"Urmează exemplul lui Isus pentru a fi împlinit"

Categorie: Raspunsuri biblice

Acum dorim să învăţăm cât de important este să urmăm exemplul Domnului Isus pentru a fi împliniţi.
În Efeseni 5:1-2 citim:

„Urmaţi dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros» lui Dumnezeu.“

Iată ce frumos exemplu avem în Domnul Isus – să trăim în dragoste. Să trăim în aşa fel încât să arătăm că înţelegem dragostea Domnului nostru Isus Hristos, care S-a dat pentru noi. Iată ce înseamnă a zidi relaţii – înseamnă a te dărui şi a trăi în dragoste indiferent ce îţi oferă celălalt.

Tu eşti împlinit pentru că eşti un copil iubit al lui Dumnezeu şi vrei să urmezi pilda lui Dumnezeu. Acum doreşti să trăieşti nu în necurăţie, în lăcomie sau în altceva, ci în dragoste. Ţi-ai dăruit viaţa lui Dumnezeu şi vrei să trăieşti după exemplul lui Isus.

Filipeni 2:4, care este versetul de memorat al acestui capitol, spune:

„Fiecare din voi să se uite nu numai la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.“ Cum se poate realiza aceasta? Având gândul care era în Hristos, de a urma exemplul pe care ni l-a dat El, de-a ne dărui în dragostea noastră. Domnul Isus a părăsit cerul şi „cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor“ (v. 6-7).

Iată ce model desăvârşit! Isus Hristos a renunţat la drepturile Lui şi a luat chip de rob. Nu s-a folosit de poziţia Lui, ci „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce“ (v. 8). Acesta a fost scopul venirii Lui pe pământ, şi anume, să ne răscumpere, să ne dea o viaţă nouă şi o direcţie în viaţă. Urmându-I exemplul jertfitor, noi ne gândim şi la foloasele altora, nu numai la ale noastre şi astfel ne găsim împlinirea în Isus Hristos, Domnul nostru.

Când copiii noştri devin adolescenţi, vedem manifestată în viaţa lor exact starea aceasta de egoism – se gândesc numai la ei! De fapt, de multe ori, ei sunt foarte preocupaţi de ei înşişi pentru că se maturizează mai repede fizic decât emoţional şi doresc să se bucure de atenţia totală a părinţilor şi a prietenilor. Dacă nu reuşesc să se bucure de atenţia altora sunt în stare să facă orice, chiar acţiuni nechibzuite, pentru a se bucura de atenţia necesară.

Nu se gândesc la foloasele celor din jur, nu se gândesc să-şi respecte părinţii. Frământările şi căutările din perioada adolescenţei sunt normale şi noi trebuie să-i ajutăm pe adolescenţi să-şi găsească identitatea în Dumnezeu şi nu în ceilalţi tineri, care sunt ca ei. De ce? Pentru că atunci când cineva caută să fie la fel ca ceilalţi, persoana respectivă nu mai are dorinţa de-a fi plăcută lui Dumnezeu, ci este preocupată să placă celor din jur. Această atitudine poate afecta relaţia părinţi-copii.

Noi nu suntem chemaţi să trăim numai pentru noi înşine sau numai pentru copiii noştri. Oare înţelegem acest lucru? Da, Dumnezeu ne-a chemat să-i creştem şi ne-a învăţat să fim exemple pentru ei, însă împlinirea noastră nu este în copiii noştri, ci în Dumnezeu. Şi atunci când copiii noştri nu ne înţeleg sau noi nu-i înţelegem pe ei vom veni la Dumnezeu, pentru că El este scopul vieţii noastre. Noi nu ne încredem în lucrurile acestea pământeşti, şi anume, nu depindem de felul cum ne tratează copiii noştri şi nu depindem de felul cum se poartă soţul sau soţia cu noi, pentru că împlinirea noastră este în Dumnezeu.

Când aleg să-mi găsesc împlinirea în Dumnezeu, în viaţa mea se vede acea maturitate care nu se lasă nici jignită, nici tulburată de faptele sau comportarea celor din jur. Aşa spune Pavel în Filipeni 3:3: „[Noi] ne lăudăm în Hristos Isus şi . . . nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.“ Lucrurile pământeşti, în care unii în mod greşit îşi pun încrederea, pot fi originea noastră, neamul nostru, denominaţia noastră – orice în afară de Hristos! Dacă există cineva sau ceva în viaţa ta în care te încrezi mai mult decât în Isus Hristos, înseamnă că te încrezi în lucrurile pământeşti. De exemplu, poţi să te încrezi în lucrurile pe care le faci pentru a dobândi neprihănirea, aşa cum făcea Pavel înainte de a-L cunoaşte pe Hristos.

Cuvântul lui Dumnezeu spune că tot ce am făcut în firea noastră pământească, înainte de a-L cunoaşte pe Hristos este ca un gunoi, nu are nici o valoare. Acum nu mă mai bazez pe emoţii, ci mă bazez pe Hristos pentru că doresc ca voia Lui să se împlinească în viaţa mea. El îmi spune: „Urmează exemplul Meu, iubeşte-i pe oamenii din jurul tău, dăruieşte-le dragostea Mea şi caută şi foloasele lor. Ce exemplu minunat avem în Isus Hristos, ca să putem trăi plini de entuziasm şi cu bucuria vieţii creştine!

Se pune întrebarea: De ce multe familii, de ce multe relaţii se rup şi credincioşii îşi pierd chiar bucuria mântuirii? Poate pentru că îşi caută împlinirea unul în altul. Este adevărat că Dumnezeu a spus că soţul şi soţia vor fi una, că părinţii trebuie să-şi iubească copiii, copiii să fie supuşi părinţilor, dar toate aceste lucruri le împlinim pentru că, de fapt, scopul vieţii noastre este să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Eu împlinesc ceea ce îmi spune El: dacă sunt soţ îmi iubesc soţia; dacă sunt soţie mă supun soţului meu, dacă sunt copil ascult de părinţi – fac ceea ce îmi cere Dumnezeu! Apoi, ce fac ceilalţi, cum se raportează la mine şi cum se comportă este răspunderea lor înaintea lui Dumnezeu.

Desigur, eu îmi voi exprima dorinţa mea, voi comunica, voi ierta pentru a îndepărta din viaţa mea orice urmă de amărăciune, dar fericirea vieţii mele este în Dumnezeu, în a-I fi plăcută Lui şi nu depinde de felul cum răspund oamenii la ceea ce doresc eu. Altfel, starea mea spirituală va oscila mereu – voi fi când sus, când jos – în funcţie de experienţele pe care le am. Însă, când identitatea mea este în Hristos, El îmi va da puterea învierii Lui, viaţa aceea din belşug prin prezenţa Lui în viaţa mea, care duce la biruinţă şi la binecuvântare. Deci eu nu mai depind de emoţiile mele. Desigur, suntem fiinţe omeneşti, avem emoţii, sentimente, dar nu acestea ne conduc, ci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care este în noi şi ne ajută să ne întărim tot mai mult relaţia cu Dumnezeu.

sursa: https://moldovacrestina.md/