"Rolul emoțiilor în închinarea prin cântări"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

Întrebare:

Am observat în ultimi ani că tot mai mulți creștini baptiști pleacă în biserici unde este, după cum se exprimă ei, “închinare vie”, fiind nemulțumiți de felul cum este organizată lauda și închinarea în bisericile lor. Ei susțin că acolo ei îL pot simți mai mult pe Dumnezeu. De unde, credeți, vine această tendință și cât de importantă este componenta emoțională în închinarea prin cântări?

Închinarea nu se limitează doar la cântări

Întreaga viața noastră de credință este un act al închinării înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea, postul, cântările, studierea Cuvântului, slujirea, dărnicia, suferința pentru numele lui Hristos – toate fac parte din închinarea noastră. De aceea, consider că este greșit să susținem că o biserică este mai mult sau mai puțin spirituală, analizând-o prin prisma modului în care se cântă în acea biserică. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că…

Unele biserici baptiste tratează superficial sau foarte subiectiv lauda și închinarea 

Cu părere de rău, unele biserici baptiste arată ca o sală de orgă în timpul serviciului de laudă și închinare, când toți stau așezați și privesc la cei din față cum cântă. Cel mai grav este când în timpul închinării oamenii discută între ei. Presupun că oamenii nu participă în închinare, fie pentru că slujitorii nu pun suficient preț pe această slujire, fie că liderii de laudă și închinare aleg cântări nepotrivite. După mine, cântările de evanghelizare sunt nepotrivite la început de serviciu divin. Ele își au rolul și locul lor. Mai degrabă, la începutul serviciului, s-ar potrivi cântări de laudă sau de pocăință, cântate de la persoana I, care să-l ajute pe om să inițieze o discuție personală cu Dumnezeu:

“Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele”, cântă psalmistul David în Psalmul 139:1-3.

Există biserici care sunt categoric împotriva folosirii instrumentelor muzicale în timpul serviciului divin, cum ar fi chitarele sau tobele. Este o abordare selectivă, care nu are temei în Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Scriptura ne încurajează să-L lăudăm pe Dumnezeu cu instrumentele muzicale:

“Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi harpa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L cântând cu instrumente cu coarde şi cu cavalul! Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zăngănitoare!” (Psalmul 150:3-5)

Să nu ne potrivim chipului veacului acestuia

Există biserici care au mers în altă extremă, transformând serviciile de laudă și închinare într-un adevărat show. Aici mă refer la unele biserici carismatice, care au ajuns pînă acolo, încât în timpul serviciului divin deconectează parțial sau integral lumina din sală, lăsând-o doar pe cea din scenă. Unele biserici folosesc jocurile de lumini și fumul artificial, pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută pentru închinare. Cineva odată s-a întrebat în glumă: “Ce s-ar întâmpla cu închinarea în astfel de biserici dacă la un moment dat cineva ar deconecta curentul electric?”. Am petrecut 8 ani în această confesiune și vorbesc în cunoștință de cauză. Apostolul Pavel ne avertizează, afirmând:

 “Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:2)

Ca și creștini, trebuie să avem un discernământ sfânt, inclusiv în privința acestui aspect al închinării.

Emoțiile sunt importante în închinare…

Împăratul David este un exemplu clasic de închinător. Toți psalmii lui sunt pătrunși de o latură emoțională. Astfel:

• David Îl lăuda pe Dumnezeu:

“David juca din răsputeri înaintea Domnului, şi era încins cu efodul de in subţire. Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trîmbiţe” (2 Samuel 6:14-15)

• David își plângea păcatul:

“Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu!” (Psalmul 51:1-2)

• David ridica mâinile spre Dumnezeu

“Ascultă glasul rugăciunilor mele, când strig către Tine, şi când îmi ridic mâinile spre locaşul Tău cel Sfânt.“ (Psalmii 28:2) 

După cum am văzut, emoțiile sunt o latură importantă în închinarea noastră. Este frumos să ridicăm mâinile către Domnul atunci când Îi cântăm: “Ridic mâinile spre cer și Te slăvesc” și să îngenunchem înaintea Lui, când cântăm: “Nu-i chemare mai mare sau altă onoare decât să înghenunchez la tronul Tău”. Am fost învățat așa în prima mea biserică și mă bucur că nu mă împiedică nimeni să-mi exteriorizez emoțiile în biserica Buna Vestire din care am onoarea să fac parte acum.

De altă parte, nu toți oamenii își exprimă la fel simțirile în închinare. Unii și-o exprimă prin ridicarea mâinilor ca și David, alții prin închiderea ochilor, alții însă printr-o ținută calmă, dar inima lor tot este plină de recunoștință și reverență. Până la urmă nu ținuta corpului arată nivelul reverenței noastre, ci starea inimii, și Dumnezeu anume acolo, la inimă privește în timpul laudei și închinării. În noul Testament nu găsim doctrine cu privire la cum să cântăm în timpul serviciului divin la Biserică, adică în ce privește ținuta noastră.

…dar mintea trebuie să fie prezentă în închinare

Cu toate acestea, nu trebuie să ne lăsăm stăpâniți de emoții în închinarea noastră. Trăim într-o lume a senzualității și, cu părere de rău, mulți creștini au început să-și măsoare relația lor cu Dumnezeu bazat pe faptul dacă-L mai simt sau nu pe Dumnezeu. Stați și ascultați cu atenție cântările creștine contemporane și veți observa cât de des este folosit în ele cuvântul “simt” sau derivatele acestuia.

În epistola 1 Corinteni capitolul 14, apostolul Pavel scoate în evidență un principiu foarte important și anume acela că mintea noastră trebuie să fie întotdeauna prezentă cînd cântăm sau aplicăm vreun dar duhovncesc. 

“Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.” (1 Corinteni 14:14-15) 

Mesajul cântării, mai presus de melodie și ritm

Am observat că o dată cu echiparea bisericilor cu instrumente muzicale performante, în unele mesajul cântărilor a început să piardă din calitate, prioritate a început să fie pusă pe melodie și ritm muzical. Nu zic că nu sunt importante sau că nu trebuie să tindem spre excelență în privința aceasta, dar trebuie să veghem ca nu cumva cântările noastre să piardă din conținutul bogat pe care-l aveau altădată. Mulți din cei ce se cred spirituali critică “Cântările Evangheliei”, considerându-le demodate, dar tocmai aceste cântări poartă un mesaj biblic consistent. Ce ar fi să le cântăm pe melodii și ritmuri noi?

În aceeași epistolă către Corinteni, apostolul Pavel ne îndeamnă să facem toate lucrurile spre zidirea noastră sufletească:

“Deci, ce ar trebui făcut, fraţilor? Când vă adunaţi, fiecare are un psalm, un cuvânt de învăţătură, o descoperire, o vorbă în altă limbă, o interpretare. Toate să fie făcute pentru zidire.” (1Corinteni 14:26)

În altă parte, Pavel ne învață de lucrurile care trebuie să ne însuflețească și să îmbogățească conținutul cîntărilor noastre:

“Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.“ (Filipeni 4:8)

sursa: https://moldovacrestina.md/