeplinire.

Care sunt obiectivele tale în viaţă? Ce doreşti să realizezi? Fă şi tu acest exerciţiu. Îţi va ajuta enorm.
 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>