text Raspunsuri biblice

"Să trăim prin credință!"

Categorie: Raspunsuri biblice

 

Cel mai sigur ne simțim atunci când suntem stăpâni pe situație. Când cunoaștem din timp lucrurile care ne așteaptă, pe care le planificăm, dar și lucrurile care le anticipăm într-o anumită măsură.

Credința însă, lasă acest lucru în Mâna lui Dumnezeu. Lucrurile spirituale nevăzute, lucrurile viitoare pe care nu le cunoaștem- sunt în stăpânirea lui Dumnezeu. Credința este să fii deplin încrezut în planul lui Dumnezeu chiar și atunci când nu deții tu controlul și volanul vieții. Dar ai siguranța Celui care o conduce!

Definiția credinței o găsim în Evrei, capitolul 11:

”Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11:1

În acest capitol, sunt enumerați oameni pe care îi întâlnim pe paginile Vechiului Testament, care au crezut făgăduința/ promisiunea lui Dumnezeu pentru ei. Nu au văzut tot ce îi așteaptă în față, dar ei au crezut că ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru ei se va împlini la timpul potrivit. Acești oameni s-au încrezut în credincioșia lui Dumnezeu față de Legământul Său și toată viața au trăit-o cu nădejdea la împlinirea Cuvântului Său.

“Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Evrei 11:6

Cine încearcă cu forțe proprii să ajungă la Dumnezeu, fiind moral sau făcând fapte bune- veți fi dezamăgiți, nu puteți fi plăcuți lui Dumnezeu astfel. Pe cât de simplu poate fi – să crezi- pe atât de mult oamenii complică lucrurile și nu înțeleg că tot ce se așteaptă de la ei în relația cu Dumnezeu este Credința.

Esența creștinismului este credința că Dumnezeu ne-a dat mântuirea prin Jertfa Fiului Său și în veșnicie ne așteaptă o mare răsplătire.

În ce au crezut toți acești eroi ai credinței?

”În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” Evrei 11:13-16

Ei, chiar dacă nu au văzut cu ochii fizici, au văzut de departe patria cerească, pregătită de Dumnezeu pentru copiii Săi. Credința ține de lucrurile duhovnicești, se ține strâns legată de nădejdea noastră în Domnul și această credință ne face plăcuți Domnului, căci cel neprihănit trăiește prin credință, nu prin vedere.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>