text Raspunsuri biblice

"Sfinţii şi sfinţiţii lui Dumnezeu!"

"Sfinţii şi sfinţiţii lui Dumnezeu!"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Termenul  sfânt, sfinţit în greacă are rădăcina  hagios şi în ebraică qadash şi mai înseamnă  pus deoparte pentru  Dumnezeu, în limba română  este folosit pentru a marca o viaţă curată, neprihănită. Dicţionarul de limbă greacă a lui W.E.Vine prezintă următoarea definiţie pentru acest termen: „Sfinţenia nu este starea la care ajungi prin eforturi proprii, ci este o stare în care intri prin harul lui Dumnezeu. Credincioşii sunt chemaţi să se sfinţească pe ei de orice întinăciune a păcatului, să părăsească starea de trăire în păcat şi să trăiască o viaţă despărţită de păcat. Sfinţii sunt deci persoane puse deoparte pentru Dumnezeu sau consacrate să facă voia lui Dumnezeu”.

Sfinţii şi sfinţiţii este acelaşi lucru

Iată cum se adresează apostolul Pavel credincioşilor din Efes când începe scrisoarea sa:

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus…Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale (Efeseni 1:1, 4-5)

Vedem că  la începutul epistolei sale, apostolul Pavel îi numeşte sfinţi pe contemporanii săi care au crezut în Domnul Isus Hristos, deci Dumnezeu sfinţeşte pe cei care au crezut în Fiul Său.  Acest lucru Pavel îl explică mai bine în versetele următoare:

Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui (Efeseni 1:13-14)

Sfinţenia  este porunca lui Dumnezeu

Sfinţenia nu este o opţiune, ci este cerinţa lui Dumnezeu pentru poporul Său:

Voi să vă sfinţiţi şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să păziţi legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul care vă sfinţesc. (Leviticul 20:7-8).

Dumnezeu , care ne-a creat, aşteaptă ca făptura Sa, să trăiască la înălţimea standardului Său şi anume să aibă un mod de viaţă fără păcat. Aceeaşi poruncă este repetată şi în Noul Testament:

Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt “(1 Petru 1:15-16)

Sfinţenia este o poruncă a lui Dumnezeu pe care trebuie să o respectăm în timpul vieţii şi nu este un titlu dat post-mortem.

Sfinţenia este lucrarea lui Dumnezeu

a.Prin jertfa de ispăşire a Domnului Isus

Toţi oamenii sunt păcătoşi, de aceea nimeni nu poate fi sfânt şi neprihănit decât prin jertfa Domnului Isus Hristos:

Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. (Romani 3:23-24).

Iar mai departe:

Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! (Romani 7:22-25)

Când scrie bisericii din Efes, apostolul Pavel mai explică încă o dată cum au ajuns ei ca biserică sfinţi:

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. (Efeseni 5:25-27)

Deci ,devenim sfinţi doar când  credem din toată inima în Isus Hristos şi suntem născuţi din nou la pocăinţă.

b.Prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Înainte de răstignirea Sa, Domnul Isus S-a rugat Tatălui pentru ucenici astfel :

Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr. (Ioan 17:15-19)

Deci,  prin studierea regulată a Cuvântului lui Dumnezeu este sfinţit în continuare fiecare creştin care a fost sfinţit prin sângele Domnului Isus Hristos şi a fost răscumpărat pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Studiind Scripturile, ele ne învaţă, ne cercetează, ne mustră, ne îndreaptă ca să ne păstrăm viaţa în sfinţenie şi ascultare de Dumnezeu şi este un proces prin care ne facem tot mai asemenea chipului lui Isus Hristos.

c. Prin Duhul Sfânt

În epistola către Romani ,apostolul Pavel menţionează acest lucru:

În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblareadupă lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8:2-8)

Duhul Sfânt este cel care ne dă putere asupra păcatului  care domină în trupurile noastre , partea noastră este să alegem să ascultăm de îndemnurile Lui şi nu de firea păcătoasă. Dacă până la legământul cu Isus omul nu are Duhul Sfânt şi nu are nici o putere asupra păcatului, atunci după naşterea din nou are această putere de la Duhul Sfânt.

Sfinţii şi sfinţiţii sunt sinonime şi aceasta este cerinţa lui Dumnezeu pentru fiecare om, deoarece toţi suntem păcătoşi şi merităm pentru aceasta moartea în iazul de foc. Sfinţi ne face Dumnezeu în momentul în care credem în Domnul Isus Hristos şi Cuvântul Său  şi alegem să ne lăsăm călăuziţi de Duhul Său cel Sfânt.  Dumnezeu să ne ajute ca fiecare dintre noi să fie sfânt, pus deoparte pentru Dumnezeu şi lucrarea Sa, ca să avem parte de mântuirea oferită în dar.

 

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>