text Raspunsuri biblice

"S-a găsit Arca lui Noe?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:
“Ce parere aveti despre această descoperire?Descoperire SENZATIONALA! Arca lui Noe, gasita in Turcia!

Ce spune Biblia despre locul în care s-a oprit Noe?

“Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.
În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.”(Geneza 8:1-4)

Munții Ararat

Muntele Ararat are două picuri – posibil relatarea biblică face referire la acestea când menţionează nu “muntele” ci “munţii” Ararat.

Unii se întreabă dacă aceşti munţi sunt cu adevărat munţii menţionaţi în Biblie, făcând referire la Josif Flavius.

Potopul a fost global nu local.

Biblia menţionează că tot pământul a fost acoperit de ape, astfel încât nu a fost salvat nimeni afară de  8 suflete : Noe şi soţia sa, cei trei fii şi soţiile lor.
Dacă potopul nu a fost global (aşa cum este menţionat în articolul la care se face referinţă) atunci crearea unei corăbii ar fi lipsită de sens.

Corabia putea să se păstreze doar într-un singur caz – dacă se “conserva” , adica – lemnul era ferit de umezeală şi nu a rămas la suprafaţă – căci în aproape 5000 de ani reuşea să putrezească.
Dacă Arca lui Noe s-ar găsi în munţi , ascuns de un strat de gheaţă – ar fi o explicaţie plauzibilă.

Tentative de a căuta Arca lui Noe au fost şi în trecut.
Aceasta este o poză a aviaţiei americane din anii 1960.

Munții Ararat

Arca lui Noe sau ,cum este numit, “fenomenul Ararat”

 

Nu se explică, fără a implica potopul, cum o navă de dimensiuni considerabile, de formă paralilepipedică, se găseşte la altitudine mare în munţi.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>