text Raspunsuri biblice

"Primul omor din istoria omenirii (Genesa 4)"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Trăim vremuri când totul se schimbă şi există foarte multă confuzie cu privire la ce este bine şi ce este rău. Unul din aceste lucruri, care a ajuns să fie privit diferit este  pedeapsa capitală, sau pedeapsa cu moartea. Cei mai mulţi oameni cred că trebuie anulată categoric pedeapsa cu moartea şi ţările lumii, una după alta abolează pedeapsa capitală. Pe de altă parte, creştinii diferă în părerile lor cu privire la acest subiect. De multe ori îmi sunt puse întrebări în această privinţă, adică, care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de pedeapsa capitală. Nu poţi răspunde simplu la această întrebare. De aceia îmi propun să fac un studiu biblic asupra acestui subiect şi pe măsura studierii să vin cu articole pe acest portal. Astăzi am studiat Genesa 4, pentru că aici este menţionat primul omor care a fost săvârşit în istoria omenirii, când Cain a omorât pe fratele său Abel. Să vedem ce ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu din această istorie tristă.

1. Primul omor a fost unul premeditat

Iată cum ne relatează Sfintele Scripturi că s-a întâmplat aceasta.

Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut pe Cain. Şi a zis: “Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: “Pentru ce te-ai mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine; dar tu să-l stăpâneşti.” Însă Cain a zis fratelui său Abel: “Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l-a omorât. (Genesa 4:1-8)

Gelozia şi invidia a fost păcatul care a pândit la uşa inimii lui Cain. Doborât de păcat în mintea lui, Cain a planificat şi apoi a realizat omorul acesta.

2. Dumnezeu veghează asupra vieţii oamenilor şi cere socoteala din mâna ucigaşilor

Nu tot aşa fac oamenii, ei uită repede şi nu estimează viaţa altor oameni la valoarea pe care o are viaţa. Dumnezeu preţuieşte foarte înalt viaţa noastră. El, care ne-a dat viaţă, ştie valoarea ei adevărată. Imediat după ce Cain a comis acestă crima Biblia spune că “Domnul a zis lui Cain: “Unde este fratele tău Abel?” (Genesa 4:9a)

3. Ucigaşul a căutat să ascundă urmele crimei sale

Aproape toţi ucigaşii, din toate vremurile, încearcă să ascundă urmele crimelor săvârşite. Ei cred că pot să se ascundă de oameni, iar unii, încearcă să se ascundă şi de Dumnezeu, ceia ce este imposibil. Aşa a procedat şi Cain. Când a fost întrebat unde este Abel “el a răspuns: “Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Genesa 4:9b) 

4. Sângele vărsat al victimei cere răzbunare asupra ucigaşului

Când Cain credea că urmele crimei săvârşite sunt şterse, că nu ştie nimeni, “Dumnezu a zis: “Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.” (Genesa 4:10)

5. Dumnezeu pedepseşte omorul

Iată ce consecinţe a anunţat El pentru omorul săvârşit de Cain în Genesa 4:11-12:

  • Acum blestemat eşti tu
  • Izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău
  • Când vei lucra pământul, să nu-şi mai dea bogăţia lui.
  • Pribeag şi fugar să fii pe pământ.

Mai ales ultimul lucru, menţionat în lista aceasta a consecinţelor, l-a făcut pe Cain să se îngrozească cu privire la viaţa sa de mai departe.

6. Ucigaşul a realizat că pentru viaţa luată prin omor trebuie să plătească cu viaţa proprie

“Cain a zis Domnului: “Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorâ.” (Genesa 4:13-14)

7. Dumnezeu a arătat milă faţă de ucigaş

“Domnul a zis: “Nicidecum; ci dacă va omorâ cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare.” (Genesa 4:15)

8. Oamenii nu realizează mila lui Dumnezeu şi fac abuz de ea

În continuarea acestui capitol ni se spune că “Cain a ieşit din Faţa Domnului, şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.” Acolo nevastă-sa a născut pe Enoh şi mai departe este trecută spiţa neamului lui Cain. Unul din urmaşii lui Cain, Lameh, “a zis nevestelor sale; “Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea, şi un tânăr pentru vânătăile mele. Cain va fi răzbunt de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte.” (Genesa 4:23-24) În această afirmaţie Lameh spune că a omorât pe acei oameni pentru că i-au pricinuit o rană şi vânătăi. Cel mai groaznic lucru este că el se compară cu Cain în această crimă şi se aşteaptă să aibă o protecţie mai mare din partea lui Dumnezeu, când zice că va fi răsbunat de şaptezeci de ori câte şapte. Se pare că el credea că Dumnezeu este de partea ucigaşilor… Lameh nu a realizat mila lui Dumnezeu arătată faţă de Cain şi a vrut să facă abuz de ea.

În baza acestui capitol se pare că iese în evidenţă o dilemă. De o parte Dumnezeu spune că sângele lui Abel cere să fie răzbunat, iar pe de altă parte Dumnezeu a arătat milă faţă de Cain şi nu i-a luat viaţa. În articolele următoare vă invit să privim mai departe cum Dumnezeu rezolvă această dilemă.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/
 

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>