text Raspunsuri biblice

"Să ne implicăm în binele țării"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

De obicei oamenii obișnuiesc să vorbească de rău țara în care trăiesc. Mereu ceva nu ne place. Și credem că dacă noi am fi într-o poziție sau alta am schimba mult în bine viața din țara în care trăim. Arena politica a fiecăruia dintre noi a devenit casa noastră, acolo este locul unde propunerile noastre sunt cele mai bune și cele mai inovatoare. Însă cum ieșim din casa noastră nu ne mai pasă de nimic. Suntem oameni cărora ne place implicarea doar până acolo încât nu suntem implicați cu adevărat.

Se știe bine că implicarea fiecăruia dintre noi în viața socială este crucială. Mai ales creștinii trebuie să fie acel motor al societății care să dicteze cursul vieții într-o societate. Dintotdeauna, creștinii au avut chemări deosebite. Această afirmație e relevantă și atunci când e vorba de implicarea noastră în viața publică. Noi am fost atenționați chiar de Mântuitorul că suntem cetățeni nu doar ai Împărăției lui Dumnezeu, dar și ai statului în care trăim.

Unul din cele mai relevante exemple este Apostolul Pavel care a făcut la fel. În epistolele lui, el ne îndeamnă să facem cereri și rugăciuni pentru cei înălțați în dregătorii, dar și să solicităm autorităților să ne acorde anumite drepturi și facilități pentru a ne putea trăi viața creștină în liniște și evlavie. Apostolul Pavel a împlinit principiile pe care ni le-a trasat. Când a fost nevoie, a solicitat ca drepturile lui să fie respectate de autoritățile politice din vremea lui. Când i-au fost lezate drepturile nu a tăcut, ci a vorbit. A vorbit cu demnitate, eleganță, și cu multă convingere și pasiune. De exemplu, când a venit în Europa în cetatea Filipi (Faptele Apostolilor 16) a descoperit acolo libertate religioasă pentru toate grupurile cetății, inclusiv pentru vrăjitori, dar nu și pentru creștini. A fost întemnitat pentru că a propovăduit doctrina nouă, a creștinismului. A folosit prilejul pentru a-și afirma dreptul de a vorbi în spațiul public și pentru a i se recunoaște acest drept pe picior de egalitate cu celelalte grupuri ale cetății. A solicitat, în termeni moderni am putea spune, să nu fie discriminat, iar credința pe care o propovăduia să nu fie marginalizată. În final, după abuz și întemnițare, autoritățile au recunoscut dreptul lui Pavel ca cetățean roman de a vorbi în spațiul public.

La plecarea lui din Filipi, Pavel a lăsat în urmă libertate religioasă pentru creștini, o libertate esențială oricărei societăți libere. Cerând ca drepturile lui ca cetățean roman să-i fie respectate, Pavel a făcut politică. S-a angajat într-un act politic din care au beneficiat toți locuitorii cetății. Aceasta este și chemarea creștinilor zilelor noastre: să urmărească binele cetății prin implicare directă în rânduieli; să se informeze asupra lucrurilor care se petrec în cetate și să vegheze asupra vieții cetății; să urmărească binele ei prin implicare; să fie lumină, sare, înțelepciune, curaj și prudență în vremuri tulburi, puncte imuabile de reper în vremuri de confuzie; să-și afirme punctele de vedere în relația cu autoritățile.

În spațiul public, Pavel a fost și o persoană politică, nu doar un vestitor al Adevărului. În multele lui discuții cu autoritățile, în special dregătorii romani și greci, și chiar după ce a fost bătut și întemnițat, Pavel a pledat pentru libertatea religioasă și de conștiință. A pledat în favoarea intereselor comunității creștine din vremea lui în raport cu autoritățile și cu celelalte grupuri sociale, etnice și religioase din Imperiul Roman. Nu doar a solicitat autorităților să-i respecte drepturile, dar a impus creștinilor să schimbe rânduielile cetății pentru binele comun.

Acum, în zilele noastre vedem din păcate o apatie în rândul creștinilor de a se mai implica în viața socială, politică. Nu degeaba în preajma alegerilor tot mai greu ne vine să alegem pe cineva care un pic s-ar ridica la așteptările noastre. Este o urgență ca cei care sunt copiii lui Dumnezeu să se implice activ și sănătos în viața politică și să își dorească acest lucru, dacă ne pasă de viitorul acestei țări și dacă ne dorim ca legile adoptate să lucreze pentru binele țării. Nu cred că este cineva care nu își dorește să vadă oameni onești și integri la conducerea țării. Dar pentru a vedea acest lucru, este imperativ ca tinerii integri să se implice. Pavel a făcut-o.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>