text Raspunsuri biblice

"Trebuie să vă naşteţi din nou"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Urmărind discuțiile din presă și de pe net, am observat că există multa confuzie cu privire la înțelegerea conceptului și a învățăturii despre nașterea din nou. Unii cred că acesta este un termen străin Bibliei, alții consideră că este doar o figură de stil folosită în Biblie iar unii, care se pretind a cunoaște “în profunzime” Biblia, au avut îndrăzneala să anunțe cu aroganță că creștinii născuți din nou, sau cum folosesc ei termenul din limba engleză “born again Christians” este o sectă sau o erezie. Deci, cum vedeți, există multă discuție și păreri contradictorii care necesită o clarificare. Subiectul necesită o abordare și mai ales pentru că are o nemijlocită legătură cu soarta eternă a fiecărui om. Subiectul nașterii din nou este pe larg abordat în Noul Testament și despre el Dumnezeu a vorbit prin scrierile apostolilor Ioan, Pavel, Petru. De asemenea, Epistola lui Iacov abordează acest concept. Volumul mare al pasajelor biblice la subiect mă face să vin pe parcurs cu mai multe articole. Așadar, cum un om se naște din nou?

 

În acest prim articol, vă propun o analiză a textului din Evanghelia după Ioan, când Domnul Isus a prezentat, El însuși, conceptul nașterii din nou.

Nașterea din nou este condiția de bază pentru întrare în Împărăția lui Dumnezeu.

Apostolul Ioan relatează că

între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, și I-a zis: “Învățătorule, știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. (Ev. Ioan 3:1-2)

Chiar dacă aparținea partidei unor oameni fățarnici ce pretindeau al cunoaște pe Dumnezeu, Nicodim a fost un om sincer, care dorea să moștenească Împărăția Cerurilor și acesta a fost motivul pentru care a venit la Isus, să învețe cum să ajungă la Dumnezeu de la un învățător care a venit de la Dumnezeu.

Drept răspuns, Isus i-a zis: “Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu. (Ev. Ioan 3:3)

Afirmația este absolut categorică și trebuie luată în considerație. Nicodim a luat-o serios și a insistat să înțeleagă până la urmă, punând întrebări practice pentru a realiza cum un om se naște din nou:

Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să între a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască? (Ev. Ioan 3:4)

Răspunsul Domnului Isus la această întrebare, ne prezintă un alt adevăr important despre nașterea din nou.

Nașterea din nou este de natură spirituală, are loc în spiritul omului și este diferită de nașterea biologică.

Isus a răspuns la întrebarea lui Nicodim astfel:

Adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să între în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ți-am zis: “Trebuie să vă nașteți din nou. (Ev. Ioan 3:5-7)

Și pentru că nu toate lucrurile din lumea spirituală pot fi văzute cu ochiul omenesc, sau percepute cu cele 5 simțuri, se pare că Domnul Isus a dat dinainte răspunsul la o întrebare care ar fi pus-o Nicodim ca să afle, cum poți ști despre un om dacă este sau nu născut din nou.

Când un om se naște din nou, acest lucru se vede printr-o transformare totală în purtarea și trăirea persoanei care a experimentat-o.

În continuarea discuției, Domnul Isus i-a prezentat acest adevăr lui Nicodim, folosind următoarea comparație:

Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul. (Ev. Ioan 3:8)

Oamenii din jur, rudele, prietenii, cei care au cunoscut o persoana înainte de nașterea din nou, recunosc o transformare totală în acel om chiar dacă nu pot cu ochii lor fizici să vadă că aceasta a venit de la Dumnezeu și că duce în Împărăția lui Dumnezeu pe acea persoana. Nașterea din nou poate aduce transformare care nu o poate realiza nimeni dintre oameni. Odată, mergând spre Institutul Biblic împreună cu câțiva creștini, m-am oferit să duc cu mașina o profesoară de la școala în care am învățat în copilărie și care aștepta la marginea drumului să meargă în aceiași direcție. Am discutat mai multe subiecte cu ea și așa am ajuns să vorbim despre drogați, hoți, imorali și oameni care aduc multe suferințe familiilor lor și societății întregi și faptul că aceste păcate se răspândesc repede. În mijlocul discuției i-am spus profesoarei că prin naștere din nou, oamenii pot sa primească eliberare de orișicare din aceste păcate și ea a spus că nu crede că chiar un drogat ar putea fi eliberat. Tocmai atunci, i-am prezentat doi prieteni ai mei, credincioși, oameni născuți din nou, care ambii au fost drogați înainte, iar unul din ei chiar a vândut droguri. Familiile le erau distruse, sănătatea la fel și doar când au crezut din inimă în Domnul Isus și au fost născuți din nou, au primit eliberare de toate păcatele care i-au robit altă dată ca să trăiască acum o viață biruitoare și frumoasă cu Domnul Isus Hristos. Când un om se naște din nou, Dumnezeu îl eliberează de cele mai perverse manifestări ale imoralității. În Epistola I către Corinteni apostolul Pavel scrie:

Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii (bărbați care se prostituează cu homosexualii), nici sodomiții(homosexualii), nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici răpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii din voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți; în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru. (1 Corinteni 6:9-11)

La auzirea acestor lucruri despre nașterea din nou, Nicodim l-a întrebat pe Domnul Isus: “Cum se poate face așa ceva?” Dacă ești un om sincer care cauți să cunoști pe Dumnezeu și să ai parte de Împărăția Lui, fără îndoială că ți-ai pus aceeași întrebare. În articolul următor voi veni cu răspunsul la această întrebare și vom vedea cum poate un om experimenta nașterea din nou.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>