text Raspunsuri biblice

"Pot fi mântuiți bastarzii?"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

 

Întrebare:

Am un prieten care a fost conceput înaintea căsătoriei părinţilor săi, care a avut loc când mama lui era gravidă cu el în două luni. Ulterior, părinţii lui au divorţat. Până la vârsta de 24 de ani sau cam aşa ceva el nu a văzut certificatul de căsătorie al părinţilor lui, acesta fiind ascuns de mama lui. Suspectând că s-a născut înainte de căsătorie, a insistat mult ca mama lui să-i arate certificatul de căsătorie, ceea ce ea a făcut în cele din urmă, ocazie cu care el a constatat că fusese conceput înainte de cununie, lucru pe care nu îl cunoştea. El spune că este bastard. Este adevărat conform Bibliei? Se află el sub blestemul de zece generaţii al bastardului? Prin blestemul bastardului mă refer la Deuteronom 23:2: “Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului. ” El a fost născut prin curvia părinţilor lui (sau preacurvia, căci amândoi părinţii au avut o căsătorie anterioară şi erau divorţaţi), chiar dacă înainte de naşterea sa ei s-au cununat.

Înainte ca să dau răspuns la întrebare, vreau să dau citire întregului pasaj unde sunt trecuți în listă cei care nu puteau fi primiți în adunarea Domnului:

Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului. Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului. Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie, pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău. Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor, toată viaţa ta, pe vecie. Să nu urăşti pe edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe egiptean, căci ai fost străin în ţara lui: fiii care li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului. (Deuteronom 23:1-8)

Vă atrag atenția că aici sunt trei categorii de oameni care nu puteau fi acceptați în adunarea Domnului: cei scopiți sau famenii, bastarzii și amoniții cu moabiții.

Am o veste bună pentru persoana care crede că este sub blestemul bastardului. Să nu mai aveți frică. Acum Dumnezeu este gata să vă primească în adunarea sfinților. Adunarea copiilor lui Israel a fost o umbră a lucrurilor viitoare, o imagine a Bisericii, care este Trupul lui Hristos. Prin credință în Domnul Isus Hristos acum fiecare om are posibilitatea să devină copilul lui Dumnezeu, să fie mântuit și să capete o nouă identitate.

În capitolul 8 al cărții Faptele Apostolilor ne este descrisă mântuirea unui famen (un bărbat scopit) care deținea o foarte înaltă slujbă la împărăteasa Candace a etiopenilor. Omul acesta Îl căuta pe Dumnezeu și a făcut drumul din Etiopia până la Ierusalim (fiind cu multă slujire și responsabilitate) ca să se închine Domnului. Fiind famen, el nu putea să fie acceptat în adunarea Domnului, adică în poporul Israel, dar prin Domnul Isus Hristos el a primit un mult mai mare har. Duhul Sfânt l-a trimis în calea lui pe Filip ca să-i spună Evanghelia și să-l boteze. Astfel, famenul, prin credință în Domnul Isus Hristos, a primit iertarea păcatelor și intrare în Biserica lui Hristos.

Corintul a fost un oraș peste măsură de desfrânat și când a ajuns Pavel acolo, Dumnezeu i-a vorbit într-o vedenie și i-a spus să stea acolo și să propovăduiască cu îndrăzneală, căci are multe suflete care urmau să fie mântuite. Nu putem spune cu siguranță cum a fost comportamentul sexual al părinților celor care trăiau în oraș la venirea lui Pavel, dar nu ne-au lăsat prea multe șanse să credem bine despre ei din moment ce copiii lor ajunsese să fie curvari, preacurvari, malahi (bărbați care se prostituau), sodomiți etc. Totuși, când au auzit Evanghelia, acești oameni au crezut în Domnul Isus Hristos, au fost sfințiți, curățiți prin Duhul Sfânt și au intrat în Biserica Lui fiind făpturi noi. (1 Corinteni 6:9-11)

Noi toți eram morți în greșelile și păcatele noastre în care trăiam odinioară. Să-I mulțumim lui Dumnezeu care prin Domnul Isus Hristos a adus o hotărâre de iertare pentru toți oamenii, indiferent de naționalitate, de nivelul de moralitate și de orice defecte fizice. (Romani 5:18)

Nu vă mai necăjiți de păcatele părinților, căci au trăit și ei poate tot în necunoștință de Dumnezeu. Priviți la Dumnezeu și mulțumiți-I că v-a dat șansa să credeți în Domnul Isus Hristos ca să fiți mântuit. Mulțumiți-I că trăim în aceste vremuri de har când Împărăția Cerurilor se ia cu năvala. Credeți din toată inima și dați navală în Împărăția Lui. Primiți-L pe Hristos în inimă ca și Mântuitor și apoi mergeți și spuneți-le și părinților că au și ei posibilitatea să fie mântuiți și să capete iertare deplină de păcate și moștenire cu toți sfinții.

Nu vă mai considerați bastard sau bastardă. Dacă ați crezut în Domnul Isus și ați fost născut sau născută din nou, acum sunteți o făptură nouă. Cele vechi s-au dus și toate lucrurile s-au făcut noi. Trăiți potrivit cu noua poziție de copil al lui Dumnezeu pe care o aveți. Așa să vă ajute Dumnezeu.

 

sursa: https://moldovacrestina.md/

Cele mai recente resurse scrise - Raspunsuri biblice

"Mormonii (1)"
Categorie: Raspunsuri biblice Mormonii, sau cum se mai numesc Biserica lui Isus Cristos a „sfinţilor zilelor din urmă” sunt o sectă desprinsă din rândurile creştine dar care şi-a pierdut însuşire... Citeste mai mult >>
"Mormonii (2)"
Categorie: Raspunsuri biblice Teologia Mormonă:         Conceptul esential care separa Mormonismul de Crestinism este invatatura mormona cu privire la Dumn... Citeste mai mult >>
"Maxime (2)"
Categorie: Maxime crestine Citate celebre„640 k ar trebui sa fie suficient pentru oricine” – Bill Gates in 1980„Daca vrei sa dobandesti puterea de a suporta viata, fii gata sa accepti moartea.” –... Citeste mai mult >>
"Să nu te atingi de drepturile unui orfan"
Categorie: Raspunsuri biblice  Drepturile orfanilor sunt tot mai des încălcate în societea noastră. Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni care stau în p... Citeste mai mult >>
"Cât de importantă este profesia în viața unui tânăr?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Se apropie sfârşitul anului şcolar şi elevii care absolvesc şcoala trebuie să se decidă în privinţa alegerii profesiei. Cu părere de rău, există puţine surse c... Citeste mai mult >>
"Familia tradițională este tot mai amenințată de către comunitatea LGBT"
Categorie: Raspunsuri biblice  Familia tradițională, ca și instituție, este tot mai frecvent atacată de reprezentanții LGBT. Aseară, canalul de televiziune ProTV a prezentat la știri oficier... Citeste mai mult >>
"Cum și de ce să nu întristați Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că fiecare creştin, după ce a auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noastre) şi a crezut în Domnul Isus Hristos, a fost... Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creştinii faţă de imoralitate şi oamenii care o practică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest mesaj îmi propun să prezint care este poziția Domnului nostru Isus Hristos și deci, care este și trebuie să fie poziția și atitudinea fiecărui creștin... Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre atitudinea creștinului față de pornografiile de pe Internet?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Chiar dacă este una din cele mai noi tehnologii de comunicare, Internetul a cucerit într-un timp foarte scurt întreaga lume și este prezent aproape în toate as... Citeste mai mult >>
"Cum să rezolvi conflictele învechite?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Există oameni care caută pacea, dar cei mai mulți sunt implicați în conflicte și alții în multe conflicte. Unele sunt rezolvate repede, dar altele ajung să ia... Citeste mai mult >>