text Raspunsuri biblice

"Statele Unite în planul profetic din Daniel și Apocalipsa"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Probabil că mulți ați auzit afirmații cum că Statele Unite cumva se încadrează în profețiile biblice și că noi trăim în vremurile globalizării, care pregătește terenul pentru venirea la putere a antihristului. În general unii consideră cuvântul globalizare sinonim cu cuvântul „americanizare”. De ce Statele Unite? Argumente sunt foarte diferite: unele sunt pe de-a dreptul ridicole (leul este simbolul Marei Britanii, iar aripile de vultur – simbolul Statelor Unite, care s-a desprins de la Marea Britanie…).

Potrivit escatologiei Adventiste, degetele de lut și de fier a chipului din Daniel capitolul 2 reprezintă Statele Unite. Totul pornește de acolo că mulți privesc cartea Daniel ca și o istorie a omenirii și caută să vadă în ea toate puterile mondiale care au fost pe pământ. Totuși, cartea Daniel nu prezintă viitorul întregii omeniri, ci doar viitorul poporul Israel și în ea se regăsesc doar acele imperii care aveau să asuprească pe Israel până la restabilirea lui Israel ca și țară și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu.

La Daniel capitolele 2 şi 7 ni se relatează că până la instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu vor fi patru împărății care, vor asupri poporul Israel. Capitolul 2 ne spune clar că prima împărăţie este Babilonul (cuvintele sunt adresate împăratului Nebucadneţar, împăratul Babilonului):

Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpîn peste toate acestea: tu eşti capul de aur! (Daniel 2:37-38)

La capitolul 8 ni se relatează că a doua şi a trea împărăţii sunt Medo-Perşii şi Grecii:

Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sînt împăraţii Mezilor şi Perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat. (Daniel 8:20-21)

Iar capitolul 9:24-27 ne spune că antihristul (domnul care va veni şi va face un legământ trainic cu mulţi, iar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa de mâncare) se va ridica din poporul care avea să nimicească sfântul locaş şi sfânta cetate, după ce unsul avea să fie stârpit. Cei care au distrus sfântul locaş şi Ierusalimul după răstignirea Domnului Isus a fost armata romană în anul 70 după Hristos. Şi imperiul Roman a fost a patra împărăţie care a asuprit pe Israel (dacă începem socoteala de la Babilon).

După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr’un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile.El va face un legămînt trainic cu mulţi, timp de o săptămînă, dar la jumătatea săptămînii va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît.” (Daniel 9:26-27)

Din acest text vedem că urâciunea pustiirii, despre care a vorbit şi Domnul Isus la Matei 24:15, care urmează să oprească închinarea la Templu şi care se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu, se va ridica din poporul, care a distrus sfântul locaş și sfânta cetate, după stârpirea (răstignirea) unsului.

Deci, până la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu la a doua venire a Domnului Isus vor fi 4 împărății, care vor asupri pe Israel, începând cu Imperiul Babilonean:
1. Babilon
2. Medo-Persia
3. Grecia
4. Roma

Cum rămâne cu degetele de la picioare din Daniel capitolul 2? Potrivit textului de la Daniel 2 acești împărați, nu vor reprezenta o altă împărăție, ci ei se vor ridica din împărăția a patra (Roma) și vor încerca să se unească prin legături de căsătorie ca să restabilească acest imperiu:

Va fi o a patra împărăție, tare ca ferul; după cum ferul sfărîmă și rupe totul, și ea va sfărîma și va rupe totul, ca ferul care face totul bucăți. Și după cum ai văzut picioarele și degetele picioarelor parte de lut de olar și parte de fer, tot așa și împărăția aceasta va fi împărțită; dar va rămînea în ea ceva din tăria ferului, tocmai așa cum ai văzut ferul amestecat cu lutul. Și după cum degetele de la picioare erau parte de fer și parte de lut, tot așa și împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte plăpîndă. Dacă ai văzut ferul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omenești de căsătorie, dar nu vor fi lipiți unul de altul, după cum ferul nu se poate uni cu lutul. Dar în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție, care nu va fi nimicită niciodată, și care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma și va nimici toate acele împărății, și ea însăși va dăinui vecinic. (Daniel 2:40-44)

La fel și în profeția cu cele patru fiare din Daniel capitolul 7 ni se spune clar că, până la venirea Domnului Isus și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, pe pământ se vor ridica patru împărății și cei 10 împărați și antihristul (cornul mic) se vor ridica tot din a patra împărăție: ei vor reprezenta a patra împărăție (sistemele de guvernare vor fi diferite, dar va fi aceiași împărăție):

După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie. (Daniel 7:7-8)‎

Iată tâlmăcirea care a primit-o Daniel cu privire la a patra împărăţie, care este imperiul Roman:

El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi -l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp… de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme. (Daniel 7:23-25)

Cornul mic din Daniel 7 şi este antihristul sau fiara din Apocalipsa 13 şi 17, despre care se spune că i s-a dat putere mondială pentru 42 luni.

I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-i hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:5-7)

În concluzie putem face următoarele afirmații:
1. Cei zece împărați se vor ridica din fostul Imperiu Roman și vor încerca să restabilească acest imperiu prin legături de căsătorie, lucru care nu le va reuși. Soluția va fi să dea toată puterea lor unui singur împărat, care și se va descoperi ca și antihrist:

Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împărați, cari n’au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toți au acelaș gînd, și dau fiarei puterea și stăpînirea lor. (Apocalipsa 17:12-13)

2. Ordinea mondială o va stabili antihristul:

Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:7)

Nu încape îndoială că venirea Domnului Isus este aproape și lumea se orientează la o globalizare. Și condițiile pentru descoperirea antihristului sunt pe față. Dar el nu se va descoperi până nu va fi răpită Biserica:

Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum, să fie luat din drumul ei. Și atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui (a antihristului) se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți. (2 Tesaloniceni 2:7-12)

Având aceasta în vedere, dacă încă nu ați intrat încă în legământ cu Dumnezeu și nu ați experimentat nașterea din nou, ca să fiți răpiți la cer înainte ca să se descopere antihristul, grăbiți-vă să o faceți, altfel s-ar putea întâmpla să credeți o minciună și să fiți osândiți la iazul care arde cu foc și cu pucioasă la judecata de apoi.

Dar dacă sunteți în legământ cu Dumnezeu și dacă ați experimentat nașterea din nou, nu vă lăsați amăgiți și tulburați de toate teoriile de conspirație care bântuie, ci așteptați venirea Domnului Isus, purtându-vă într-un chip vrednic de chemarea pe care v-a făcut-o Dumnezeu și mulțumind Domnului pentru ceea ce a făcut pentru noi:

Noi însă, frați prea iubiți de Domnul, trebuie să mulțămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mîntuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Hristos. Așa dar, fraților, rămîneți tari, și țineți învățăturile, pe cari le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. (2 Tesaloniceni 2:13-15)

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>