text Raspunsuri biblice

"Va veni Domnul Isus de două ori: o dată în taină ca să-și ia Biserica și altădată în slavă?"

"Va veni Domnul Isus de două ori: o dată în taină ca să-și ia Biserica și altădată în slavă?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare: Aduceți cel puțin un verset care să spună că la a doua venire a Domnului Isus El va veni de două ori: o dată în taină după Biserică și o dată în slavă pe pământ? Mulțumesc anticipat!

Întrebarea de mai sus a fost pusă de un cititor într-un comentariu la unul din articolele despre vremea sfârșitului. Din alte comentarii se înțelege că persoana în cauză este de părerea că răpirea Bisericii va fi la a doua venire a Domnului Isus și că la a doua venire Domnul Isus nu va rămâne pe pământ.

 

În primul rând, nici într-unul din articolele publicate nu am afirmat că Domnul Isus va veni de două ori. În ultimul timp s-a răspândit o învățătură care spune că “răpirea” Bisericii este o invenție a creștinilor de acum vreo două sute de ani. Pe de altă parte, alții sunt de părerea că răpirea Bisericii va fi la a doua venire a Domnului Isus. Pe portalul nostru sunt publicate mai multe articole despre răpirea Bisericii.

Dar să ne întoarcem la întrebarea noastră…

a doua venire a Domnului Isus.

A doua venire a Domnului Isus înseamnă a doua Lui venire pe pământ

În primul rând, dacă vorbim despre a doua venire a Domnului Isus, vorbim despre a doua venire a Lui pe pământ. Prima Lui venire a fost cu aproximativ două mii de ani în urmă prin întrupare. La prima Sa venire, Domnul Isus S-a aflat pe pământ aproximativ treizeci și trei de ani. Urmează să vină a doua oară pentru ca “să așeze împărăția lui Israel”, așa cum au prorocit prorocii în vechime și așa cum așteptau și ucenicii:

Deci apostolii, pe cînd erau strînși laolaltă, L-au întrebat: “Doamne, în vremea aceasta ai de gînd să așezi din nou Împărăția lui Israel?” El le-a răspuns: “Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpînirea Sa… (Fapte 1:6-7)

Domnul Isus nu le spune ucenicilor că nu va veni să așeze din nou Împărăția lui Israel, ci El spune că numai Tatăl cunoaște când va fi timpul acesta. În articolul “Va rămâne Domnul Isus pe pământ pentru Împărăția de o mie de ani?” am adus mai multe argumente din Scripturi care dovedesc că Domnul Isus va rămâne pe pământ pentru Împărăția de o mie de ani, adică la a doua Sa venire. Deci, când vorbim despre a doua venire a Domnului Isus ne referim la a doua venire a Lui ca să rămână pe pământ pentru o perioadă de timp.

 

La răpirea Bisericii Domnul Isus nu vine pe pământ

În al doilea rând, dacă vorbim despre răpirea Bisericii, atunci Domnul Isus nu va veni pe pământ, ci El va veni ca să-Și ia Biserica de pe pământ. Deci, răpirea Bisericii nu este a doua venire a Domnului Isus pe pământ. Despre acest eveniment scrie foarte deslușit apostolul Pavel în prima sa epistolă către sfinții din Tesalonic:

Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, cari n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Căci însuș Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trîmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întîi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte. (1 Tesaloniceni 4:13-18)

Acest eveniment nu va fi deloc în ascuns. Cuvântul “răpire” în limba greacă denotă o acțione vădită. Cuvântul tradus în română “răpire” la 1 Tesaloniceni capitolul 3 este “harpazo” și are sens de a lua, a răpi, a fura, a lua cu forța și a duce cu sine, a confisca în mod deschis. Cuvântul acesta este folosit în Noul Testament de 14 ori. Contextul versetelor în care este folosit demonstrează că răpirea nu este ceva ascuns, ci ceva vizibil și evident.

În concluzie, vreau să spun că Domnul Isus va veni o singură dată, dar înainte de aceasta va veni să-și ia Biserica la cer ca s-o izbăvească de mânia pe care o va vărsa Dumnezeu pe pământ, înainte de a doua venire a Domnului Isus ca să “așeze Împărăția lui Israel”.

Vreau să aduc câteva texte care demonstrează că Domnul Isus va izbăvi Biserica de mânia viitoare:

…și să așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morți: pe Isus, care ne izbăvește de mînia viitoare. (1 Tesaloniceni 1:10)

Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentruca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. (1 Tesaloniceni 5:9-10)

Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiți neprihăniți, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiți prin El de mînia lui Dumnezeu. (Romani 5:8-9)

Deci, Domnul Isus va mai veni încă o singură dată, în slavă, ca Împăratul împăraților și Domn al domnilor și va împărăți pe pământ o mie de ani împreună cu Biserica și martirii care nu au primit semnul fiarei.

Vreau să vă îndemn să studiați Scripturile, cerându-I lui Dumnezeu să vă descopere Cuvântul după promisiunea făcută de Domnul Isus:

Cînd va veni Mîngîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi dela El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, și vă va descoperi lucrurile viitoare. (Ioan 16:13)

Dumnezeu să ne ajute să stăm în Cuvântul Lui și să avem încredere în Cuvântul Lui!

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>